Posted in Interviu

Cristina Uja-Neagu: „Actoria m-a învățat că trebuie doar să-ți dorești și poți face orice”

Un zâmbet, un suflet cald și un fluviu de iubire pentru teatru. Acesta este omul Cristina Uja-Neagu, actrița care nu are un rol preferat, pentru că le iubește pe toate în egală măsură. Ne-a împărtășit cât de importantă este munca și credința în această meserie care – zice ea – se învață în facultate, dar se experimentează pe scenă. Cu aceeași dedicație și căldură este alături de familie și își urmează alte hobby-uri, atunci când nu joacă. Care să fie acestea?

***

Dramateca: Crezi în modele care ne influenţează conştient sau subconştient?

Cristina Uja-Neagu: Da. Nu știu dacă subconștient sau conștient, dar eu am fost influențată. În clasa a noua am venit la Școala de Arte, unde am făcut niște cursuri de canto-muzică ușoară. Profesorii mei au fost Sofia și Ion Șerban, de la Teatrul Muzical. Eram la Liceul Pedagogic și eram convinsă că voi fi învățătoare sau educatoare, dar văzând-o pe doamna profesor Sofia Șerban pe scena Muzicalului am fost profund impresionată și mi-am zis că eu asta voi face.

Dramateca: Cine erau idolii copilăriei tale?

C.U-N. Eram doar un copil, o aveam pe sora mea geamănă și eram tot timpul împreună. Nu am fost niciodată fana nimănui. Da, îmi plăcea Michael Jackson, pentru că era în vogă atunci, îmi plăcea Corina Chiriac, Mirabela Dauer, dar… îmi plăceau și-atât. Aveam postere în cameră doar pentru că era mișto să ai pereții decorați. Era revista Bravo, dacă nu mă înșel, cu un poster mare la mijloc. Mi-o cumpăram pentru că era la modă, toată lumea o citea.

Dramateca: Care sunt acele calităţi ale unui actor fără de care acesta nu poate reuşi în carieră?

C.U-N.: Credință, adevăr și muncă. Acestea sunt – cred eu – cele trei lucruri elementare pe care trebuie să le aibă un actor. În primul rând, credința în ceea ce faci. Ca să faci un rol foarte bine, trebuie să crezi în acel rol și să-ți pui toată energia ta, să înțelegi personajul respectiv, să-l compui, să pui lucruri care crezi tu că îl ajută să crească. Trebuie să te crezi tu pe tine însuți, că ceea ce faci tu este adevărat. Dacă rolul tău este cel al unei femei abuzate, vreme de o oră și jumătate sau cât durează spectacolul, trebuie să crezi din tot sufletul că tu ești femeia aia abuzată. Dar, bineînțeles, trebuie să muncești mult pentru toate astea.

Dramateca: Câte dintre aceste lucruri se învaţă în facultate?

C.U-N.: Cred că în facultate înveți tot. Eu nu cred că meseria asta se învață doar pe scenă. Meseria asta se învață în facultate, dar se experimentează pe scenă. Este adevărat că sunt foarte multe lucruri pe care le câștigi jucând. Nu ești un actor bun doar dacă ai terminat facultatea și atât. Un actor care nu joacă, nu are cum să fie un actor bun. Cu toate acestea, eu cred că un actor care nu a jucat pentru o anumită perioadă de timp sau nu a fost angajat într-un teatru și apoi își reia activitatea, dacă are aceleași calități cu care a intrat în facultate, le va avea și peste zece ani. Trebuie doar să și le redescopere, chiar dacă îi vine mai greu să repună mecanismele în mișcare. E ca mersul pe bicicletă.

IMG_4151
Credit foto: Oana Artem

Dramateca: Pot studenții de la Teatru să înțeleagă uneori greșit aspectul acesta și să se bazeze foarte tare doar pe partea teoretică?

C.U-N.: În facultate înveți tot ce trebuie să știi, doar dacă vrei. Mai aud replici ca: „Eu am avut profesori geniali și de la ei am învățat!”. Da, și eu am avut profesori geniali. Stelian Stancu a fost profesorul meu, Dan Chiriac a fost asistent de regie. Pentru mine, ei au fost oameni minunați care m-au învățat să fac teatru și pentru asta le sunt recunoscătoare și o să le mulțumesc veșnic. Dar ei mi-au dat, iar eu am luat. Dacă tu, ca viitor actor nu știi să iei ceea ce ți se dă, degeaba este minunat profesorul din fața ta. Tu trebuie să vezi și dincolo de vorbele lor sau de faptele lor, pentru că actoria este, în fond, un lucru cu tine însuți.

