Posted in Interviu

Răzvan Clopoțel: „O bicicletă! Nu-mi lipsește nimic. Joc teatru, am totul”

Pus pe șotii, actorul Răzvan Clopoțel a venit la interviu cu prietenul lui cel mai bun, Mili. Optimismul său convingător și contagios a transformat întâlnirea noastră într-un interesant schimb de energie pozitivă. Îi place să aleagă provocarea în viață, fără să submineze însă importanța adevărului. Deși este o persoana veselă, nu îi place să se exteriorizeze, însă recunoaște că îi place zona caricaturală a unora dintre personajele sale. I-ar plăcea să joace în musicaluri, iar interesul său pentru cinematografie l-a ambiționat să regizeze patru scurtmetraje, gândindu-se deja la posibilitatea studierii unui master de regie.

***

Dramateca: Fiecare dintre noi avem acea poveste care începe cu „atunci cînd eram mic, voiam să mă fac…“.

Răzvan Clopoțel: (Râde.) Fotbalist. Îmi plăcea mult să joc fotbal. După ce am mai crescut, mi-am schimbat opțiunile. Am vrut să mă fac și bucătar, avocat…

Dramateca: Ești, în general, o persoană nehotărâtă?

R.C.: (Râde sarcastic.) Cred că da. Important e că am ajuns unde trebuie (Zâmbește).

Dramateca: Într-un articol din Viața Liberă, ai menționat că părinții nu au fost de acord cu meseria aceasta. De ce? Cum au acceptat ulterior alegerea ta?

R.C.: Imediat după liceu eu am vrut să dau la Teatru, dar părinții îmi recomandaseră altceva, din varii motive. Însă, nu mi-au impus niciodată să nu fac asta, nu s-au opus categoric. Au acceptat în timp alegerea mea.

IMG_6060
Credit foto: Oana Artem

Nu știu dacă putere este ceea ce simt când sunt pe scenă, dar mă simt implinit, pentru că fac ceea ce-mi place.

Dramateca: Care sunt lucrurile pe care actoria te-a ajutat să le înveţi despre tine, la un nivel personal?

R.C.: Am învățat că uneori am nevoie și de puțin ritm. Și că cea mai eficientă cale de a progresa este de a ieși din zona ta de confort.

Dramateca: Ce ți-a plăcut cel mai mult în facultate?

R.C.: Cel mai mult în facultate mi-a plăcut de Oana Mogoș! (Râde.)

Dramateca: Ce ți-a displăcut?

R.C.: Mi-ar fi plăcut să am un singur profesor coordonator pe tot parcursul anilor de studiu, nu mai mulți, așa cum s-a întâmplat. Deși nu am nimic de obiectat la adresa niciunuia dintre aceștia.

Dramateca: Ești o prezență impunătoare prin statură, fizionomie, voce. Te simți puternic când joci?

R.C.: (Râde.) Nu. Nu mă simt așa. Poate nu e potrivit cuvântul „puternic”. Nu știu dacă putere este ceea ce simt când sunt pe scenă, dar mă simt implinit, pentru că fac ceea ce-mi place, așa cum alții poate nu au oportunitatea. Dar asta nu are legătură cu fizionomia. Contrar aparențelor, eu sunt plasat într-o altă tipologie.

Dramateca: Te deranjează asta?

R.C.: (Hotărât.) Nu, dimpotrivă. (Zâmbește.) Îmi place.

Dramateca: Ce tip de rol nu ai jucat până acum, dar totuși ți-ai dori?

R.C.: Aș juca într-un musical. Îmi place să cânt.

IMG_6076
Credit foto: Oana Artem

Spectatorii preferă să râdă la teatru decât să plângă, dar un bufon bun poate să te facă să și plângi.

Dramateca: În Vânzătorul de vise, Eugen Făt te-a întrebat dacă știi să cânți la pian, pentru rolul din piesă. Ai spus că nu. Ai învățat de atunci?

R.C.: Nu știu cu mult mai mult decât ceea ce fac în spectacolul acela, dar mi-ar plăcea foarte mult să învăț pianul. Chiar și saxofonul. Însă am o mare problemă: mi-e lene (Râde).

Dramateca: Spectacolul se va juca din nou în iunie, după o lungă perioadă. Ești pregătit să te scurtezi din nou la comandă?

R.C.: (Zâmbește.) Nu prea.

Dramateca: Te antrenezi pentru asta?

R.C.: Nu mă antrenez. Asta e, o să fie iarăși acel spectacol cu multă transpirație (Râde).

Dramateca: Vânzătorul de vise pare să fi fost o adevărată provocare. Este rolul la fel de ofertant pe cât este de solicitant?

R.C.: Inițial, ca text, nu mi s-a părut atât de ofertant. Însă pe parcursul lucrului, când am ajuns să construim efectiv personajul, mi-am schimbat părerea. Forma pe care am ajuns să o dau personajului e ușor caricaturală, iar asta îmi place foarte mult.

Dramateca: Zona bufoneriei ți se pare mai aproape de spectator?

