Posted in Comedia

Nuntă dublă, comedie pe măsură!

O avalanșă de aplauze s-a auzit după spectacolul Pețitoarele, în regia lui Ion Sapdaru – adaptat după o idee a dramaturgului georgian Avksentii Tzagareli – , o producție teatrală care a avut toate ingredientele unei sănătoase porții de comedie savuroasă, de la construcția personajelor inspirate din commedia dell’arte (îndrăgostiții, prințul, negustorul parvenit, servitorul) și până la situațiile rizibile neobișnuite prin care trec acestea. Nu vor fi ignorate nici elemente precum recuzita, costumele, care dau o identitate aparte piesei și dovedesc o regie atât de inteligent confecționată.

Putând fi cu ușurință inclusă în categoria farsei, Pețitoarele amintește de Vicleniile lui Scapin, după Molière (titlu original: Les Fourberies de Scapin, 1671), unde întâlnim tema căsătoriei. Asemenea textului francez, cel georgian abundă de obstacole ce împiedică planul inițial, acela în care Prinţul Giovanotto Balanzone urmează să se însoare pentru a scăpa de sărăcia cruntă în care l-a adus alcoolismul. Firul dramatic al poveștii este cursiv, întâlnim în mod linear un incipit, o intrigă doar pentru a ajunge la un deznodământ fericit, atât de popular comediei de moravuri.

Ca personaj principal, Prințul Giovanotto este expus cu măiestrie de către actorul Cristian Gheorghe, atât prin apariția sa extrem de caraghioasă (are o burtă neobișnuit de mare – felicitări scenografiei! -, ceea ce îi disproporționează întregul corp), cât și prin comicul de limbaj, din care abundă replici la care nu poți rămâne indiferent: „Între două răutăți aleg acolo unde sunt mai multe bunătăți”, „Să i se taie capul!”, „Da’ ce? E mai aerisit acum. Parcă am fi în grădină (n.a.: despre pustiul casei sale, după ce creditorii au luat tot)”, „Toată viața m-am zbătut între datorie și onoare, dar se pare că întotdeauna datoriile au fost mai mari…”. Personajul acesta este un parvenit grosolan, dar și un laș – spre finalul piesei când nimic nu pare să coincidă cu planurile sale de însurătoare, vrea să se sinucidă, însă renunță brusc, părăsind scena: „Plec ca un adevărat francez, o șterg englezește!”.

Deși nu e încununat de o aură pozitivă, acest personaj iubitor de bani rămâne în permanență victima unor farse care i se joacă de către cele două pețitoare ce au ambiții individuale (deși gravitează în jurul aceleiași cauze), și se luptă pentru acestea cu orice preț. Fiecare dintre ele vrea să fie considerată cea mai iscusită pețitoare din oraș, iar jocul actrițelor Oana Preda Gheorghe (Farfarella) și Mihaela Lecca-Gorea (Smeraldine), pe cât este de colorat, pe atât ascunde tragicul unor aspirații mici, fără substanță. Cele două actrițe au o prezență artistică atât de bine portretizată, încât aproape își coagulează personajele într-unul colectiv, cu dezvoltare similară, cu un scop comun, cu planuri malefice dintre cele mai diverse și cu replici ce pot fi cu ușurință atribuite diferit între cele două. Puternică și expresivă în acest sens este scena în care pețitoarele intră într-un conflict de limbaj foarte creativ: „Hoațo!”, „Cațo!”, „Să-ți plesnească fierea!”, „Să te măriți când te-oi peți eu!”, „Ce mai vrei, talpa iadului?”.

Naturalețea actrițelor apare în cele mai neobișnuite momente: Farfarella își atinge uneori vânătaia dureroasă (regia a lucrat iscusit și la acest detaliu). Rolul Smeraladinei a fost o adevărată provocare în momentul când actrița Mihaela Lecca-Gorea a trebuit să interpreteze același personaj pe tonalități și registre diferite, un joc foarte talentat și dus la bun sfârșit. Mireasa propusă de ea, pe nume Serafina (interpretată de actrița Elena Ghinea) este o apariție sinistră, în majoritatea timpului acoperită cu un văl alb. Deoarece are foarte puține replici, actrița își joacă iscusit rolul prin gesturi mecanice, dezordonate, jocul acesta trezind în permanență interesul – Cine poate fi acest personaj misterios?

