Posted in Interviu

Răzvan Clopoțel: „O bicicletă! Nu-mi lipsește nimic. Joc teatru, am totul”

Pus pe șotii, actorul Răzvan Clopoțel a venit la interviu cu prietenul lui cel mai bun, Mili. Optimismul său convingător și contagios a transformat întâlnirea noastră într-un interesant schimb de energie pozitivă. Îi place să aleagă provocarea în viață, fără să submineze însă importanța adevărului. Deși este o persoana veselă, nu îi place să se exteriorizeze, însă recunoaște că îi place zona caricaturală a unora dintre personajele sale. I-ar plăcea să joace în musicaluri, iar interesul său pentru cinematografie l-a ambiționat să regizeze patru scurtmetraje, gândindu-se deja la posibilitatea studierii unui master de regie.

***

Citește mai mult!

Posted in Interviu

Ciprian Brașoveanu: „Consider că structura mea interioară se potrivește mult mai bine pe film decât pe teatru”

Dacă ajungi să îl cunoști, te întrebi de unde are atâta energie și inspirație. Este colecționar de filme, a regizat și montat două, este actor de film și de teatru, compune muzică, a scris scenarii de film, iubește rolurile cât mai variate, adunând toate acestea într-un mănunchi de aptitudini remarcabile. Pe cât de ambițios și calculat, Ciprian Brașoveanu este un actor înzestrat care simte din plin schimbul de energie dintre el și public, admițând că se lasă uneori copleșit de acesta. Ceea ce i se pare vital este rolul pe care l-au avut alți actori sau regizori la formarea sa profesională.

***

Citește mai mult!

Posted in Interviu

Vlad Matei Ajder: „Refuzul nu face parte din meseria mea”

Am fost părtașa unei discuții cu un actor extrem de receptiv și ospitalier, care mi-a inspirat apropierea prietenească curată. Am râs mult cu el. Franchețea aproape dezarmantă a lui Vlad Ajder a transformat întâlnirea noastră într-un schimb natural de idei despre ce îl motivează cel mai mult în teatru, ce ar vrea să vadă mai des acolo și ce îl ajută să treacă peste cinismul acestei lumi, în aparență perfectă. Consideră că incertitudinea este foarte frumoasă în teatru, deși nu a făcut o pasiune pentru scenă. Îi place foarte mult meseria sa, pentru că aici este unul dintre puținele locuri în care mai poate simți real.

***

Citește mai mult!

Posted in Interviu

Cristina Uja-Neagu: „Actoria m-a învățat că trebuie doar să-ți dorești și poți face orice”

Un zâmbet, un suflet cald și un fluviu de iubire pentru teatru. Acesta este omul Cristina Uja-Neagu, actrița care nu are un rol preferat, pentru că le iubește pe toate în egală măsură. Ne-a împărtășit cât de importantă este munca și credința în această meserie care – zice ea – se învață în facultate, dar se experimentează pe scenă. Cu aceeași dedicație și căldură este alături de familie și își urmează alte hobby-uri, atunci când nu joacă. Care să fie acestea?

***

Citește mai mult!

Posted in Comedia

Nuntă dublă, comedie pe măsură!

O avalanșă de aplauze s-a auzit după spectacolul Pețitoarele, în regia lui Ion Sapdaru – adaptat după o idee a dramaturgului georgian Avksentii Tzagareli – , o producție teatrală care a avut toate ingredientele unei sănătoase porții de comedie savuroasă, de la construcția personajelor inspirate din commedia dell’arte (îndrăgostiții, prințul, negustorul parvenit, servitorul) și până la situațiile rizibile neobișnuite prin care trec acestea. Nu vor fi ignorate nici elemente precum recuzita, costumele, care dau o identitate aparte piesei și dovedesc o regie atât de inteligent confecționată.

Putând fi cu ușurință inclusă în categoria farsei, Pețitoarele amintește de Vicleniile lui Scapin, după Molière (titlu original: Les Fourberies de Scapin, 1671), unde întâlnim tema căsătoriei. Asemenea textului francez, cel georgian abundă de obstacole ce împiedică planul inițial, acela în care Prinţul Giovanotto Balanzone urmează să se însoare pentru a scăpa de sărăcia cruntă în care l-a adus alcoolismul. Firul dramatic al poveștii este cursiv, întâlnim în mod linear un incipit, o intrigă doar pentru a ajunge la un deznodământ fericit, atât de popular comediei de moravuri.

Citește mai mult!

Se pețește la Dramatic

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați aduce pe scena Sălii Mari spectacolul Pețitoarele, un teatru de comedie bulevardieră, în regia lui Ion Sapdaru, pe 25 februarie, de la ora 18:00. Regizorul Ion Sapdaru a tradus și adaptat textul dramatic după o idee a dramaturgului georgian Avksentii Tzagareli, unul dintre cei mai reprezentativi autori ai dramei realiste, dar și al unor remarcabile comedii de moravuri. Teatrul Nottara descrie această reprezentație teatrală ca o „comedie de calitate şi de umor savuros printr-un triumf al râsului terapeutic, dozat  cu măiestrie în structura elaborată a unui decupaj regizoral inteligent”.

