Posted in Interviu

Cătălin Vasiliu: „Întotdeauna, regizorul trebuie să fie cinstit cu actorul”

În dialogul nostru despre cum se relaționează corect cu actorii și ce sfaturi se acceptă sau nu de la aceștia, Cătălin Vasiliu, regizor gălățean stabilit în București, mi-a împărtășit și câteva opinii despre ultima premieră montată de el la Teatrul Dramatic din Galați, Cabinierul, un text despre vremelnicia gloriei scris de Ronald Harwood.

***

Dramateca: De ce ai ales teatrul ca mediu de exprimare artistică? Te-a inspirat tatăl?

Cătălin Vasiliu: Am fost mai degrabă acomodat cu asta, nu inspirat. Îmi plăcea să vin, să văd spectacole, mă fascinau actorii. Ca orice copil, țineam numai cu personajele pozitive.

Dramateca: Oricat de dificil ar fi, care este spectacolul pe care l-ai regizat până acum și la care ți-a plăcut să lucrezi cel mai mult?

C.V.: Următorul (Râde).

Dramateca: Ce calități cauți într-un actor cu care lucrezi?

C.V.: Nu caut nimic în mod deosebit, pentru că totul depinde de text. Actorii sunt fermecători când încep să își potențeze propriile calități și să le dezvolte.

Dramateca: Sunt și actori care nu sunt dedicați, care nu au poftă de joc?

C.V.: Se spune că e singura meserie în care omul vrea să-și facă treaba. Uneori te plângi că e prea mic rolul, dar decât să nu fie nimic, ești mulțumit.

IMG_5259
Credit foto: Oana Artem

Dramateca: Cum trebuie să arate un casting de succes?

C.V.: Nu fac castinguri. Îi cunosc atât de bine, încât nu e nevoie. Când te apropii de unul sau de altul, știi ce să le ceri sau știi dacă se potrivesc pe rol.

Dramateca: Pe cine sau ce ai sacrificat pentru arta pe care o creezi?

C.V.: Nu trebuie să ajung în punctul în care sunt Manole și încep să o zidesc pe Ana. Sacrific, de exemplu, actorii (Râde), pentru că e clar că noi toți iubim lucrurile astea.

Dramateca: În Cabinierul, cât de dificil a fost să introduci și elemente de teatru de marionete în piesă?

C.V.: Nu a fost dificil. Au fost câteva idei care s-au dus înspre zona teatrului de păpuși, care sunt ușor de citit. E o convenție, până la urmă. Ca și atunci când spunem că o să murim.

Dramateca: Crezi în nemurire artistică?

C.V.: Eu cred că sunt nemuritor, dar nu din punctul ăsta de vedere. Sunt credincios și cred că există ceva după moarte.

Dramateca: Ce anume?

C.V.: Lasă-mă să văd ce există acum. Nici nu m-am lămurit bine cu ce se întâmplă acum și tu vrei să știi ce e după moarte (Râdem).

IMG_5264
Credit foto: Oana Artem

Dramateca: Cat de mult a fost alterat sau adaptat textul dramatic?

C.V.: A fost foarte mult adaptat, pentru că am încercat să ne îndepărtăm extrem de mult de ce am văzut în ecranizarea textului. Am un mare respect pentru autori, dar e bine să intri uneori la butcher acolo (> engl. „măcelar”). Apoi sunt actori care au anumite expresii, stări care le vin foarte bine pe un anume cuvânt sau pe o anumită frază.

Dramateca: Distribuția cu actorii seniori a fost intenționat propusă așa?

C.V.: Nu neapărat, dar pe cei tineri lasă-i să mai crească! (Râde.)

Dramateca: De obicei, știi cum arată finalul unui spectacol?

C.V.: În Cabinierul, am știut și le-am zis din prima, fără să trebuiască să mai schimb finalul de multe ori, cum fac de obicei.

Dramateca: Care consideri că este reușita unei relații pozitive cu actorul?

