Posted in Postmodern

Cine face ce, cui și de ce?

La mijlocul anilor ’90, psihologii au început să studieze similaritățile dintre antreprenori și sociopați. Șarmul superficial, lipsa empatiei, un simț exagerat al propriei importanțe: trăsături îngrijorătoare în contexte obișnuite sunt acum prețuite în sala de conferințe. Metoda lui Jordi Galcerán se înscrie în această nouă percepţie impusă de postmodernitate într-o ageră comedie neagră regizată de Adrian Iclenzan la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați.

Se prezintă firma unei mari corporaţii care scoate la concurs un post de director financiar. Se urmăreşte cvasiriguros „metoda” prin care reprezentanţii firmei evaluează capacitatea pretendentului pentru acest post, felul şi sensul investigaţiei. Cât e de autentică şi conformă cu practica această metodă, nu ştim şi nu‑l interesează pe dramaturg. El parodiază împrejurarea şi îi răstoarnă în glumă perspectiva.

E un fapt de viaţă tratat frust, care atinge în expunere zone ale cinismului, dar cu măsură logică. Regizorul a transpus jocul scenic cursiv şi gradat, menţinând interesul constant de‑a lungul desfăşurării dialogurilor. Cu interpreţi elocvenţi în ipostazele încredinţate: concentrat Florin Toma (Fernando), relaxat Vlad Ajder (Enrique), cu sclipiri şirete Radu Horghidan (Carlos),  volubilă Oana Mogoș (Mercedes).

metoda-7
Sursa: Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați

La început, rolurile complexe, suculente sunt deocamdată insuficient asumate de actori şi par schematice, dar personajele se credibilizează în timp, pe măsură ce interpreţii lor se relaxează.

Cu toții sunt invitați să participe în multiple jocuri cu motivații obscure, începând prin a li se spune că printre ei se află un intrus de la Relații Umane. Oricine poate pleca oricând, dar asta i-ar forfeta slujba. Actorii ne schimbă fără efort așteptările, dezvăluind dimensiuni noi personajelor interpretate, care sunt mai degrabă construcții ale unor comportamente decât ale unor oameni. Cu toții sunt cameleonici, îndemânatici în a nu semnaliza nicio mișcare nouă. Un micro-univers beligerant etajat în turnuri înalte de sticlă şi aluminiu. Oameni îmbrăcaţi impecabil, cu zâmbet profesional atât cât e nevoie, convenţionali, dar feroce în profesia lor.

Cei patru gladiatori corporatişti luptă într-o arenă aseptică şi impersonală, în scenografia minimalistă extrem de sugestivă a lui Bogdan Spătaru. Actorii joacă la înălțime la propriu, într-un paralelipiped suspendat, un birou scrupulos și „la modă”, la al 11-lea etaj dintr-o clădire la fel de scrupuloasă, evident. Se decide golirea completă a scenei, publicul poate vedea nonșalant, în obscuritate, toate elementele tehnice și mecanice. Paralelipipedul, singura zona luminoasă, pare un ecran pe care urmărim un film. Toate aceste elemente ascund simbolismul mecanizării gândirii, al handicapului emoțional și, oarecum, senzorial. Personajele nu se ating pe tot parcursul piesei decât atunci când își dau mâna. Și rareori par că poartă un dialog normal. Avem de-a face cu o suită de monologuri în care nimic nu este ceea ce pare. Ei, de fapt, nu își vorbesc și nu se aud. Producția vrea să batjocorească orice emoție cu o cruzime deliberată, ca în scrierile Marchizului de Sade: „Proștilor, nu realizați voi oare cât de corodate au devenit poveștile noastre [de dragoste]?”.

La intervale neașteptate, instrucțiuni noi apar din sertare care se deschid brusc din pereți. Cu fiecare joc al minții propus de dramaturg se ajunge la un nou nivel de cruzime și umilire, examinarea grotescă premiind cel mai imoral comportament dintre toate. Un element scenic extrem de bine ales regizoral îl reprezintă Lică Dănilă, care nu este, de fapt, actor în distribuție. El parcurge scena doar de două ori (la început și la final), fără să fie văzut de celelalte personaje (care stau în biroul suspendat), părând să fie în spatele întregului mecanism de desfășurare al unui soi de concurs de talente bolnav pentru rolul sociopatului suprem.

metoda-5
Sursa: Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați

Umorul este căptușit de o anxietate paralizantă și un pericol latent. Avem de-a face cu un spectacol foarte puternic. Fiecare actor schițează aceeași tipologie: corporatistul credibil și carierist, care ascunde atât de mult pe cât dezvăluie. Jocul actorilor este precis observat, temporizarea comicului impecabilă. Dar ceea ce m-a impresionat cel mai mult la actori a fost modul cum au utilizat propunerea lui Galcerán pentru a genera impulsul dramatic, balansând între comedia ușoară și drama intensă într-o clipită.

Există mereu un substrat, rezultatele suferă răsturnări, fiecare gest e susceptibil de multiple interpretări şi candidaţii se trezesc singuri în faţa unui „duşman” nevăzut pe care nu ştiu cum să îl mulţumească. Detalii din viaţa personală, înspăimîntatoare prin caracterul lor intim, relevate sec de supraveghetorii nevăzuţi, devin arme letale pentru scoaterea din joc a contracandidaţilor.

