Posted in Interviu

Ștefan Aleksandru Forir: „Eu nu mă atașez niciodată de locuri, ci de oameni”

Sârb la origini, Ștefan Forir a venit să studieze actoria în Galați în 2012, iar din 2016 este actor al trupei Teatrului Dramatic „Fani Tardini”. Îi plac regizorii profesioniști și care oferă libertate actorului.  Cu toate că emană o anume seriozitate și rigoare, dacă ar avea ceva să-și reproșeze sieși este faptul că nu i-ar strica ceva mai multă disciplină. Consideră că nu curajul este ceea ce angrenează meseria asta, ci lucruri poate chiar mai profunde de atât.

***

Dramateca: Ștefan, dintre toți actorii de la Dramatic, tu vii cel mai de departe. Unde în Serbia ai făcut tu carte?

Ștefan Forir: Liceul l-am făcut în Vršac. Era un liceu de profil uman, care avea o secție în limba română.

Dramateca: Ai și jucat în Vršac?

Ș.F.: Da, în 2006, am început cu o trupă semi-profesionistă, care făcea teatru în limba română, într-un oraș cu o puternică comunitate românească. Era o trupă care aparținea Teatrului Național din orașul meu. O parte dintre actori erau amatori, alții erau profesioniști. Profesorul meu de limbă română mi-a spus să mă duc la teatru, pentru că vor să stea de vorbă cu mine, să intru într-o piesă. Așa am ajuns să fac câteva proiecte pe parcursul a mai mulți ani. Am făcut o pauză, dar în 2011 m-am realăturat trupei.

Dramateca: Tot aud „limba română”. Când ai început să înveți limba asta?

Ș.F.: De când am început să vorbesc. Maică-mea este româncă și a vorbit cu mine de la început așa. Însă de mic am început să vorbesc ambele limbi.

Dramateca: Ce ai făcut înainte să joci?

Ș.F.: Eram la ASE și lucram la o televiziune în Serbia. Citeam știrile (Îmi arată o înregistrare video).

Dramateca: Ți-e dor să faci asta?

Ș.F.: A fost foarte ușor. Era o muncă pentru care nu am depus efort. Era plătită decent, era un job perfect, cum s-ar zice. Dar am plecat.

IMG_5448
Credit foto: Oana Artem

Nu pot să spun că am o casă anume. Sunt un cetățean al lumii.

Dramateca: Cum te-a adus viața tocmai în Galați?

Ș.F.: Întâmplător. Eram în al patrulea an de ASE și urma să îmi dau licența. Intrasem deja în câteva spectacole semi-pro și mi-am pus în cap să fac actorie, pentru că asta îmi place. Am vrut să fac asta în România, pentru că în Serbia – fiind o țară mai mică – posibilitățile sunt mai reduse. Am aplicat la o bursă de studenți din diasporă. Singura facultate din toată România care oferea locuri spre Serbia la actorie era cea din Galați. Atunci, nici nu știam unde este pe hartă (Zâmbește).

Dramateca: Îți e dor de casă?

Ș.F.: Evident. Cel mai mult îmi e dor de taică-miu și de bunică-mea. De prieteni, de mâncare (Râdem).

Dramateca: Cât de des te duci acolo?

Ș.F.: O dată pe an. Nu am timp să mă duc mai des.

Dramateca: Pe care dintre cele două locuri îl numești „acasă”? Galați sau Vršac?

Ș.F.: Acasă e unde-i inima, nu? (Râdem.)

Dramateca: Și inima ta unde e?

Ș.F.: Eu nu mă atașez niciodată de un loc. Eu mă atașez de oameni. Nu pot să spun că am o casă anume. Sunt un cetățean al lumii (Râdem). Serbia este casa mea, pentru că acolo e familia. România e casa mea, pentru că aici sunt prietenii și cariera mea.

IMG_5405
Credit foto: Oana Artem

Nu știu câți oameni ies de la teatru învățând ceva ce le-ar schimba viața. Și nici nu știu câte spectacole încearcă să facă asta. Câteodată este doar atât: o poveste.

Dramateca: Dacă publicului unei singure țări nu îi poți găsi diferențe foarte mari, între audiențele a două țări ai descoperit diferențe? Cum simt sârbii teatrul, cum îl simt românii?

Ș.F.: Nu cred că există diferențe. Totul depinde numai de educația individuală a spectatorului. Nu cred că există, nicăieri în lume, diferențe la nivel de ansamblu.

Dramateca: Crezi că teatrul e o a doua natură a oamenilor?