Un statornic personaj colectiv este format din actorii: Flavia Călin, Răzvan Clopoțel, Ștefan Aleksandru Forir și Oana Mogoș. Ei sunt muzicienii care apar în momentele cheie ale comediei noastre, încă de la începutul piesei când introduc personajul principal, intrând din sală, printre spectatori, ca mai apoi să dispară, fără să urce pe scenă. Aceasta este o ingenioasă tehnică regizorală care adaugă stării din public un grad suplimentar de suspans și nedumerire. Deși episodic, este foarte interesant acest personaj, pentru că actorii joacă rolul unor voci intrinseci ale Prințului Giovanotto, un soi de conștiință morală a acestuia, iar cântecele lor surprind mesaje care, luate laolaltă, încropesc tema speranței: „(…) Nimeni nu va putea/ Iubirea să ne-o ia”, „Vino, vino printre flori,/ Nu te teme c-ai să mori./ Vino, vino printre brazi,/ Nu te teme c-ai să cazi”. Abia spre finalul piesei, când lucrurile se așează într-un mod pozitiv pentru toți, personajul acesta prinde „viață” și participă ca nuntași.

Formidabilă este interpretarea rolului negustorului Pantalone de către actorul Lucian Pînzaru, unde întâlnim deopotrivă vervă teatrală, dar și calm neobișnuit în momente excelent alese regizoral. Actorul dezarmează prin naturalețea replicilor când îl întreabă pe Giovanotto de ce a plecat din casa lui fără să mănânce, la fel și în momentul când sta cu spatele la public și anunță simplu, privind în jos, instrucțiunile de pregătire a nunții fiicei sale. Este o forță aparte în jocul acesta,  o priză puternică pentru audiență. Parvenitismul personajului, tipologizat până la extrem, reiese liber din replica: „Eu am fost cizmar, dar sunt milionar. Tot orașul trebuie să știe că voi fi socru de prinț, clar?”. Rima este subtil exprimată, nesupărătoare în discursul dramatic.

petitoarele-4
Sursa: Teatrul Dramatic „Fani Tardini”

Cu nimic mai prejos se dezvoltă personajul Truffaldino, secretarul lui Pantalone, pus în scenă de actorul Florin Toma, directorul general al Teatrului Dramatic „Fani Tardini”. Observăm aici un rol servil, dar nu umil, întrucât Truffaldino se contrazice cu șeful său când are ocazia sau participă el însuși la fabricarea unor farse. Auzim replici cu puternice note poetice – „18 primăveri măritate cu 60 de toamne?!” -, dar și comicizate la actualitatea situațiilor în care este implicat personajul: „Vedea-te-aș cu lumânarea pe piept, țeapăn!”, „S-o clonțopezi [n.a.: s-o acompanieze pe Angela la clavecin]”, „Să cânți la lada aia. (Leandro: Clavecin.) Nu ca la vecini, ca la noi. Ieși!”, „Ești femeia vieții mele! [n.a.: către Smeraldine]” (replică care a primit printre cele mai multe reacții pozitive din sală, pentru firescul ei, fără să fie încărcată de un romantism dramatic – excelentă interpretare!). Inflexiunile vocale ale actorului sunt adaptate perfect pe replică, ceea ce îi conferă o coeziune scenică foarte bună.

Se simetrizează personajul servitorului și prin existența lui Brighella, care este veșnic fidel Prințului, însă în aceeași măsură sătul de gafele sale. Caracter flegmatic, personajul – genial interpretat de actorul Aureliu Bâtcă – intervine cu replici cinice, de o forță comică uluitoare: „Crâșme multe, prinți puțini”, „Cu banii ăștia mă însor și cu un crocodil!”, „Pot să vă aduc și câinele de vânătoare care a murit de foame acum 3 luni?”, „O să-ți dea drept moștenire buretele”. Cu toate acestea, își salvează stăpânul de la orice încurcătură, traducând în favoarea lui din limba franceză sau arătându-și devotamentul prin felul cum îl introduce  în scenă în fața viitorului socru: „Excelența Sa!”.

Un puternic dezacord cu restul personajelor îl creează rolul lui Leandro, nepotul Prințului și moștenitor al blazonului (de altfel, bahic), interpretat excepțional de către actorul Ciprian Brașoveanu. Acesta este singurul care muncește onest dintre toți implicați în conflictul dramatic și nu îi este rușine cu asta (Giovanotto: „Dar neam de neamul nostru n-a lucrat vreodată. E dezonorant, nepoate!”). Îi dă meditații de clavecin și de franceză Angelei, de care este îndrăgostit, fără să știe că aceasta este promisă unchiului său alcoolic. Actorul interpretează magnific suferința sinceră la auzul unei asemenea vești și își animă personajul într-o luptă cu toate forțele potrivnice pentru a se căsători cu Angela. Absolut fermecătoare sunt replicile: „Nu umbla cu bataille du jeu!” (când Angela îl calca pe picior la vals), „Caut talia!” (către bunica Batista ce îl invită la dans prin: „Figurile astea să le arăți pe figura mea!”). O scenă plină de umor, captivantă în jocul egal al tuturor actorilor implicați.

