Posted in Interviu

Vlad Volf: „Sunt un tip cameleonic, dar nu un ticălos”

Cu Vlad Volf, dialogul a fost relaxat și sensibil. Îi plac copiii, autenticitatea și spectatorii cu bun simț. Îmi spune că îl atrag tipologiile „ciudaților”, recunoscând el însuși că are un caracter dificil. Este o oarecare bizarerie în felul său de a fi, dar are șarm actoricesc. Pentru că a și regizat piese de teatru, discuția noastră s-a îndreptat și spre acea zonă pe care dorește să o potențeze pe viitor. Prin calmul său caracteristic mi-a demonstrat că nu trăiește cu niciun regret și că îl bucură chiar și faptul că îi pasă, uneori, prea mult.

***

Dramateca: Cunoscând faptul că ai fost o prezenţă remarcată în teatrul ieșean și că faci parte din valul nou de actori tineri ai Teatrului Dramatic, pentru început aş dori să te întreb direct. Dincolo de muncă și de talentul expus, cine este de fapt Vlad Volf?

Vlad Volf: Un om. Asta îmi place să cred despre mine.

Dramateca: De când ești angajat al Teatrului Dramatic?

V.V.: Din luna decembrie a anului 2016.

Dramateca: Îți e dor de scena Naționalului ieșean?

V.V.: Da. Destul de mult, chiar. Sunt multe spectacole care mi-au fost foarte dragi. Îmi e dor de toate scenele pe care am jucat. Toate au avut ceva care mi-a plăcut și care m-a atras acolo.

Dramateca: De ce ai plecat de-acolo?

V.V.: Nu m-am gândit niciodată că o să stau mai mult de 6 luni sau un an în niciun oraș. Așa îmi spuneam. Voiam să văd cât mai multe orașe.

Dramateca: Asta plănuiești și în Galați?

V.V.: Asta gândeam când aveam 20 de ani. Acum am 30. Sunt 10 ani în care am avut timp să îmi dau seama că am nevoie și de un pic de stabilitate și cumva să aparțin unei trupe. Cred că e important să aparții unei trupe, pentru că evoluezi mai bine acolo unde te simți familiar. Individual, te duci în diverse teatre și colaborezi cu mulți oameni, dar în două luni – cât lucrezi la un proiect – nu ai timp să îi cunoști suficient. Când stai mai mult într-un loc, te atașezi altfel. Începi să cunoști oamenii și cum sunt la lucru, dar și cum sunt în viața personală.

IMG_5025
Credit foto: Oana Artem

Actorii sunt foarte ciudați. Din ce am observat eu, fiecare are cumva lumea lui.

Dramateca: Ce valorifici cel mai mult într-o prietenie?

V.V.: Sprijinul și înțelegerea. Da, cred că înțelegerea.

Dramateca: Îți poți numi colegii actuali prieteni?

V.V.: Nu. (Zâmbește.) Nu, pentru că actorii sunt foarte ciudați. Din ce am observat eu, fiecare are cumva lumea lui. Intimitatea lui în care nu prea vrea să lase pe celălalt actor, coleg de scenă, să intre.

Dramateca: Ai avut, totuși, un prieten foarte bun în teatru?

V.V.: Bineînțeles. Alexandru Dobinciuc. E actor la Botoșani. Noi ne-am cunoscut la Iași. Ne spunem că suntem frați, el e fratele mai mic. A terminat la exact același profesor pe care l-am avut și eu, la o generație după mine.

Dramateca: Ce anume v-a făcut să legați prietenia asta puternică?

V.V.: Tot teatrul ne-a legat. După ce am terminat facultatea, ne-am dorit foarte mult să aibă loc mai multe spectacole în Iași, nu numai la Teatrul Național și la Ateneu, care producea uneori spectacole. Exista ideea de teatru independent, pe care în Iași nimeni nu prea o înțelegea. Am început noi să facem niște texte. Prima oară am luat niște bucăți de Caragiale, le-am lucrat cu niște studenți și am jucat într-un bar underground. Au venit și profesorii să vadă (Zâmbește). Ei ne-au spus că este bine ceea ce facem, așadar ne-am apucat de și mai multe texte. Noi nu înțelegeam atunci ce înseamnă teatru independent, dar l-am descoperit făcându-l.

