Posted in Interviu

Surorile Veșteman: „Spațiul creat trebuie să transpună privitorul într-o altă lume, să-l facă prezent la un alt nivel de percepție”

Scenografele Bianca și Sabina Veșteman, cele care au lucrat împreună la montarea uneia dintre recentele premiere de la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați, Visul unei nopți de vară, mi-au povestit cum a fost lucrul îndeaproape cu regizorul Eugen Gyemant, cu actorii din distribuție, ce anume le inspiră și cum gestionează ponderea creativitate-rațiune în această pereche creatoare de lucruri faine.

***

Dramateca: Să începem cronologic. Care este pregătirea academică a fiecăreia dintre voi?

Bianca Veșteman: La 19 ani m-am trezit că termin liceul și că nu știam încotro să mă îndrept. Singurul indiciu de care eram sigură era faptul că îmi place să desenez și că vreau să fac ceva care să fie cât de cât „artistic”. Am făcut 4 ani de Urbanism la Universitatea „Ion Mincu” din București, după care mi-am dat seama că nu este ceea ce îmi doresc. Am cunoscut o prietenă care este scenograf și prin care am luat contact cu această meserie. Când a terminat și Sabina clasa a XII-a, am luat o decizie care mi-a schimbat viața – mi-am retras dosarul de la facultate și am dat la Scenografie la UNATC, alături de ea. Apoi am fost colege 5 ani.

Sabina Veșteman: Așa e. Am absolvit împreună studiile universitare de licență și cele de master în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică “I. L. Caragiale”, București.

 Dramateca: A fi scenograf este una dintre meseriile mai puțin vizibile, dar fără de care artele scenice și filmice nu se pot desăvârși. Care a fost momentul determinant în care ați realizat că vreți să faceți asta?

B.V.: Cred că scenografia are o importanță enormă, atât în film, cât și în teatru. Imaginează-ți niște actori care au un joc impecabil, dar au niște costume nepotrivite și sunt într-un decor care nu îi ajută. Nu îi crezi.  Și cred că asta este ideea unui spectacol, să crezi în lucrurile pe care le vezi. În primul an de facultate, după primul proiect pe care l-am realizat ca scenograf, un videoclip (Vama – Copilul care aleargă către mare), mi-am dat seama că în sfârșit mi-am găsit pasiunea.

S.V.: În clasa a X-a am fost chemată la București de o prietenă care urma să își susțină lucrarea de diplomă, ea fiind elevă la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, la secția scenografie. Atmosfera de acolo – pereții acoperiți cu desene, picturi, schițe de atmosferă și de costum, machetele cu decorurile pe care le realizaseră fiecare în parte – m-a transpus într-o stare care mi-a rămas impregnată în memorie și care s-a materializat câteva luni mai târziu prin transferul de la profilul real la unul artistic. Sunt infinite modalitățile de a gândi și de a exprima pe hârtie (și mai apoi tridimensional) un decor indisolubil legat de textul pe care îl reprezintă. Spațiul creat trebuie să transpună privitorul într-o lume, să-l facă prezent la un alt nivel de percepție.

1 (2)
Credit foto: Adi Bulboacă

Mă inspiră oamenii cu care lucrez, ceea ce visez noaptea, lucrurile pe care le citesc și pe care le văd, desenele Sabinei… (Bianca Veșteman)

Dramateca: În fiecare pereche creatoare de lucruri faine există o jumătate creativă și una logică. Care dintre voi este inima și care este mintea?

S.V.: Consider că aceaste jumătăți se îmbină în procesul de lucru și de gândire creativă al fiecăreia. Poate că diferența stă în faptul că eu mă exprim mai mult prin desen artistic, iar Bianca are la bază activitatea arhitecturală din studenție.

B.V.: Din punctul meu de vedere e un mic paradox aici: în ceea ce facem profesional, Sabina este mai artistă și eu mai tehnică. În viața cotidiană, Sabina este cea raționala și cu picioarele pe pământ, eu mai visătoare și nu atât de ancorată în realitate.

Dramateca: În opoziție cu artistul vizual, scenograful nu lucrează niciodată solitar. Cât de important este pentru voi să lucrați în echipă?

B.V.: Lucrul în echipă este unul dintre aspectele pe care le iubesc la această meserie. Cred că am avut și norocul să lucrăm în echipe foarte faine în care a existat o comunicare productivă.

S.V.: În primă fază lucrăm separat, fiecare are nevoie de liniște și organizare în studiul individual, apoi punem pe masă schițele și începem un fel de brainstorming. Etapa din urmă este cea în care lucrăm simultan pentru forma finală a decorului respectiv. E important pentru felul în care se leagă două lumi diferite. În materie de timp este iarăși un avantaj.

Dramateca: Cum funcționează creativitatea voastră? Ce vă inspiră?