C.V.:  În principiu, trebuie să fii foarte cinstit cu el. În ciuda faptului că el disimulează în fiecare zi, și la zece minute, atunci e cel mai bine ca tu să fii corect cu el și să-i spui simplu: „Nu, nu mă interesează”. Cred că dacă ești corect cu ei și îi respecți, ei simt.

Dramateca: Cum ai lucrat cu actorii din Pelicanul?

C.V.: Oh, bine, bine! Eu cu Ana am lucrat foarte mult. M-am împăcat foarte bine și cu Flavia și cu Ciprian, care este foarte receptiv și i-a ieșit foarte bine. Flaviei, de asemenea, fiind și un pic diferit de ce mai văzuse. Și, bineînțeles, sârbul nostru, care a fost de nădejde pentru mine. Plus, Liliana care era de-acolo (Zâmbește). La ea se cerea un rol care să echilibreze. (Face pauză) E supărată Liliana pe mine.

Dramateca: De ce?

C.V.: Pentru că mi-a spus: „Iar faci piese pentru mine?” (Râde). Deși există o limită a respectului, eu îi tratez deseori ca pe niște prieteni.

IMG_5231
Credit foto: Oana Artem

Dramateca: Exista elemente pe care le-ai schimba în Pelicalul?

C.V.: Nu. Dar dezavantajul pe care trebuie să ni-l asumăm noi este Sala Mică. Eu nu pot să-i spun Sala Studio. Este un infern de lucrat acolo pentru actori. Având în vedere că acestea erau coordonatele, n-aveam ce să schimb. Ne-am adaptat. N-aș schimba nici distribuția, nici muzica. Textul este extraordinar, are carne pe el.

Dramateca: Foarte interesant este personajul absent, tatăl, care pare să bântuie casa familiei. Cât de dificil este să lucrezi cu un personaj-lipsă, să îl faci viu?

C.V.: Astea-s cele mai ușoare. La început am avut o umbră care se plimba pe podea, dar apoi n-am mai făcut asta, pentru că ne strica lumina pentru altceva.

Dramateca: Ai o predilecție pentru drame, în general?

C.V.: Pe scurt, da. Dar drame, nu tragedii, în niciun caz. Deși unele texte nu pot fi definite total ca fiind drame. De exemplu, Flavia a venit la Cabinierul și a stat doar la prima jumătate, unde s-a amuzat teribil. Apoi și-a dat seama: „Stai că ăsta era, de fapt, trist”.

Dramateca: Care a fost ultima comedie regizată?

C.V.: Am făcut Conu’ Leonida față cu reacțiunea și Scandal în culise. Foarte dificil spectacolul. Dar nu mă simt atras de comedii. Cred că toate sunt la fel de ușor sau la fel de greu de pus în scenă, dar depinde mereu de ce idei ai, de distribuția și de fondurile pe care le ai.

Dramateca: Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit vreodată de la tatăl tău?

C.V.: Am multe. Șmecheria este că amândoi suntem Scorpioni. E plin de sfaturi, trebuie să strecoare o poveste, un detaliu. În general, să știi că sfaturile lui de meserie au fost foarte corecte și foarte aplicate, pentru că el este un profesionist. Pentru mine e prea riguros uneori.

Dramateca: Dar de la actori ai primit vreodată vreun sfat?

C.V.: De obicei, nu le ascult decât dacă el este convins și m-a convins și pe mine. Uneori ei pot avea un simț mai acut, mai fin decât avem noi, cei din sală.

Dramateca: Dacă ți-ai vedea viața transpusă pe scenă, cine ar juca rolul tău?

C.V.: Nu știu, pentru că nu m-am gândit la asta. Dar e o întrebare mișto, pentru că eu fac exercițiul ăsta cu actorii când iau textul din mâna unuia și îl dau altuia, ca să vadă și ei cum ar suna replica lor rostită de altcineva. Până la urmă, oricine poate intra în pielea oricui.

IMG_5206
Credit foto: Oana Artem
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s