Dramateca: Cred că așa e cel mai bine să faci lucrurile, de obicei.

V.V.: Nu știu, dar la noi s-a potrivit.

Dramateca: Ești o persoană spontană?

V.V.: Da! (Hotărât.) Merg foarte mult pe instinct.

IMG_5102
Credit foto: Oana Artem

Încep să nu mai copilăresc și să gândesc mai inteligent personajele pe care le fac. Cred că asta e o evoluție.

Dramateca: Care sunt temerile cu care te confrunți?

V.V.: Nu prea mă gândesc la temeri. Dar cred că mi-e frică să nu mai am memorie.

Dramateca: Bineînțeles, asta e unealta principală a actorului.

V.V.: Și a omului. Nu poți să trăiești fără să ai amintiri. Plăcute sau neplăcute, ele te-au construit. Sau să nu mai poți să te trezești din pat… Cred că-s ipohondru, de fapt. De boli mi-e frică (Râde).

Dramateca: Dar care sunt fericirile tale actuale?

V.V.: Mă bucur că nu mai am pauză din lucru. Nu mai vreau să am pauză. Am avut odată ideea asta de a renunța la teatru. Am vrut să plec din țară, să mă întrețin și să fac cu totul altceva. Am plecat în Anglia, dar mi-am dat seama că nu asta vreau, de fapt.

Dramateca: Vlad, cum simte un actor că evoluează?

V.V.: Personal, cred că trebuie să ai pe cineva care te știe și trebuie să faci parte dintr-o trupă, ca să poți să-ți dai seama dacă ai o evoluție sau nu.

Dramateca: Deci ai nevoie de validarea cuiva?

V.V.: Cred că da.

Dramateca: Dar tu cum te simți?

V.V.: Nu știu unde mă situez, la începutul drumului, la mijloc… Sigur, sigur nu sunt la final. Dar îmi place ce fac, sunt în punctul ăla. Caut în fiecare proiect să sap cât mai adânc. Încep să nu mai copilăresc și să gândesc mai inteligent personajele pe care le fac. Cred că asta e o evoluție.

IMG_5122
Credit foto: Oana Artem

Sunt nemulțumit de ipocrizia oamenilor.

Dramateca: Într-un interviu pentru AltIași ai declarat: Sunt paranoic si nemulțumit destul de des”. De unde nemulțumirea?

V.V.: Cred că eram într-un moment în care nu prea îmi convenea ce se întâmpla în teatrul de stat și că actorii erau plătiți foarte prost. Chiar dacă tu respectai pe alții, nu erai respectat deloc. Eram în punctul în care deja făceam teatru independent și cumva consideram că se poate trăi fără teatru de stat. Poate dispărea teatrul de stat! (Râde.) Mi se părea că e o otravă pentru actor, pentru că te face să fii comod, ești într-un program, ai un salariu. Mă feream de chestia asta.

Dramateca: Dar acum mai ești nemulțumit?

V.V.: Bineînțeles că sunt nemulțumit. Dar din pricina altor lucruri. Au evoluat problemele, nu s-au liniștit. Sunt, de exemplu, nemulțumit de ipocrizia oamenilor.

Dramateca: Dar pentru ce te simți cel mai mulțumitor în viață?

V.V.: Că oamenii încă fac copii.

Dramateca: Ți s-a zis vreodată că ai avea un caracter dificil?

V.V.: Da!

Dramateca: Crezi asta?

V.V.: (Interjecție aprobatoare.)

Dramateca: De ce?

V.V.: Pentru că îmi dau seama când sunt dificil, ciudat și când mă închid. Dar o fac fără nicio rușine. Sunt momente în care cumva sunt forțat să mă detașez și atunci închid sinceritatea. Uneori nu poți fi vesel, cum ești de obicei, pentru că îi încurci pe alții. Înțelegi? Să spunem că sunt cameleonic uneori, în unele situații.

IMG_5063
Credit foto: Oana Artem

Teatrul ar trebui să se vândă mai bine. Iar pentru asta, teatrele ar trebui să se gândească la ce repertorii fac.

Dramateca: Ai regizat cinci piese de teatru. Te oprești la numărul ăsta?

V.V.: Nu cred. Vreau să fac un master pe regie la Târgu Mureș. Nu prea am spus multor oameni asta. Nu știu când, nu știu cum și nu știu dacă e bine.