R.C.: Da, cred că sunt mai mulți spectatori care preferă să râdă la teatru decât să plângă, dar un bufon bun poate să te facă să și plângi.

Dramateca: Apari foarte des în comedii. Fugi de alte roluri?

R.C.: Deloc. Rolul din Vânzătorul de vise a fost unul dintre primele pe care le-am jucat și chiar m-am dus în zona care îmi place și înspre ceea ce mă face să mă simt bine. În altele probabil că nu mă voi simți atât de bine, dar voi avea mai multe de învățat. La un moment dat, trebuie să nu te simți bine cu ceea ce faci, pentru a progresa.

IMG_6136
Credit foto: Oana Artem

Nu pot să zic că am o pasiune pentru cinematografie, doar am vrut să fac ceva diferit.

Dramateca: Dacă ai putea să te trezești mâine dimineață cu o calitate sau o abilitate care îți lipsește acum, ce ai vrea să dobândești?

R.C.: Mi-ar plăcea să pot călători în timp.

Dramateca: De ce?

R.C.: Mi-ar plăcea să știu ce a fost acum 500 de ani în locul unde ne aflăm noi.

Dramateca: Ai fost unul dintre producătorii a 4 scurtmetraje, pe care le-ai și regizat. De unde pasiunea pentru cinematografie?

R.C.: E mult spus pasiune pentru cinematografie. Doar am vrut să fac ceva diferit.

Dramateca: Crezi că ar trebui schimbat ceva în cinematografia românească?

R.C.: Nu cred că sunt în măsură să spun asta. Sunt foarte multe filme românești pe care ar fi trebuit să le văd și nu le-am văzut. Nu cred că am o cultură a filmului românesc suficient de bine formată. Dacă ar fi neapărat necesar, aș îmbunătăți modul în care sunt filmate scenele în majoritatea filmelor românești și cantitatea de timp care le este atribuită. Dar nu aș anula cu totul asta, pentru că există și filme unde scenele sunt lungi, dar au o logică. De exemplu, Așteptând zorile al lui Mihai Sofronea.

Dramateca: În același articol din Viața Liberă, ai menționat totuși că ți-ai dorit să faci cândva un master de regie la Târgu Mureș. Pasiunea pentru film pare să fie foarte serioasă. Ce s-a întâmplat cu visul acesta?

R.C.: Am fost aglomerat cu alte proiecte în Galați și nu am mai avut timp. Acest plan de viitor există în continuare, dar momentan s-a amânat, pentru că am alte priorități.

Dramateca: Dacă ai face un scurtmetraj autobiografic, unde ai decide să-l filmezi?

R.C.: La țară, pentru că am fost acum câțiva ani și am văzut niște locuri foarte frumoase unde aș putea să filmez. În zona respectivă, există multe păduri și dealuri, și mi-am închipuit că acolo ar fi un loc foarte reușit pentru așa ceva. Am copilărit acolo și mă simt atașat de acel loc.

Dramateca: Ar conține un mesaj umoristic sau mai degrabă sobru?

R.C.: Probabil umoristic (Râde înfundat).

IMG_6081
Credit foto: Oana Artem

Aleg provocarea, dar asta nu înseamnă că e mai puțin important adevărul.

Dramateca: Ești o persoană veselă, de obicei?

R.C.: Sunt o persoană veselă, dar nu neapărat extrovertită. Mă simt bine cu mine însumi. Dar nu sunt mereu sufletul petrecerii, probabil din cauza temperamentului meu flegmatic și foarte relaxat.

Dramateca: Ce te întristează cel mai tare?

R.C.: Când nu îmi văd numele trecut în distribuție.

Dramateca: Numește-mi un lucru care mereu îți crează probleme.

R.C.: Greața cu care sunt întâmpinat la anumite ghișee. De regulă cu cozi lungi.

Dramateca: Ai studiat și Jurnalism în Galați. Se pot îmbina cele două profesii în vreun fel – actoria și ziaristica?

R.C.: Foarte posibil. Probabil pentru cineva care aplică pe un post de prezentator, ar fi un avantaj în plus să fi fost actor.

Dramateca: Sunt două tipuri de oameni în lume: cei care aleg adevarul și cei care aleg provocarea. Care dintre ei ești tu?

R.C.: Aleg provocarea, dar asta nu înseamnă că e mai puțin important adevărul.

Dramateca: Te minți vreodată?

R.C.: Mai degrabă mă încurajez, decât să zic că mă mint. E autosugestie. Când ceva nu merge bine, mă mint că o să meargă. Lucrul ăsta mă ajută mult, nu mă încurcă. Deși nu par, sunt un optimist convins. Dacă ai o atitudine pozitivă, totul se schimbă în favoarea ta.

Dramateca: Sunt provocări pe care le-ai acceptat în viață, dar pe care le regreți?

R.C.: Au fost provocări care m-au schimbat, situații care nu au fost așa cum m-am așteptat eu să fie, dar nu am regretat. Am învățat din toate.

IMG_6145y
Credit foto: Oana Artem

Mi se pare neinteresant, ba chiar periculos, să știi ce urmează în viață.