Dramateca: Pentru tine a fost lină tranziția dinspre facultate spre scenă?

C.U-N.: Eu sunt angajată în teatru din prima zi de facultate a anului III, lucrez în teatru din anul II de facultate. Nici n-am avut timp să-mi dau seama cum e în facultate și cum e în teatru, pentru că după un an și jumătate eram deja aici.

Dramateca: Deci ai avut un dram de noroc.

C.U-N.: Da, deși atunci nu am considerat asta. Țin minte că m-a chemat domnul Mihai Mihail, care pe atunci era directorul Teatrului Dramatic, și m-a propus să mă angajeze. Eu nu terminasem facultatea încă și mă gândeam că trebuie să îi cer permisiunea domnului profesor Stancu. Știu că a zis: „Lasă că vorbesc eu cu Stancu, vorbesc eu cu toată lumea, tu vrei să vii?” și da, voiam. Însă, totuși, nu eram atât de entuziasmată. Eu visam București, o carieră mare, uriașă, extraordinară. M-am gândit că pentru început merg la Galați și mai vedem după ce se întâmplă. Odată intrată, bineînțeles că nu mi-am mai dorit să plec absolut nicăieri.

Dramateca: Care sunt lucrurile pe care actoria te-a ajutat să le înveţi despre tine, la un nivel personal?

C.U-N.: Faptul că poți orice. Că trebuie doar să-ți dorești și poți face absolut orice pe lumea asta. Singurul lucru pe care nu poți să-l schimbi este moartea. Fie că îți dorești un lucru material, familie, bani, carieră, poți face absolut orice. Trebuie doar să-ți dorești.

IMG_4165
Credit foto: Oana Artem

Consider despre mine că sunt o actriță corectă, dar din păcate, cred că îmi lipsește acea sclipire de genialitate.

Dramateca: Ce fel de proiecte consideri că lipsesc de pe scena gălățeană, dar ai vrea să vezi mai des?

C.U-N.: Eu nu vreau să văd pe scena gălățeană, eu vreau să joc pe scena gălățeană (Râde). Nu cred că lipsește ceva. Nu e treaba mea să analizez ce lipsește și ce nu. Spectacolele pe care le avem acum sunt pentru toată lumea, de la cel mai mic până la cel mai mare, oricine are ce să vadă. Și în general, eu consider că în orice spectacol – mai bun, mai prost, mai nonconformist – ai ce să vezi și ai ce să înveți. Chiar și din exemplele de tipul „așa nu” ai ce învăța.

Dramateca: Care este cel mai drag proiect al tău, de până acum?

C.U-N.: Pentru mine nu există „cel mai drag”. Chiar și în Visul unei nopți de vară, unde am foarte puține replici, rolul pe care îl interpretez îmi este foarte drag, pentru că am muncit pentru el.

Dramateca: Care a fost întâiul rol serios?

C.U-N.: Primul meu rol a fost foarte serios, prin definiție. Am jucat în A șaptea kafana, unde eram cea mai mica fată abuzată din grup. Pentru mine a fost un rol foarte important, eram în anul II de facultate. Și a rămas, poate într-o oarecare măsură, cel mai drag rol al meu.

Dramateca: Ai trecut până acum printr-un eșec profesional?

C.U-N.: Uite, acum mă simt ca și cum aș fi într-un oarecare eșec, deși poate n-ar trebui. Asta se datorează faptului că este o perioadă de pauză. N-am jucat și pentru faptul că am fost însărcinată, deși eu nu mi-am luat concediu de maternitate. Toată lumea spune că în viața unui actor vin și perioade de genul ăsta: poate nu te potrivești la momentul respectiv, poate trebuie să joace și altcineva. Și da, sunt într-o stagnare temporară în care nu mă simt bine. Eu m-am făcut actriță să joc și îmi doresc să joc în tot, fie că este un spectacol bun sau prost, eu vreau să fiu acolo. Eu sunt convinsă că în orice spectacol aș fi, îmi place să cred că îmi fac treaba cât pot eu de bine.

Dramateca: Îmi spui că îți place să faci lucrurile cât de bine poți. Consideri despre tine însăți că ești o actriță bună?

C.U-N.: Nu, consider despre mine că sunt o actriță corectă. Din păcate, cred că îmi lipsește genialitatea. Ca să fii genial, mai ai nevoie de o sclipire, de acel ceva. Eu nu am simțit despre mine însămi că aș avea acea sclipire.