Dramateca: De unde ți-a venit ideea?

V.V.: Nu am studiat regie, dar m-a pasionat ideea de a lucra cu oameni și nu aveam variante. Regizorii nu dădeau buzna peste noi și castinguri erau foarte puține. Din punctul ăla am plecat noi. Nu se făcea teatru, erau puțini oameni luați și noi eram mulți.

Dramateca: Care dintre piesele pe care le-ai regizat ți-a dat cele mai multe bătăi de cap?

V.V.: Toate! (Râde.) Dacă nu îmi dădeau bătăi de cap, ne plictiseam foarte rapid și le lăsam baltă. Deși am lucrat greu, cel mai ușor dintre ele a fost Elevator, totuși, cu Alexandru Dobinciuc și Alexandra Acalfoae, care acum sunt soț și soție. Am lucrat foarte mișto, pentru că exista deja sentiment între ei și nu trebuiau să joace prea mult. Tot timpul încercam să îi duc exact în chestiile alea ale lor. A fost, cumva, ușor. Nu a trebuit să trag de ei, erau deja acolo.

Dramateca: Ai jucat în Visul unei nopți de vară al lui Afrim, la Iași. Comparativ cu cel al lui Gyemant, la Galați, unde vezi diferențele?

V.V.: Diferențele sunt și de concept, și de text, și de traduceri. La Afrim folosisem 4-5 traduceri, iar finalul a fost o adaptare după cele 5 traduceri. A fost o schimbare de text masivă. Era modernizat totul. Acolo l-am jucat pe Demetrius, iar Helena era un băiat. Nu era travesti, nu era gay. Era, pur și simplu, un băiat care se numea Helena și se comporta ca o fată. Gyemant s-a apropiat mai mult de text, există poezie. La Afrim, poezia era mult cântec și nu replici rostite.

Dramateca: Putem spune că teatrul vinde? Și dacă da, ce?

V.V.: E diferit de film, dar teatrul ar trebui să se vândă mai bine. Iar pentru asta, teatrele ar trebui să se gândească la ce repertorii fac, la ce oameni au în trupă, la ce fel de public au.

Dramateca: Crezi că teatrul din Galați se vinde suficient de bine?

V.V.: De când am venit, am senzația că e în creștere.

IMG_5034
Credit foto: Oana Artem

Ca tipologie de personaj, îmi plac ciudații. Îmi place să descopăr ce îi face așa.

Dramateca: Ai fost vreodată nevoit să faci vreun compromis pentru teatru?

V.V.: Da, multe. Dar am fost bucuros că le-am făcut, asta e tot ce pot să spun.

Dramateca: Deci nu regreți niciunul.

V.V.: Nu. Păi cum? Să trăiesc cu regret?

Dramateca: Peste ce nu ai putut să treci, în viața profesională sau personală, nici până acum?

V.V.: Nu prea m-am înțeles eu cu colegii de facultate, după ce am terminat. Acum, stând și gândindu-mă, cumva mă macină. Îmi pare rău. Eram 13 oameni, un număr cu noroc (Zâmbim). Acum suntem foarte distanți unii față de alții, s-a pierdut legătura de tot.

Dramateca: Exista o anumită tipologie de personaj pe care o consideri preferată?

V.V.: (Râde înfundat.) Îmi plac ciudații. Îmi place să descopăr ce îi face așa, pentru că e întotdeauna un motiv sau o istorie.

Dramateca: Urmează o premieră în care urmează să joci la începutul lui iunie, Cursa de șoareci, în regia lui Radu Nichifor. Cum e să joci Agatha Christie?

V.V.: Eu am mai jucat un rol în zona, să-i spunem, polițistă. Era spectacolul Bani din cer, de Ray Coony, un autor american. Sunt genul ăla de texte cu care jonglezi, dacă ai parteneri buni de scenă, cu care poți crea tensiune numai din privire, cu care poți juca complicitate. Așa este și Cursa de șoareci. Are declicurile alea care duc spre final, când descoperi cine e asasinul. Mi se pare că e o nuanță a actorului de a jongla cu cât mai multe lucruri. Când sunt și mai mulți la un loc, mi se pare și mai dificil. Simt că este dificilă, dar mie îmi place.

Dramateca: Dar rolul tău? Cât de aproape este de tine?

