Posted in Interviu

Vlad Matei Ajder: „Refuzul nu face parte din meseria mea”

Am fost părtașa unei discuții cu un actor extrem de receptiv și ospitalier, care mi-a inspirat apropierea prietenească curată. Am râs mult cu el. Franchețea aproape dezarmantă a lui Vlad Ajder a transformat întâlnirea noastră într-un schimb natural de idei despre ce îl motivează cel mai mult în teatru, ce ar vrea să vadă mai des acolo și ce îl ajută să treacă peste cinismul acestei lumi, în aparență perfectă. Consideră că incertitudinea este foarte frumoasă în teatru, deși nu a făcut o pasiune pentru scenă. Îi place foarte mult meseria sa, pentru că aici este unul dintre puținele locuri în care mai poate simți real.

***

Dramateca: Povestește-mi mai multe despre lucrul cu Teatrul „Jean Bart” din Tulcea. Cum ai ajuns acolo?

Vlad Matei Ajder: La „Jean Bart”? Ce vă mai place să intrați pe Internet! (Râdem). Eu am terminat facultatea aici, în Galați, și am stat un an de zile pe bancă, fără niciun angajament, timp în care m-am mai dus la facultate și mi-am ajutat vechii colegi cu spectacole de licență. Unul dintre cei mai buni prieteni ai mei din facultate, Cristi Naum – care acum este directorul artistic la Teatrul „Jean Bart” din Tulcea – mi-a spus să vin la un casting acolo. Așa s-a întâmplat.

Dramateca: Cât timp ai stat acolo?

V.M.A.: Ce mi-a plăcut este că m-am dus pentru un proiect și am rămas câțiva ani, aproximativ 4-5 ani.

Dramateca: Cum este experiența de la Dramatic? Există diferențe între cele două instituții?

V.M.A.: Există diferențe foarte mari. În primul rând, Teatrul „Jean Bart” era la început. Tot ce înseamnă partea tehnică, organizare teatrală ș.a. au fost făcute de noi. După spectacol, noi terminam scena și ne duceam să tragem de ștăngi să ducem decorul la pod. Aici e ditamai podul, plus construcția specifică unui teatru, chiar dacă a fost o bibliotecă înainte. Cabinele sunt în spate. Logistic vorbind și din punctul de vedere al organizării, Teatrul Dramatic este foarte diferit, fiind teatru de repertoriu. Celălalt e teatru de proiecte. Aici poți să fii distribuit într-un spectacol, chiar dacă n-ai fost la casting, iar dincolo trebuie să te duci să te „bați” pentru rolurile tale.

IMG_3853
Credit foto: Oana Artem

Motivația mea se găsește în a nu ști dacă ceea ce fac este bine. Incertitudinea asta este foarte frumoasă la teatru.

Dramateca: Într-un interviu acordat în Tulcea, ai spus că rolul din care nu ai vrea să mai ieși niciodată este cel al Profesorului Miroiu din Steaua fără nume, de Mihail Sebastian. De atunci, ți s-a schimbat opinia cu privire la asta?

V.M.A.: Nu.

Dramateca: Ai interpretat în Steaua fără nume la Teatrul „Jean Bart”. În Galați, însă, la Teatrul Dramatic, de care rol te-ai simțit cel mai apropiat până acum? Ce ai învățat de la el?

V.M.A.: Aici încă nu am ajuns la un rol pe care să-l am clar la suflet. Dar dacă ar fi să fiu cu adevărat sincer și să pun un punct pe i, ar fi Suflete din Visul unei nopți de vară.

Dramateca: De ce acest rol?

V.M.A.: Eu în textul ăsta i-am jucat pe Puck și pe Demetrius la Tulcea. Pentru mine, cred că asta a fost interesant: să trec prin tot registrul uman al lui Shakespeare din acest text (Zâmbește). Acum fac rolul ăsta pe care mi l-am dorit. Nu neapărat Suflete, eu am zis că vreau un meșter, pentru că mă interesa să fiu în universul oamenilor simpli, nu al zeilor sau aristocraților. Nu mai voiam asta. Și să știi că nu cobori ștacheta, ba dimpotrivă. Eu cred că meșterii sunt genialitatea lui Shakespeare, pentru că el și-a zis, probabil: „Am două lumi în care se petrec lucruri puternice, dar n-am niciun moment de legătură. Ia să bag niște proști”. Și-a băgat proștii! (Râde puternic.)