Infailibil în joc este Florin Toma care interpretează chintesența ticălosului. Actorul își împachetează discursul în replici insolente și o plăcere dezgustătoare de a îi vedea pe ceilalți cum pierd competiția. Rostește la un moment dat: „Suprarealist. De-a dreptul suprarealist!” când urmează improvizația cu pălăriile caraghioase, rezumând – în fond – atmosfera generală a interviului. Subtilă este închiderea ermetică a discursului actoricesc. Florin Toma spune la începutul piesei: „Dacă îmi iese chestia asta, îi dau la dracu’ pe toți”, iar la sfârșit rostește o replică asemănătoare. Ceva din pragmatismul actorului se transferă natural în interpretare.

Vlad Ajder are o prestație foarte bună, dar uneori își pierde volumul vocii. Depășește excelent situațiile acestea și revine la un calm antipatic, dar extrem de bine interpretat. Bizareria replicilor sale – ca și ale altora –  amintește de un roman psihologic de Kafka.

Ce se poate reproșa masiv spectacolului este perioada de desfășurare. Vizionăm timp de 2 ore și 30 de minute, fără pauză, iar lipsa de concentrare a publicului se arată mai ales la unele monologuri lungi, care se pierd. Replicile lui Radu Horghidan, precum și firescul său (ține constant mâinile în buzunare, zâmbește, este jovial) relaxează mult volumul de text. Atrage încontinuu atenția și ține publicul în priză. Rostește și el replici bine nuanțate vocal, dar și simbolic: „Postul ăsta începe să nu mai fie atât de important pentru mine”, „Dacă am fi avut mai multă demnitate, i-am fi trimis demult la dracu’ pe toți”, „Cel fără viitor e cel care îi disprețuiește pe ceilalți”.

Deși într-o competiție, cvartetul lui Galcerán lucrează laolaltă la finalul aceluiași tunel al răului. La capitolul muncă de echipă, distribuția a construit cu răbdare o reţea de relaţii, însă peste tot se simte un parcurs actoricesc dens, bine dozat, dar glacial. Momentele de monolog, deznodământul, răsturnările de situaţie şi micile amănunte care fac diferenţa între corect şi excepțonal nu au avut acel plus de empatie. Au rămas la nivel declarativ. Au existat şi momente de pierdere a ritmului, în care plictisul ameninţa să se instaleze. Scriitura, însă, a făcut ca atenţia să rămână trează şi curiozitatea să fie ţinută la o temperatură constantă.

metoda-8
Sursa: Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați

Momentul de maximă intensitate a fost conflictul dintre Fernando și Carlos, când până și Enrique și Mercedes rămân înmărmuriți. În public este o liniște înmormântală, ochii sunt ațintiți pe următoarea mișcare foarte sugestiv anticipată de amândoi actorii. Nu același lucru l-am simțit în plânsul izbucnit al actriței Oana Mogoș. Plusează mult și se simte teatrul din spatele acestuia, odată ce se lasă la pământ afectată. În afară de acest aspect, actrița este statornică, atât prin poziția mâinilor la spate, cât și prin hotărârea cu care își rostește replica. Poartă mereu un zâmbet pe chip, ceea ce îi echilibrează într-un mod foarte original asprimea personajului.

O extraordinară virtute a piesei o reprezintă curajul și devotamentul distribuției, care merită o suită de aplauze pentru felul cum lipsa mișcării scenice i-a forțat să stea mai bine de două ore în picioare. Este un efort copleșitor la care au fost supuși regizoral, dar pe care l-au trecut cu naturalețe, nu li s-a trădat o clipă concentrarea și rigurozitatea. Tensiunea e ajutată de câteva accente muzicale grave și de prelungi pauze între replici. Tăcerea, utilizată aproape obsesiv și nenatural pentru un spectacol de teatru, amplifică emoțiile personajelor, de altfel reprimate. Există o permanentă deficiență de comunicare. În rest, actorii sunt cei care trebuie să ducă mai departe acţiunea ofertantă a textului.

Foarte interesantă este tehnica jocului în joc, care se repetă perpetuu, precum și subtila utlizare a improvizației… organizate. Textul obligă mult la o manipulare măiestruoasă a replicii, creând încontinuu un suspans neprevăzut.

metoda-10
Sursa: Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați

Metoda vorbește despre capitalismul sălbatic, despre cum acesta pervertește oamenii, despre cum suntem gata să facem orice pentru o slujbă bine plătită (Fernando: „Postul e bun, firește, dar vrei să spui că merită să faci ceea ce faci?”). Ne-am putea gândi la Orwell, la metodele cele mai perverse de manipulare a individului și a maselor. Companii–aspirator, multinaţionalele acaparează omul până cînd îl reduc (sau îl ridică) la stadiul de robot. Bani contra timp, conştiinţă, suflet. Bani contra viaţă.

Am ucide spectacolul povestindu-l, dar putem afirma cu tărie că în această călătorie dramatică sinuoasă și plină de surprize, totul este construit gradat, iar această gradaţie menţine spectatorul atent şi implicat la maxim. Se pierde complet firul realității, pleci de la teatru complet răvășit de finalul intempestiv.

Piesa este un thriller cerebral până la măduvă. Scopul spectacolul este acela de a te ține pe marginea scaunului și a reușit, cu siguranță (!). Se crează atmosfera de reflex, mai mult decât cea de reflecție. Odată ce înțelegi că nimeni din această piesă nu intenționează ceea ce spune – sau nu spune ceea ce intenționează – poți să te relaxezi și să te bucuri. Restul este doar un joc schematic.

metoda-1
Sursa: Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s