petitoarele-5
Sursa: Teatrul Dramatic „Fani Tardini”

Surprinzătoare este apariția Polițistului, personaj figurant interpretat de către Vlad Matei Ajder. Vocea sa intenționat subțiată în încercarea de a face ordine și disciplină – „Vorbesc foarte serios!” -, smulge râsete furtunoase din sală, fiind un artificiu regizoral complet neașteptat. Un efect comic similar îl aduce actrița Svetlana Friptu prin interpretarea bunicii Batista (mama lui Pantalone), a cărei replică laitmotiv este adresată mereu Angelei, alintând-o: „Cine e prințesa mea?”. Hilar este dansul care nu e pe ritmul muzicii, actrița dă din mâini frenetic, imită mișcări de balet necoordonate, provoacă automat râsul. Aceeași reacție o obține și deasa apariție în scenă, în momente neașteptate, cu un curcan pe tavă, părând să fie în permanență pierdută.

Ca și cum această piesă nu ar fi fost deja completă, se remarcă destul de des caracterizarea unor personaje de către altele (Farfarella, descriind-o pe Angela: „Ochii ca mura, obrăjorii ca bujorii, țâțele ca merele.”, Giovanotto despre Angela: „Asta nu e mireasă, asta e aprozar!”, Truffaldino despre Giovanotto: „Frumos ca Narcis, alb ca un… cais”, „Strâmb de picioare, buhăit, dar nu face nimic!”), ceea ce augumentează comicul.

Scenografa Lăcrămioara Dumitrașcu a asigurat tuturor personajelor costume atât de bine alese (alături de machiaje puternice), încât a contribuit la caracterizarea unor aspecte ascunse, poate, de replici și de un joc atât de alert. Colombina (interpretată excelent de actrița Carmen Albu), sora Prințului este veșnic îmbrăcată în negru, ca simbolizare a nemulțumirilor profunde, a permenentelor frustrări și neîmpliniri. Actrița Cristina Uja o interpretează pe Angela, una dintre miresele promise, ale cărei tinerețe, frăgezime și vioiciune sunt reprezentate cromatic prin rozul fustei tutu, a colanților, fundelor și balerinilor. Giovanotto este, în cea mai mare parte a timpului, îmbrăcat în alb, ceea ce îi denotă noblețea rangului, demult compromis, însă.

Aranjamentul muzical este inteligent ales de Ciprian Brașoveanu. Pe lângă muzica coordonată perfect cu situațiile interpretate, piesa abundă și de artificii sonore de tipul sunetelor unei calești de cai, spargerea unor farfurii, muzica de la clavecin, șuieratul vântului ș.a. Un banchet al coordonării întâlnim și în gesturile tuturor actorilor, întotdeauna largi și afectate (excepție făcând personajul colectiv, muzicienii), replicile li se întretaie constant, creându-se negreșit un efect de hiperbolizare a comicului, însă regia a reușit aceasta într-un mod extrem de fluid și deloc supărător.

Umilirea înşelăciunii, eşecurile neacceptate, acordul forţat care întristează victimele sunt subit înăbușite de bucuria finală, pentru că deznodământul lui Tzagareli declanșează mecanismele reconcilierii și realizează un acord viabil între cei care au fost în conflict în acțiunea dramatică. Nepotul Leandro se însoară cu Angela, iar Giovanotto cu Serafina, însă un cuplu neașteptat se crează între Truffaldino și Smeraldine.

Fiind o farsă, este de menționat faptul că multe din scene se întretaie aproape haotic, deseori brusc, iar toate sunt caracterizate de un umor brut, de un absurd deliberat și – pe alocuri – chiar nonsens, cu interpretări stilizate continuu. Desigur, pentru a nu fi confuz, comicul situațiilor este ajutat de măiestria actorilor care au reușit să dea o lumină și o strălucire deosebită textului lui Tzagareli. Un spectacol bogat, complex, cu multe elemente (a durat nu mai puțin de două ceasuri), la care toți au râs sincer, creațiile actoricești fiind mult peste nivelul de așteptare. Felicitări regiei atât de inteligent expusă de către Ion Sapdaru, dar și talentaților actori care prin rolurile-mănușă au adus în fața spectatorilor un adevărat regal de comedie!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s