Dramateca: Motivația este foarte importantă în cariera actoricească. Care este cel mai motivant lucru pentru tine, în prezent?

V.M.A.: Eu nu știu cum se face actoria. Mă gândesc de câțiva ani la întrebarea asta: „Ce e actoria?”. Nu știu ce e. Eu nu știu nici ce e teatrul. În afara faptului că este o instituție publică deschisă în baza unei hotărâri a administrației (Râde puternic.), nu știu ce este. Incertitudinea asta cred că este foarte frumoasă la teatru. Cred că aici se găsește și motivația mea: în faptul că nu știu sau că nu sunt sigur dacă ceea ce fac este bine. Asta mă face să merg mai departe, pentru că am avut și momente în care mi-am zis: „Nu mai vreau actorie!” și chiar practicam deja actoria.

Dramateca: Crezi că orice actor trece printr-o perioadă de acest gen?

V.M.A.: Da. Orice student, orice actor. Cred că este o fază a construcției actoricești.

IMG_3966
Credit foto: Oana Artem

Este un exercițiu foarte complicat, dar mi-ar plăcea să văd actori care se uită la actori.

Dramateca: După ce criterii alegi sau refuzi un rol?

V.M.A.: Eu nu refuz. N-am refuzat niciodată. Nu sunt de părere că un actor trebuie să poată să le facă pe toate. Oricât de mult ți-ar plăcea sau nu ți-ar plăcea un rol, dacă îl faci, ceva-ceva o să iasă bine de-acolo. Acel ceva poate fi explorat și dus mai departe. Refuzul nu face parte din meseria mea.

Dramateca: Ți-e greu să spui „nu”, de obicei?

V.M.A.: În meserie, da. Bine, și în viață.

Dramateca: Ai lucrat în câteva spectacole regizate de Ion Sapdaru: Pețitoarele, Moartea lui Eskrokov, Mincinosul. Cum ți se pare acest regizor?

V.M.A.: E un om foarte frumos, plin de povești, râzi foarte mult cu el. Cunoaște foarte bine lumea teatrală și meseria aceasta. Comunică bine cu oamenii și are o școală făcută în Rusia. Îmi place că e punctual, rar sunt întârzieri și atunci sunt clar motivate. Ce îmi mai place este că la finalul repetiției stă de vorbă cu noi mereu.

Dramateca: În curând vei juca în premiera Metoda, în regia lui Adrian Iclenzan. Pe scurt, ce transmite rolul tău?

V.M.A.: Absurdul uman. Este vorba de un absurd pe care oamenii îl construiesc fără să își dea seama.

Dramateca: Cum rezonează personal această piesă cu tine?

V.M.A.: Când am citit-o prima dată la lectură, cu colegii, eu eram cel care avea cele mai vocale reacții (Râde puternic). E surprinzător textul. Maniera de a îl trata este și mai bună.

Dramateca: Cum îți evaluezi succesul după ce interpretezi un rol?

V.M.A.: Soția mea vine la premiere, de obicei. După spectacol, noi mai stăm la un mic protocol. Dacă ea este trează când ajung acasă înseamnă că spectacolul a fost bun. Dacă ea doarme, înseamnă că (Pauză.) o să avem o discuție a doua zi dimineață (Râdem). Nu am altă măsură de cuantificat succesul decât așa.

Dramateca: Ce anume urmărești în reacția publicului?

V.M.A.: Eu cred că durata de viață a unei reprezentații este de aproximativ 5 minute după ce s-a terminat. S-au terminat și aplauzele, oamenii și-au luat hainele din foaier, au ieșit din teatru. Mai vorbesc ei despre spectacol? Nu cred.

Dramateca: Ai fi surprins, dar da. Oamenii mai discută despre spectacol după ce părăsesc teatrul.

V.M.A.: (Sceptic.) Se mai schimbă idei, da, dar în cercuri mici.

Dramateca: Te afectează critica în vreun fel? Te interesează?

V.M.A.: Da! Am avut și critici bune, dar și mai puțin bune. Am învățat din cele negative să nu mai fac meseria cum o făceam atunci. Nu neapărat că nu o făceam bine, dar pierdeam prea mult timp prin baruri, de exemplu.

Dramateca: Ce te intrigă cel mai mult și ai vrea să vezi mai des în teatru?