V.V.: Nu este aproape. Un băiat care a dezertat din armată și fuge. Eu nu am avut destinul ăsta niciodată. Nu am fugit de nimeni. Se aseamănă, probabil, sensibilitatea.

Dramateca: Care este spectacolul preferat în care ai jucat la Dramatic?

V.V.: Îmi plac toate, dar deocamdată nu e niciunul care să mă facă să zic: „Wow, ce am trăit!”. Nu a fost cazul, pentru că nu au fost roluri pe care să le pot ierarhiza. Au fost diferite și, în același timp, asemănătoare. Au fost într-o zonă de ticăloși simpatici.

Dramateca: Ca tine?

V.V.: (Râdem.) Să spunem. Deși nu sunt un ticălos.

Dramateca: Există, însă, un spectacol în care ai jucat și pe al cărui rol nu l-ai agreat?

V.V.: În Fat Pig, trebuie să recunosc. Nu e vorba că mi-a displăcut spectacolul sau că nu îmi place cum am lucrat, dar m-a încurcat ceva. Eu am obiceiul de a-mi apăra personajul. Dacă e un om rău, e un om rău cu motiv. Am dus o dispută pe tema asta, pentru că eu consideram că personajul meu, Carter, are un motiv, și nu unul egoist de a-și satisface o plăcere proprie. Încă nu mi s-a lămurit dacă omul ăla e rău pe bune sau nu. Eu în continuare intru în scenă cu gândul că trebuie să găsesc lucrul care îl face să fie rău, de asta sunt puțin nelămurit.

Dramateca: Din ambele perspective – actor și regizor – ești de părere că mesajul dintr-o piesă de teatru ar trebui să fie subtil, subliminal sau să fie pur și simplu direct și de impact?

V.V.: Oricare dintre cele trei variante, doar să fie făcut frumos și bine și inteligent.

Dramateca: Ce înseamnă „frumos și bine și inteligent”?

V.V.: Să fie pe bune, frate! Cam aia e. (Râdem puternic.)

IMG_5047
Credit foto: Oana Artem

Îmi cam pasă de prea multe lucruri, dar îmi place asta. Mă simt bine când îmi pasă.

Dramateca: Ce tip de spectator te calcă pe nervi?

V.V.: (Râdem puternic.) Sunt mai multe tipuri. E tipul spectatorului care nu își închide telefonul, iar pe lângă asta, în caz că îi sună, are curajul de a răspunde la el, eventual de a spune „Sunt la teatru!”. Sau mai e tipul spectatorului care se ridică și merge vorbind la telefon înspre hol. Mai e un tip de spectator care are curajul să urce pe scenă, să se interpună între actori și să spună „Stop! Acest spectacol se oprește aici, nu poate continua!”. Nu mai dau detalii despre acest domn profesor, de la un liceu foarte cunoscut din Iași (Râdem înfundat). E o tipologie nasoală de om.

Dramateca: Îi întâlnești destul de rar, sper.

V.V.: Da, dar oamenii aceștia sunt peeeste tot (lungește vocalele ironic). Să știi că mai e o tipologie de om care nu suportă publicul care reacționează. E ofticat de cei care reacționează: „Eu stau și văd un spectacol și tu îți permiți să râzi lângă mine?” (Sarcastic). „Și-ți mai și spun ‘Șșșș!’” (Râdem puternic).

Dramateca: Ce te emoționează cel mai tare?

V.V.: Copiii.

Dramateca: La ce rămâi indiferent?

V.V.: (Apride țigara.) La nimic. Îmi cam pasă de prea multe lucruri, dar îmi place asta. Mă simt bine când îmi pasă.

Dramateca: Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit de la părinții tăi?

V.V.: Mama mi-a spus: „Să fii modest, dar să nu uiți cine ești”.

Dramateca: Dar de la un regizor?

V.V.: Mi-a zis cineva odată să am curaj. Nu mă așteptam, pentru că eu știam că sunt un om care are curaj. Mult timp n-am înțeles ce vrea să spună. Curaj, curaj, curaj! Până mi-am dat seama că sunt un prost. Afrim era. Chiar la Visul unei nopți de vară.

Dramateca: Ce sfaturi ai dat tu, ca regizor?

V.V.: Hai, frate, să fie pe bune! (Râdem.)

IMG_5123
Credit foto: Oana Artem
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s