B.V.: Mă inspiră oamenii cu care lucrez, ceea ce visez noaptea, lucrurile pe care le citesc și pe care le văd, desenele Sabinei, emoțiile pe care le am în legătură cu un subiect pe care îl studiez.

S.V.: Inspirația este rezultatul impresiilor puternice pe care le adun din lectură, artă vizuală, muzică clasică, din aspecte ce țin de abordarea științifică și de spațiile înfățișate sub o notă distinctivă.

17834138_10158563219025338_5276814986186125626_o
Credit foto: Adi Bulboacă

Trăsăturile și felul de a fi ale actorilor din Visul unei nopți de vară exprimă o multitudine de stări. După ce i-am cunoscut mai îndeaproape, au existat modificări în schițele inițiale de costum. (Sabina Veșteman)

Dramateca: V-a influențat vreodată lumea modei în activitatea voastră scenografică? Ce curente vă plac?

S.V.: Absolut, practic este o lume a costumului. Colecțiile marilor artiști ai modei conțin referințe bogate din istoria artei. Sunt aspecte care îmi plac și care merită aprofundate în toate curentele artistice.

B.V.: Ne influențează tot ce s-a întâmplat până acum în istoria artei, implicit în cea a costumului. Momentan, pe plan personal, am o pasiune pentru Andreea Badala care are brandul Murmur și dintre români este designerul meu preferat.

 Dramateca: Cât de mult v-au influențat creativ scenariul și actorii din Visul unei nopți de vară?

B.V.:  Visul a fost primul spectacol pe care l-am facut în alt oraș. Am plecat către Galați cu emoții și o oarecare teamă de ceea ce o să întâlnim acolo, neștiind la ce să ne așteptăm. A fost o experiență nouă din toate punctele de vedere. Știam deja ce decor vrem să facem, dar am gândit costumele pentru personaje după ce i-am cunoscut pe cei din trupă. Fiecare ne-a inspirat către o anumită zonă stilistică, care este vizibilă în spectacol.

S.V.: Shakespeare îmbină realul, palpabilul cu așa numitul caracter irațional al evenimentelor. Aceste diferențe trebuie sa existe și în spațiu. Trăsăturile și felul de a fi ale actorilor exprimă o multitudine de stări. După ce i-am cunoscut mai îndeaproape, au existat modificări în schițele inițiale de costum.

Dramateca: Cine a venit cu alegerea muzicii?

B.V.: Eugen a facut selecția pieselor, noi l-am ajutat cu sugestii. Dar cred că toată experiența pe care am trăit-o împreună în Galați, care a fost parcă ruptă dintr-un film de Lynch, a avut o influență mare asupra acestora.

S.V.: Au fost multe seri în care, după repetiții, ne strângeam și ascultam diverse tipuri de muzică împreună cu regizorul și câțiva dintre actori. Apoi le discutam în relație cu fragmente din spectacol. În mare parte Eugen este responsabil pentru momentele ilustrate muzical.

1 (3)
Credit foto: Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați

Nuanța deschisă de turcoaz prezentă în decor poate da senzația provocată atât de culorile unei dimineți, cât și de cele specifice înserării. (Sabina Veșteman)

Dramateca: Excelentă alegerea luminii în spectacol, străfulgerările neoanelor, în special. Scenografic, cât de importantă este lumina în delimitarea spațială sau temporală?

B.V.: Pentru mine este memorabil citatul lui Le Corbusier: „Arhitectura este jocul savant, corect și magnific al formelor reunite sub lumină”. Structura spațială pe care o gândim prinde viață atunci când este luminată și implicit și când capătă umbre, care sunt la fel de importante ca și luminile.

 S.V.: Într-un text care necesită spații de altă natură, particularitățile luminii au un efect puternic prin faptul că modifică forma decorului. Întreg spațiul poate căpăta astfel valențe noi.

 Dramateca: De ce turcoaz? Pentru că albastrul e culoarea visării?

 S.V.: Nuanța deschisă de turcoaz prezentă în decor poate da senzația provocată atât de culorile unei dimineți, cât și de cele specifice înserării.

B.V.: Mie această culoare îmi dă senzația unui spațiu atemporal și trecator, ca o ceață deasă.

Dramateca: Au existat simbolurile acelea din Vrăjitorul din Oz, pe care nu le-ați introdus neapărat intenționat. Vi s-a mai întâmplat să vă fie atrasă atenția asupra unor elemente scenografice pe care nu le-ați gândit inițial, dar care duceau după sine semnificații majore?

B.V.: După premieră, un domn a venit la mine și m-a întrebat dacă suntem din Galați și dacă am folosit intenționat aceste două simboluri majore care definesc decorul: coloanele și forma de potcoavă. Mi-a spus că în oraș sunt niște locuri care seamănă cu elementele pe care le-am realizat noi, dar a fost încă o coincidență „nevinovată”.