Dramateca: Întotdeauna există un „înainte și după”. Imaginea lumii teatrului, așa cum îl vedeai tu până să joci a coincis cu ce ai găsit în spatele cortinei?

R.C.: Când eram spectator mi se părea mai simplu. În perioada în care nu eram încă hotărât ce vreau să devin, mi-am zis – în urma unor spectacole pe care le-am văzut – că pot să fac și eu asta.

Dramateca: Cum este acum mai complicat?

R.C.:  Nu-i atât de simplu să-ți pui sufletul pe tavă.

Dramateca: Dacă un glob de cristal ar putea să îți spună adevărul despre viitorul tău, ce ai vrea să știi?

R.C.: Mi se pare neinteresant, ba chiar periculos, să știi ce urmează în viață.

Dramateca: În Butoiul cu pulbere joci 3 personaje. Trebuie să fie foarte epuizant să oferi aceeași doză de energie tuturor. Cum te pregătești înainte de un spectacol de acest fel?

R.C.: Mie nu mi se pare atât de epuizant. Mă pregătesc la fel ca la toate celelalte. Îmi repet textul și îmi fac încălzirea vocală.

Dramateca: Spre deosebire de Butoiul cu pulbere, în Visul unei nopți de vară ai un rol cu cel mai mic volum de text. Cum te face asta să te simți?

R.C.: În primele două săptămâni după ce s-a afișat distribuția și o bună perioadă după ce au început repetițiile, am fost foarte supărat. Însă pe parcursul repetițiilor a început să îmi placă foarte mult ce fac în acest spectacol. Chiar îl joc cu foarte mare plăcere de fiecare dată.

Dramateca: Ai apelat la cabotinaj?

R.C.: (Râdem puternic.) Nu, dar m-a ajutat energia pe care a introdus-o în spectacol întregul personaj colectiv al meșterilor. Plăcerea care m-a ajutat să construiesc personajul meu a venit și din partea lor. Atmosfera de la repetiții a contat foarte mult.

Dramateca: Este mai greu să construiești un personaj din gestică și mimică decât din text?

R.C.: Mi se pare mai greu doar din simplul fapt că ai mai puține apariții și intervenții scenice. Ceea ce știu sigur este că o singură expresie a feței sau un gest corporal poate să spună mai mult decât un calup de text.

IMG_6022
Credit foto: Oana Artem

Împlinirea unui actor constă în a ști că a atins un om sau doi măcar, din tot publicul.

Dramateca: Există riscul de a te atașa prea mult de un personaj?

R.C.: Nu mi s-a întâmplat niciodată să mă trezesc dimineață și să mă cred Ghiță Pristanda (Zâmbește). Pot să mă detașez ușor de rolurile mele.

Dramateca: De ce crezi că actoria este meseria ideală pentru tine?

R.C.: (Zâmbește.) După premiera de la Îmblânzirea scorpiei, Ion Sapdaru mi-a zis: „Să nu cumva să încerci să faci altceva, pentru că tu nu știi să faci altceva. Tu asta trebuie să faci”. Au fost niște cuvinte foarte mari pentru mine atunci, mai ales că eram la început. Într-adevăr, chiar nu știu ce altceva aș putea să fac. Se întâmplă rar ca oamenii să aibă un loc de muncă unde să se simtă și bine. Iar eu mă consider privilegiat în acest sens.

Dramateca: Ai o replică dintr-un spectacol care îți rămâne și acum întipărită în minte?

R.C.: În Domnișoara Nastasia, cea mai frumoasă declarație de dragoste mi se pare următoarea replică: „Am vrut să-ți spui că dacă nici acum nu vrei să te măriți cu mine, te omor”. Trebuie vizionat spectacolul pentru a se înțelege contextul în care este rostită.

Dramateca: Consideri energia publicului un mit? Cât de mult pui preț pe reacțiile spectatorilor?

R.C.: Nu o consider un mit. În facultate se predă foarte des, aproape agresiv, ideea că noi nu trebuie să jucăm pentru public, ci că trebuie să urmărim procesul mai mult decât succesul. Ceea ce este adevărat pentru formarea și dezvoltarea ta ca actor. Dar în esență, totul ține de publicul care este modificat sau nu de ceea ce faci tu pe scenă. Nu urmăresc aplauzele neapărat, dar să fim serioși! Împlinirea unui actor constă în a ști că a atins un om sau doi măcar, din tot publicul. Niciun actor nu poate fi indiferent la reacțiile spectactorilor, deși unii o declară.

Dramateca: Dacă ai știi că peste un an ai muri subit, ai schimba ceva legat de viața pe care o trăiești acum?

R.C.: Mi-aș vizita mai des părinții și frații.

Dramateca: Ce-i lipsește cel mai mult acum lui Răzvan Clopoțel?

R.C.: O bicicletă! Uite un răspuns de titlu: Nu-mi lipsește nimic. Joc teatru, deci am totul. (Râde.)

IMG_6108
Credit foto: Oana Artem
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s