Ș.F.: Nu știu dacă este o a doua natură a oamenilor, dar este o formă de entertainment (> eng. „divertisment”) și de educație. Cu toate astea, nu știu câți oameni ies de la teatru învățând ceva ce le-ar schimba viața. Și nici nu știu câte spectacole încearcă să facă asta. Câteodată este doar atât: o poveste.

Dramateca: Cum arată spectatorul pe care ți-l dorești?

Ș.F.: Atent și deschis. Câteodată, răbdător. Și cu telefonul închis.

Dramateca: Ai jucat deopotrivă roluri de figurație, dar și roluri în care ai avut mai mult text, iar personajele tale aveau o altă importanță. Consideri că importanța unui rol stă în volumul de text?

Ș.F.: Nu neapărat. Un personaj poate fi determinant pentru un spectacol fără să rostească niciun cuvânt. Important este impactul lui asupra publicului, care poate să fie verbal sau non-verbal. Până la urmă, fiecare rol dintr-o piesă reprezintă o rotiță care este integrală funcționării întregului spectacol.

Dramateca: Există vreo piesă în care crezi că nu vei juca niciodată, deși ți-ai dori?

Ș.F.: Nu cred că voi fi niciodată un Richard al III-lea, deși mi-aș fi dorit foarte mult.

IMG_5423
Credit foto: Oana Artem

Vreau să văd că omul care ne conduce în organizarea unui spectacol este pregătit și cu temele făcute.

Dramateca: Pentru mine, personal, a fost o oarecare dezamăgire că nu te-am văzut jucând în Trilogia belgrădeană. Ai fi vrut să joci acolo?

Ș.F.: Da, da. Chiar aș fi vrut.

Dramateca: Ce rol ți-ai fi dorit?

Ș.F.: Mi-ar fi plăcut rolul lui Ciprian. Este mai apropiat mie, ca personaj.

Dramateca: Poți să-mi spui ce anume urmărești la un regizor? Ce ai vrea să primești de la un regizor?

Ș.F.: Siguranță și profesionalism. Vreau să văd că omul care ne conduce în organizarea unui spectacol este pregătit și cu temele făcute. Vreau să văd că știe ce-și dorește, chiar dacă acel lucru este a oferi libertate actorilor, ca ei să creeze. Nu contează abordarea lui, atâta vreme cât este în spate un bagaj solid.

Dramateca: Ai primit lucrurile astea de la toți cu care ai lucrat?

Ș.F.: Nu.

Dramateca: Dar ce lecție importantă ai primit de la un regizor?

Ș.F.: Procesul de lucru de la Domnișoara Nastasia cu Radu Nichifor m-a învățat mult despre rigoare. Deși mă consideram dintotdeauna ca fiind foarte riguros și serios, mi-am dat seama că întotdeauna e loc de mai mult. Acolo a fost vorba de profesionalism, până la urmă.

IMG_5412
Credit foto: Oana Artem

Prostia mă plictisește, fiindcă este și comună.

Dramateca: Ce te sensibilizează cel mai tare?

Ș.F.: Lucrurile care mă sensibilizează pe mine cel mai mult și mă modifică vizibil sunt lucrurile rele pe care sunt oamenii în stare să le facă unii altora. Problemele politice și umane ale lumii: terorismul, refugiații, curățirea etnică. Am revăzut un film, după mai mult timp, și acolo erau imagini cu exodul sârbilor după dizolvarea Iugoslaviei. Văzând imaginile alea, mi s-a rupt inima. O chestie de-asta mă sensibilizează foarte mult.

Dramateca: Cum te raportezi la prostie, atunci când o întâlnești?

Ș.F.: Tind să o evit. Mă plictisește, fiindcă este și comună.

Dramateca: Într-un articol din Viața Liberă, există declarația ta care spune: „Există riscul să-i atac pe faţă pe profesori, pe părinţi, sistemul de învăţământ, dar merită”. La ce te-ai referit?

Ș.F.: E o foarte bună întrebare, pentru că a fost total scos din context ce am spus atunci. Voiam să fac o un spectacol care să abordeze problema drogurilor etnobotanice și să fie jucat de elevi. Eu nu voiam să îi atac pe părinți, pe profesori sau Dumnezeu știe pe cine. Voiam doar să readuc în vedere consecințele acestor substanțe. Nu era un atac la adresa lor, ci o provocare pentru a înțelege.

Dramateca: Cum crezi că ai fi reușit asta?