S.V.: Bagajul vizual poate scoate de multe ori la iveală elemente care au referințe clare în lectură și artă.

2.jpg

Cu Eugen Gyemant, ne-am dat seama că eram cumva legați cu mult timp înainte să ne cunoaștem propriu-zis. Parcă ne-am regăsit. (Bianca Veșteman)

Dramateca: Pe lângă lucrul profesional cu Eugen Gyemant, sunteți și foarte bune prietene cu el. Vorbiți-mi mai multe despre prietenia cu el, cum a început, de fapt.

B.V.: Am mai lucrat cu Eugen la un proiect înainte de acesta, dar nu am apucat să ne descoperim reciproc, din cauza timpului și a condițiilor de atunci. În Galați s-a produs înfrățirea (Zâmbește.), aici am petrecut mult timp împreună și ne-am dat seama că eram cumva legați cu mult timp înainte să ne cunoaștem propriu-zis. Parcă ne-am regăsit.

S.V.: L-am întâlnit deseori la examene de regie sau actorie în cadrul UNATC-ului, așa că ne știam din vedere. Prietenia s-a dezvoltat la Galați, în timp ce lucram la Visul unei nopti de vară, al doilea proiect la care am participat toți trei. Am locuit timp de o lună în teatru. Faptul că am stat cu toții laolaltă a prilejuit o colaborare strânsă.

Dramateca: Dar cum este să lucrați cu el?

B.V.: Până acum, ideal. O să mai auziți de noi (Zâmbește).

S.V.: Avem un limbaj comun atunci când pregătim un spectacol. Câteodată discutăm pe larg punctele de vedere asupra realizării, alteori există o înțelegere tacită.

Dramateca: Este vreun sfat pe care ați vrea să i-l dați și încă nu ați apucat?

B.V.: „I’m going to let you in on a little secret. Every day, once a day, give yourself a present. Don’t plan it. Don’t wait for it. Just let it happen. It could be a new shirt at the men’s store, a catnap in your office chair, or two cups of good, hot black coffee.” Twin Peaks (< engl. „Îți voi spune un mic secret. În fiecare zi, o dată pe zi, oferă-ți un cadou. Nu îl plănui. Nu îl aștepta. Doar lasă-l să se întâmple. Poate fi o nouă cămașă de la magazinul cu articole pentru bărbați, un pui de somn scaunul tău de birou sau două căni de cafea neagră, fierbinte și bună” – Twin Peaks).

S.V.: Să urmeze cu încredere acestă carieră în continuare, pentru că are multe de oferit.

Dramateca: De curând, mi-a șoptit despre proiectul vostru cu Despre dragoste și alți demoni. Chiar v-ați gândit să îl puneți în scenă pe Marquez? Ce v-a atras spre această opțiune?

B.V.: Am tot discutat despre cărți care ne-au inspirat și aceasta era una dintre ele, o carte de care am fost îndrăgostiți toți trei. Marquez este unul dintre scriitorii mei preferați, e magic tot ce scrie el și vizual este foarte ofertant. Pe lângă asta, cred ca este un proiect care ni se potrivește ca echipă și sper să se concretizeze.

S.V.: Felul de a scrie a lui Marquez este puternic, Despre dragoste și alți demoni înfățișează o lume sumbră, copleșitoare, care ne intrigă și vrem să îi găsim o formulă de a se manifesta în scenă.

17835113_10158563221965338_8444574329471423862_o
Credit foto: Adi Bulboacă

Într-un nou proiect urmărim provocarea și noutatea care să ne pună în funcțiune părți ale creierului care lenevesc. (Bianca Veșteman)

Dramateca: Dacă vă gândiți la un titlu de carte care să vă descrie (împreună sau individual), ce ați alege și de ce?

B.V.: Jocul de-a vacanța. Atunci când eram mici ne-am jucat mult împreună, dar nu ne-am imaginat că atunci când vom crește, vom lucra – de fapt – împreună și ne vom realiza propriile „jucării”.

S.V.: Îmi stăruie în minte titlul cărții pe care o citesc acum, și anume Via Mala. Pentru că mi-ar plăcea să am experiența traiului în peisajul de basm al Alpilor elvețieni.

Dramateca: Vi s-a întâmplat vreodată să nu ajungeți la un consens cu vreun regizor sau ideile voastre scenografice să întâmpine orice fel de conflict cu ideile regizorale?

B.V.: Până acum nu au existat conflicte, am fost pe aceeași lungime de undă cu oamenii cu care am lucrat, dar întotdeauna există aspecte pe care le adaptăm și îmbunătățim pentru a fi cât mai funcționale. Cred că decorul trebuie să fie un personaj în sine, să joace un rol, nu să fie doar un fundal vizual.