Dramateca: Încă!

C.U-N.: Încă (Zâmbește).

Dramateca: La ce consideri că trebuie sa mai lucrezi pentru a te îmbunătăți?

C.U-N.: Îndrăzneala. Consider că nu am suficientă.

Dramateca: Nu ai încredere în tine? Ar fi paradoxal.

C.U-N.: Nu e vorba că nu aș avea încredere în mine. Poate că uneori am prea mult bun simț și n-ar trebui să fie așa.

IMG_4085
Credit foto: Oana Artem

Nu cred în prieteniile strânse. Dar cred în respectul reciproc și asta observ aici.

Dramateca: Ce faci când nu lucrezi? Te poţi deconecta vreodată cu adevărat de la activitatea teatrală?

C.U-N.: Nu, pentru că și când nu lucrez mă gândesc tot la teatru. Cu toate astea, eu îmi găsesc tot timpul câte ceva de făcut. Am un copil de un an și jumătate cu care am o mie și o sută de activități (Râdem).

Dramateca: Să-ți trăiască!

C.U-N.: Mulțumesc mult! Îmi place să fac lucruri casnice, mie îmi place să gătesc, să cos goblenuri, să citesc, să fac curat, îmi place să fac de toate, practic. Și fac de toate cu tot sufletul chiar și când sunt acasă.

Dramateca: De unde ai dobândit pasiunea pentru goblenuri?

C.U-N.: Mama mea croșeta foarte mult când eram eu mică, dar nu de la ea am învățat asta. Am o prietenă bună care coase foarte frumos. Când am văzut tablourile ei, m-a inspirat să fac și eu același lucru. Cred că am aproximativ zece terminate. Din când în când fac asta, pentru că mă relaxează foarte mult.

Dramateca: Lumea teatrului este una extrem de competitivă. Te îndepărtezi de răutățile colegiale sau de orgolii? Sau, dimpotrivă, le lași să te afecteze?

C.U-N.: Eu am fost primită foarte frumos, cu toate că eram un copil – eram studentă. În primul meu spectacol am jucat cu Ioana Citta Baciu, Oana Preda-Gheorghe, Carmen Albu, Cristian Gheorghe, Aurel Bâtcă și alți actori mari ai spectacolului. Nu au ajuns răutăți la urechile mele, nu mi-am simțit colegii să mă privească vreodată urât, nu i-am auzit vorbind vreodată urât despre mine. E mult spus că suntem ca o familie, pentru că nu cred în treaba asta. Nu cred, de exemplu, nici în prieteniile strânse. Dar cred în respectul reciproc și asta observ aici. Chiar dacă au existat discuții în contradictoriu, lumea și-a expus punctele de vedere în mod civilizat.

Dramateca: De ce nu crezi în prieteniile strânse?

C.U-N.: Poate și pentru faptul că eu n-am avut niciodată, cum se spune, „cea mai bună prietenă a mea”. Eu o aveam pe sora mea: am fost la școală împreună, am terminat aceeași facultate, am jucat la Teatrul Dramatic pentru o perioadă împreună. Ea este tot actriță, dar locuiește la Botoșani. N-am simțit nevoia de un alt prieten, pentru că ea îndeplinea și acest rol.

IMG_4175
Credit foto: Oana Artem

Eu iubesc meseria asta pe bune și mă simt atât de norocoasă că am posibilitatea s-o fac!

Dramateca: Ai jucat în multe piese regizate de Cătălin Vasiliu: Buna vestire, Duelistul, Meșterul Manole, Regele Ioan. Cum ți se pare lucrul cu acest regizor?

C.U-N.: Cătălin este un om extraordinar, este și un regizor bun. N-aș putea spune că este mai dur sau mai strict decât oricare alt regizor cu care am lucrat. Este un om care știe să îți dea ce ai nevoie, dar la fel ca de fiecare dată, trebuie să știi să iei ce ți se dă. Oricine ar veni, nu face treaba în locul tău, ci doar îți spune ce trebuie să faci.

Dramateca: Ion Sapdaru este un alt regizor cu care ai avut ocazia să colaborezi. Diferențe între cei doi?

C.U-N.: Sunt doi regizori total diferiți! Ion Sapdaru este mult mai activ, îți explică, se agită, înjură, e învolburat, e un spectacol în sine (Râde). Însă așa cum l-am ascultat pe unul, l-am ascultat și pe celălalt în egală măsură.

Dramateca: Crezi că rolurile tale au variat de-a lungul carierei actoricești sau că urmăresc ele o tipologie anume?