V.M.A.: Mi-ar plăcea să văd actori care se uită la actori. Cred că asta este partea complicată a meseriei noastre: să te uiți la partener, să-l vezi întotdeauna proaspăt și să îi dai lucruri proaspete de fiecare dată. Este un exercițiu foarte complicat. Și oamenii fug de complicații.

Dramateca: Dacă te gândești retrospectiv la toată activitatea teatrală, care a fost momentul desăvârșit, de care ai fost cel mai mândru?

V.M.A.: Culmea carierei mele a fost cu Steaua fără nume, când am ajuns să joc la festCO și aflasem că era și Beligan prin sală. M-am hrănit o perioadă din povestea asta.

Dramateca: Iar în Galați?

V.M.A.: În Galați, îmi place că în 4 ani am ajuns să joc mult și că am trecut prin foarte multe registre, inclusiv la secția Gulliver. Am mânuit o vacă care ieșea de după sobă, de după pat. Eram cu Marian Sterian – eu făceam capul, el făcea corpul. E o lume foarte interesantă, asta a păpușilor, a teatrului pentru copii. Este și mai dificil, din foarte multe puncte de vedere. Condiția fizică trebuie să fie foarte bună și e greu să minți copiii.

Dramateca: Adulții se lasă mai ușor păcăliți?

V.M.A.: Nu, ei acceptă convenția mai ușor.

Dramateca: Ai trăit și momente în teatru de care nu ești mândru?

V.M.A.: Cum să nu?! Sute!

Dramateca: Fă-ți curaj și povestește-mi despre unul.

V.M.A.: Din punctul meu de vedere, ultima reprezentație de la Privacy Settings am ratat-o groaznic. Nu eram concentrat. Am vorbit și cu Radu Horghidan după spectacol și el mi-a zis că n-a fost chiar atât de rău pe cât zic eu, dar nu cred. N-a fost okay, pentru că n-am fost eu bine.

Ce să-i spun unui actor tânăr? Greșește, pentru că este foarte important!

IMG_3989
Credit foto: Oana Artem

Dramateca: Care este cea mai mare slăbiciune a ta ca actor?

V.M.A.: Viciile.

Dramateca: Cum le gestionezi?

V.M.A.: Mă abțin. Sunt unele pe care nu reușesc să le dobor, dar pot să le amân. De exemplu, fumatul.

Dramateca: Cum consideri că îți înlesnește viciul performanța artistică?

V.M.A.: Mă deconcentrează. Tu ai scenă, dar ai un gând parazitar, la un moment dat: „Cum ar fi să fumez o țigară acum? Ce bine ar fi!”.

Dramateca: Mi s-a mai spus că teatrul poate fi o lume crudă și cinică. Chiar este adevărat?

V.M.A.: Nu poate fi, este! Chiar dacă suntem prieteni, atunci când se dă un casting, noi chiar ne batem pentru rolurile dorite. Toți suntem orgolioși. La început de drum, un actor nu vede lucrurile așa, dar asta tot dintr-un egoism ancestral greu de definit.

Dramateca: Vorbește-mi și despre valoarea ta intrinsecă cea mai puternică. Ce te face să reziști în teatru, cu avantajele și dezavantajele lui?

V.M.A.: Îmi place să fiu acolo. Nu e vorba de pasiune, nu cred că am avut niciodată o pasiune pentru scenă, pentru teatru, pentru lumea asta. În schimb, este printre puținele locuri în care eu mă pot bucura sincer, real.

Dramateca: Care este cea mai mare minciună pe care ți-o zici zilnic?

V.M.A.: Că lucrurile vor fi bine. E o tâmpenie, mai bine zis, decât o minciună. Nu e vorba că lucrurile nu vor fi bine sau nu vor fi frumoase, dar chiar trebuie să lucrezi pentru asta. Iar uneori n-am chef (Râdem).

Dramateca: În final, consideri că un actor la început de drum trebuie să se dedice trup și suflet meseriei, implicând tot timpul și energia sa teatrului, fără tihnă?

V.M.A.: Cred că la început de drum, cel mai important lucru este să îți dai voie să greșești. În timpul repetițiilor, al reprezentațiilor. Greșește, pentru că este foarte important! Ăsta era lucrul de care noi ne temeam cel mai mult în școală, apoi l-am înțeles în momentul în care am început să profesăm meseria. Ce să-i zic unui actor tânăr? Bani nu primești, greșește măcar.

IMG_3854
Credit foto: Oana Artem
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s