S.V.: Până acum nu, mi se pare greu de ajuns în situația asta. Concepțiile ori se completează reciproc, ori se subordonează una alteia, în funcție de o anumită direcție care trebuie păstrată de la bun început.

Dramateca: Dar conflictele dintre voi cum le gestionați?

S.V.: Discutând sau făcând pauze de reflecție asupra subiectului. Nu am întâmpinat neînțelegeri majore.

B.V.:  Mi se pare important, ca în orice relație umană, să fim deschise și să comunicăm real și sincer una cu cealaltă. Între noi nu prea există menajamente, ne spunem lucrurile pe față, așa cum le simțim și cum le gândim. De multe ori poate părea că ne tachinăm.

Dramateca: Ce urmăriți într-un proiect înainte să îl acceptați?

S.V.: Într-un proiect este important să existe o apropiere între colaboratori care să permită aprofundarea temei principale astfel încât rezultatul să iasă cât mai omogen.

B.V.: Provocarea și noutatea. Să existe elemente pe care nu știm cum să le rezolvam și care să ne facă să ne gândim, să ne pună în funcțiune părți ale creierului care lenevesc.

1 (2) (1)
Credit foto: Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați

Mi-ar plăcea să am puterea de a intra în dimensiunea spațială și cea temporală a unui roman preferat. (Sabina Veșteman)

Dramateca: Care a fost cel mai provocator proiect scenografic de până acum și cum ați rezolvat provocarea?

B.V.: Toate au avut elemente provocatoare, la diverse niveluri. Dar dacă ar trebui să numesc unul, este vorba despre ultimul, Psycho de la Teatrul Apollo 111, în regia lui Iris Spiridon. A doua zi, după ce ne-am întors de la Galați, am primit un telefon în care ni s-a prezentat situația: există acest proiect a cărui premieră urmează să fie în două săptămâni, în condițiile în care de obicei am avut în jur de două luni să pregătim un proiect: documentare, concept, schițe, realizare propriu-zisă. Aici totul a fost atât de concentrat încât am zis „DA!”, neștiind cum o să facem față, dar am luat-o ca pe o situație pe care trebuie să o scoatem la capăt. Și să ieșim din ea nu oricum, ci cu fruntea sus. Am conceput și realizat decorul în timpul nostru record – 10 zile, a 10-a zi fiind premiera. Am umblat efectiv fără oprire între teatru, atelierul care ne-a realizat construcția și toate locurile din București și împrejurimi din care am adunat elementele de mobilier și recuzită.

S.V.: Într-adevar, aceasta a fost o provocare frumoasă, textul cerea spațiul unui motel, ceea ce poate fi extrem de ofertant pentru un scenograf, în special pentru felul în care alege să amplaseze camerele.

Dramateca: Ce scenografi continuați să admirați, ce direcții vi se par interesante?

B.V.: Sunt mulți, cred că scenografii care au intrat în istorie sunt pe lista oricui (unul dintre preferații mei este Joseph Svoboda). Dintre contemporani, mi-ar plăcea să lucram cu Robert Wilson.

S.V.: O admir mult pe scenografa care ne-a fost și profesoară, doamna Nina Brumușilă. A avut o contribuție esențială în demersul profesional.

Dramateca: Imaginați-vă că sunteți doi supereroi. Ce puteri aveți și cum le utilizați?

B.V.: Puterea de a vindeca boli și de a mă teleporta.

S.V.: Puterea de a intra în dimensiunea spațială și cea temporală a unui roman preferat.

Dramateca: În afară de scenografie, cu ce vă ocupați timpul liber?

B.V.: Nu am foarte mult timp liber, pentru că am un băiețel de doi ani și jumătate căruia încerc să îi acord cât de multă atenție pot. Când mai am câte un răgaz, îmi place să citesc, să fiu activă, să mă bucur de natură și de prietenii dragi, să zbor cu parapanta și să mă cațăr pe munți.

S.V.: Eu citesc, desenez, studiez o temă care mă interesează, merg pe munte. Mi-ar plăcea să pictez mai mult.

Dramateca: Ce proiecte viitoare pregătiți?

B.V.: Avem proiecte programate până în aprilie anul viitor, dar mai este loc și pentru altele: diferite piese de teatru, teatru de păpuși, operă. E fain pentru că toate sunt diferite și ca zonă stilistică și ca abordare.

S.V.: Unul dintre proiectele care ne încântă este opera Bastien și Bastienne  de W. A Mozart și va avea premiera în toamnă la Opera Comică pentru Copii. Va fi o primă colaborare cu dirijorul Răzvan Apetrei, care ne este și prieten, în regia Irinei Crăiță-Mândră. Este ceva nou, dat fiind un context muzical.

1 (1a)
Credit foto: Bianca Veșteman
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s