C.U-N.: Din păcate, cred că am fost așezată într-o tipologie, deși am jucat și Regele Arthur, un băiețel de 14 ani.

Dramateca: De ce din păcate?

C.U-N.: Mi-ar plăcea să joc roluri cât mai variate, pentru că e bine să te descoperi, să faci și altceva, să ai mereu provocări. E frumos când ești pus să muncești. Există o inocență în jurul rolurilor mele, pentru că așa am fost percepută – cred eu – încă de la început. Cu toate astea, am fost și provocată. Am jucat Varia din Livada de vișini, regizată de Ion Sapdaru.

Dramateca: Acolo ce s-a întâmplat?

C.U-N.: A fost un accident cu actrița Tamara Constantinescu, o problemă de sănătate. Piesa trebuia să se joace în festival și cu o seară înainte dânsa a anunțat că nu poate să joace în spectacol. M-a sunat domnul Mihai Mihail și m-a chemat să intru în acest rol rapid. Am învățat și replicile (care nu erau puține!) și mișcarea, iar seara am intrat în spectacol și a fost foarte bine. N-am avut nicio problemă.

IMG_4159
Credit foto: Oana Artem

Dramateca: Mă interesează foarte mult cum ai perceput piesa Fuck you, Eu.Ro.Pa!, în regia lui Alexandru Berceanu. Din ce punct de vedere a fost o provocare? Povestește-mi și despre rolul Fetei, pe care l-ai interpretat.

C.U-N.: A fost o provocare, în primul rând din pricina limbajului. Eu eram studentă și mi s-a spus: „Tu, fată nemăritată, înjuri așa? E puțin cam…”. În al doilea rând pentru că jucam cu sora mea. Alexandru Berceanu a împărțit monologul piesei în două părți: eu eram amintirea copilăriei, iar sora mea era imaginea Fetei din prezent. L-am avut și pe Lenin, el era Aurel Bâtcă (Zâmbește).

Dramateca: Nu ai lucrat o singură dată cu acest regizor. Mai există acest spectacol despre care ai pomenit, și anume A șaptea kafana. Textul este, în mod curios, scris tot de Nicoleta Esinencu, ca și Fuck you, Eu.Ro.Pa!. Într-un interviu acordat revistei online de teatru Yorick.ro, regizorul afirmă că este foarte important să nu ai conștiința faptului că faci teatru sau că performezi. Crezi că este ușor să faci asta, având în vedere că intri în contact cu niște elemente care se petrec, mai degrabă, instinctiv?

C.U-N.: Nouă în facultate ni se spunea: „Trebuie să înveți textul atât de bine, până îl uiți”. În momentul în care începi să repeți, tu îți dai seama că înveți un text. Ca actor, tu știi că vii la muncă, dar în momentul când intri pe scenă, intri în joc, intri în roata asta care se învârte și nu mai ești conștient de ce faci. Și chiar e ușor, să știi! Dacă îți construiești un rol cu credință, nu este dificil deloc. Trebuie doar să crezi în ceea ce faci. Mie meseria asta nu mi se pare grea, mi se pare frumoasă și mă simt atât de norocoasă că am posibilitatea s-o fac. E adevărat că muncești mult, e adevărat că plângi mult, e adevărat că tot consumul tău psihic este unul extraordinar de mare. Ai emoții la fiecare spectacol, îți bate inima foarte puternic, îți tremură mâinile, îți amorțește limba. Dar pentru noi, faptul că ai emoții, e un lucru bun, frumos, care te alimentează și care te face să crești.

Dramateca: Au fost și momente în care ai spus: „Gata, eu nu vreau să mai fac teatru!”?

C.U-N.: (Tresare.) Oh, niciodată! Sper din tot sufletul să nu ajung să spun asta vreodată. Perioada asta în care nu joci îți poate da un sentiment de neîmplinire. Nu de plafonare, pentru că sunt convinsă că o să vină din nou și momentul meu.

Dramateca: Ce ar recomanda Cristina Uja-Neagu, cea din prezent, versiunii sale din studenţie? Ce ai fi vrut să ştii pe vremea când intrai în primul an de facultate dar ai învăţat mai târziu?

C.U-N.: Poate nu am reușit tot timpul, dar dintotdeauna am încercat să fac lucrurile cât de bine am putut. Eu iubesc meseria asta pe bune! Nu vreau ca la un moment dat să am ceva să îmi reproșez. Așa eram și atunci, așa sunt și acum.

IMG_4173
Credit foto: Oana Artem
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s