Citește mai mult!

Festivalul de teatru EuroArt 2013

Festivalul de teatru profesionist, EuroArt, a ajuns la cea de-a saptea editie, in acest an desfasurindu-se in perioada 20 – 26 mai. Ni se pregatesc cinci spectacole de teatru, doua dintre ele purtind semnaturile lui Ovidiu Lazar si Ion Sapdaru. Publicul iubitor de arta scenica va fi gazduit in sali apartinind urmatoarelor institutii culturale: Teatrul National “Vasile Alecsandri”, Ateneul Tatarasi si Casa de Cultura a Studentilor. Acest eveniment este organizat de catre Asociatia EuroArt Iasi si Asociatia Artes in parteneriat cu Fundatia Culturala Timpul.

Festivalul se va deschide cu o lansare de carte, pe data de 20 mai, incepind cu ora 18:00, la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, in corpul R (fosta cladire Romtelecom), in sala de conferinte de la etajul 5. Este vorba despre lucrarea autorului Andrei Maftei, intitulata Dragostea lui Iar, publicata la editura Mega-Mix din Iasi. Tot atunci vor concerta Adrian Bezna, Catalin Ungureanu, Cezar Popescu si Adela Farcas.

Marti, 21 mai, de la ora 19:00, Teatrul National Vasile Alecsandri va gazdui piesa Angajare de clovn, scrisa de Matei Visniec, in Sala Teatru la Cub. Regizor va fi Alexandru Gherman, iar scenografia va fi asigurata de Carmencita Brojboiu. Din distributie vor face parte actorii Eniko Gyorgyjakab (careia i s-a acordat premiul UNITER in acest an pentru cea mai buna actrita in rol secundar), Romina Boldasu si Elena Ivanca. Pretul biletului este de 15 lei, iar durata spectacolului este de 1 ora si 10 minute. – ANULAT

Joi, pe 23 mai, publicul este asteptat tot la Teatrul National, in aceeasi sala, la aceeasi ora, pentru a viziona spectacolul Prostii sub clar de luna, de Teodor Mazilu, in regia si scenografia lui Ovidiu Lazar, care se va ocupa si de spatiul sonor. Distributia este formata de actorii: Livia Iorga, Roxana Marza, Doru Aftanasiu, Horia Verives, Brandusa Aciobanitei, Oana Sandu si Radu Homiceanu. Pretul integral al unui bilet este de 32 de lei, pentru studenti si pensionari, de 16 lei, iar elevii vor putea plati doar 8 lei.

Vineri, 24 mai, de la ora 19:00, la Casa de Cultura a Studentilor se va juca spectacolul Made in Moldova!, de Constantin Cheianu. Scenografia si regia artistica vor fi semnate de Alexandru Grecu. Distributia (Arcadie Racila, Viorel Cornescu, Irina Rusu, Nina Toderico, Vasile Casu, Petru Bouros, Igor Mitreanu, Vitalie Tapu, Valentin Delinschi, Lilia Cazacu, Elena Oleinic, Ludmila Gheorghita, Ion Grosu, Alexandrina Grecu, Dan Cornescu, Ana Victoria Babin, Mihai Ciolac, Eugen Marcovschi) este formata in intregime de actori de la Teatrul National Satiricus “Ion Luca Caragiale” din Chisinau. Pretul biletului este de 15 lei.

Duminica, 26 mai, in ultima zi a festivalului, vom putea viziona doua spectacole de teatru, jucate la aceeasi ora – 19:00 – in doua locuri diferite. Primul, Papagalita si curcanul de Robert Thomas, in regia lui Radu Nichifor de la Teatrul Maria Filotti din Braila, se va juca la Casa de Cultura a Studentilor si va dura 2 ore si 10 minute (cu pauza), pretul biletului pentru aceasta piesa fiind de 15 lei.

Al doilea, Jurnalul unui nebun, care poarta semnatura dramaturgica a lui Nikolai Vasilievici Gogol si cea regizorala a lui Ion Sapdaru, se va juca la Ateneul Tatarasi, din distributie facind parte actorii Toma Moraru, Sorin Cimbru si Roxana Marza. Durata spectacolului va fi de o ora si 10 minute, iar pretul biletului de 15 lei.

Biletele se pot achizitiona de la Casa de Cultura a Studentilor dupa urmatorul program: Luni – Sambata (inclusiv 17 mai), intre orele 10:00 – 18:00. Teatrul National “Vasile Alecsandri” ofera bilete spectatorilor prin Agentia Teatrala (str. Stefan cel Mare nr. 4, langa BCR, tel. 0232-255999), online prin reteaua Eventim sau din reteaua magazinelor partenere (Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librariile Humanitas si Carturesti) si de la casele de bilete ale salilor de spectacol, cu o ora inaintea reprezentatilor respective. De la Ateneul Tatarasi, biletele pot fi achizitionate in zilele lucratoare ale saptamanii, intre orele 13:00 – 16:00, dar si cu o ora inainte de inceperea spectacolelor.

21246_553962477979799_290032901_n.jpg