Ș.F.: Aveam intenția să intru în contact cu Agenția Națională Antidrog, care se ocupă foarte mult cu oamenii care se recuperează după consumul de droguri. Voiam să prezint câteva povești reale de-acolo și să le dramatizez. Vorbind cu elevi, ajunsesem la concluzia că profesorii nu știu despre ce e vorba și ignoră problema acestor droguri care sunt ieftine, dar nocive. O doză este doar 10 lei. E la îndemâna absolut oricui și poate fi consumată de mai mulți.

Dramateca: Observ că te interesează foarte mult educarea antidrog. Asta se întâmplă din cauza faptului că ai întâmpinat situații de acest gen în Serbia?

Ș.F.: Nu, în Serbia nici nu existau lucrurile astea când eram acolo. Doar în România am văzut spice-uri, etnobotanice.

IMG_5434
Credit foto: Oana Artem

Apariția limitează orice actor. Nu îl voi putea juca niciodată pe Romeo.

Dramateca: Există vreun lucru pe care nu l-ai face absolut niciodată, din punct de vedere profesional?

Ș.F.: Nu m-aș umili niciodată de dragul banilor.

Dramateca: Te consideri o persoană curajoasă?

Ș.F.: Nu atât de curajoasă pe cât aș vrea să fiu.

Dramateca: Crezi că un actor care nu are curaj este compromis?

Ș.F.: Nu neapărat. Curajul nu este un lucru determinant pentru a fi actor. Necesiți curaj ca să te apuci de meserie, dar ca să o practici nu trebuie să fii curajos.

Dramateca: Dacă nu curaj, ce altceva îți trebuie ca să practici meseria asta?

Ș.F.: Voință și pasiune. Nu cred că îți trebuie ceva mai mult de-atât.

Dramateca: Ai o statură impunătoare și ești foarte atletic, cu o fizionomie ușor brutală. Ți s-a spus vreodată că intimidezi din cauza asta?

Ș.F.: Da (Zâmbește). Dar oamenii depășind acest prim nivel în a mă cunoaște, își dau seama că nu e cazul.

Dramateca: Fii sincer: ai folosit lucrurile astea ca un avantaj vreodată?

Ș.F.: Oh, sigur! (Zâmbitor și hotărât.) De câte ori a existat riscul unui conflict fizic, de obicei m-am folosit de felul în care arăt, dar m-am oprit acolo.

Dramateca: Crezi că aspectul fizic te-a limitat la anumite roluri?

Ș.F.: Este valabil pentru orice actor. Apariția noastră ne limitează. Nu îl voi putea juca niciodată pe Romeo (Râde).

Dramateca: Cu o perucă potrivită…

Ș.F.: (Râdem.) Nici măcar. Eu sunt mulțumit de posibilitățile oferite de felul în care arăt și nu mi-e teamă de tipologii. A fi inclus în tipologii nu este un lucru rău neapărat. Sunt oameni care joacă personajul negativ o viață întreagă sau alții care joacă personajul pozitiv o viață întreagă.

IMG_5437
Credit foto: Oana Artem

Sunt mulțumit de unde am pornit și de direcția în care merg. Suma experiențelor pe care le-am avut mă constituie pe mine acum.

Dramateca: Casa ta ia foc. Dacă ai putea să salvezi un singur obiect, care ar fi acela?

Ș.F.: Calculatorul! Fac parte din generația celor care au început pe la jumătatea anilor ’90 să se joace pe calculator. Nu m-am oprit atunci și nu cred că mă voi opri vreodată. Plus că este și foarte folositor educației, de care ziceam că îmi pasă.

Dramateca: Disciplina este foarte importantă în teatru. Te consideri un actor disciplinat?

Ș.F.: Nu suficient de disciplinat încă.

Dramateca: Care este cel mai păcătos obicei pe care îl ai?

Ș.F.: Fără doar și poate, țigările.

Dramateca: Există un lucru pe care ai dorit dintotdeauna să-l faci, dar pe care îl tot amâni?

Ș.F.: Să încep să alerg. Nu fac asta, pentru că mi-e lene. Timp e, dar trebuie să trec de bariera asta.

Dramateca: Dacă ai putea să schimbi orice cu privire la felul cum ai fost educat, ce ar fi și de ce?

Ș.F.: N-aș schimba nimic. Sunt mulțumit de unde am pornit și de direcția în care merg. Suma experiențelor pe care le-am avut mă constituie pe mine acum.

Dramateca: Care este cel mai frumos lucru la momentul actual, din viața ta de actor?

Ș.F.: Fiecare nou proiect pe care îl încep.

Dramateca: Dar din viața personală?

Ș.F.: În viața personală, cel mai mult mă bucur de momentele în care mă aflu într-un grup de prieteni. Mai exact, cel pe care mi l-am format aici.

IMG_5454x
Credit foto: Oana Artem
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s