Posted in Interviu

Oana Mogoș: „Eu nu pot să trăiesc fără să râd”

Energie. Inconștiență. Râs. Așa s-a autocaracterizat, pe scurt, Oana Mogoș. Am trăit pe propria-mi piele ultimul cuvânt pe tot parcursul dialogului nostru. Pozitivismul său este contagios! Este o actriță spontană căreia îi place să experimenteze cât mai mult și care caută în permanență variația. Atât teatrul, cât și copiii sau studenții cu care lucrează, o liniștesc și o disciplinează, învățând-o să aibă grijă de sine și de partenerul de scenă.

***

Dramateca: Oana, care sunt primele tale amintiri legate de începutul carierei în teatru? Având în vedere că ești o actriță atât de tânără, ele trebuie să fie destul de proaspete.

Oana Mogoș: Hai, că nu sunt chiar așa de tânără, am 24 de ani! (Râdem.) Primele mele amintiri în teatru au fost când am dat casting pentru Pețitoarele. Eram în al doilea an de facultate și am venit cu colegii mei. A fost o experiență foarte ciudată, pentru că nu am știut până atunci ce înseamnă un casting în teatru, nu știam exact ce trebuie să facem. Nu știam pentru ce piesă mergem, nu știam cine montează, nu știam absolut nimic. Am intrat într-o sală mare unde erau toți actorii și trebuia să facem și noi ceva. Am cântat, ăsta a fost castingul nostru atunci. Spectacolul acesta a fost o mare bucurie și pentru mine și pentru Răzvan (n.a. Răzvan Clopoțel), este proiectul nostru de suflet. Știm toate replicile din text. Nu am fost o parte foarte importantă a spectacolului, eram figurație acolo, dar am stat la toate repetițiile și ne-am atașat foarte mult de spectacol. Atmosfera, faptul că eram la facultate și eram în teatru însemna deja mare lucru, pentru că nu toți studenții au ocazia asta. De regulă, poți să stai și 2-3 ani acasă până să prinzi un proiect și asta e trist.

Dramateca: Ești colaborator sau angajat al Teatrului Dramatic?

O.M.: De foarte puțin timp, angajată a Teatrului.

Dramateca: Cum ai descoperit această vocație de a interpreta roluri?

O.M.: Când eram foarte mică, maică-mea îmi zicea că fac ca toate cele pe-acasă. În familia mea, bunicul era cel care avea o inclinație spre zona artei, cânta foarte des, el mi-a citit foarte multe poezii în copilărie. Încă de la grădiniță, de când mă puneau să spun poezii și să cânt, mi se spunea că aș fi foarte expresivă. Eu nu știu ce să zic, conștientizez doar ce s-a întâmplat cu mine din clasa a opta.

Dramateca: Ce s-a întâmplat atunci?

O.M.: Veneam la toate spectacolele de la Teatrul Dramatic și am avut mereu dubiul ăsta: să dau la Liceul Pedagogic sau la Liceul de Artă? Întotdeauna s-au luptat astea două în mine: să mă fac profesoară sau actriță? Apoi m-am gândit că dacă sunt actriță, o să pot fi și profesoară de teatru (Râde). Deși nu le-a displăcut ideea de a face teatru, ai mei și-ar fi dorit să urmez o carieră în pedagogie. Intotdeauna a existat întrebarea: „Și ce faci dacă nu lucrezi după facultate?”, care era una foarte pertinentă, total justificată în acea perioadă. Recunosc, eu la momentul respectiv nu m-am gândit atât de mult în perspectivă, dar nu îmi pare rău că am luat decizia asta.

Dramateca: De regulă ești o persoană spontană?

O.M.: Da. Foarte multe lucruri le-am greșit prin spontaneitate, dar nu asta.

IMG_4918
Credit foto: Oana Artem

În facultate nu ai mereu ocazia să conștientizezi exact care este rolul tău în colectiv și să îți dai seama cum poți ajuta o întreagă distribuție.

Dramateca: În ce proporție munca reprezintă principalul stimulent al tău?

O.M.: Dacă a face teatru înseamnă muncă, probabil 100% (Zâmbește). Eu nu simt că vin la muncă. Nu am simțit niciodată repetițiile ca pe o corvoadă. Pentru mine, locul ăsta este unde mă relaxez și unde mă simt cel mai bine cu oamenii dragi. Am mai auzit expresia: „Mă duc la muncă”. Eu nu mă duc la muncă, mă duc la teatru. Când vin aici, sunt mult mai fericită și relaxată, decât dacă aș sta în vacanță o săptămână. Dacă ești aici și ești conectat la ce faci, împreună cu toți colegii tăi, nu are ce să ți se pară greu.

Dramateca: Cine te-a inspirat în timpul facultății sau după finalizarea acesteia?

O.M.: N-am avut niciodată o persoană care să mă inspire sau un idol. Nu mi-am zis niciodată „Vreau să ajung ca…”. Ce mi-am dorit foarte mult în facultate a fost să greșesc, să fac foarte multe lucruri greșite, pentru că ai tot dreptul în facultate să înveți. Dacă îți este o secundă rușine de ce faci sau dacă ți-e jenă că ai putea greși, e cea mai mare prostie. Facultatea îți oferă trei ani în care să greșești. Și să te bucuri că greșești.

Dramateca: Ce anume a trebuit să înveți singură în meseria asta și nu te-a învățat nimeni?

O.M.: Să am grijă de mine și de partenerii mei. În facultate nu ai mereu ocazia să conștientizezi exact care este rolul tău în colectiv și să îți dai seama cum poți ajuta o întreagă distribuție. Să știi că facultatea nu te pregătește atât de mult pentru atmosfera exactă din teatru. Important este să nu te gândești numai la tine, numai la ce ai tu de făcut, pentru că lucrul respectiv nu trebuie să fie important doar pentru tine. Pentru toată lumea este important.

Dramateca: Așadar, în facultate deprinzi o gândire ușor individualistă?

O.M.: Și da, și nu. De regulă, la Facultatea de Arte, devii fără să vrei parte dintr-o familie mare care se numește Anul III (Râde). După care, intri în teatru și te integrezi într-o altă familie. Ce m-a învățat teatrul ăsta, în schimb, și nu m-a învățat facultatea, este cum să lucrezi în echipă. Am fost foarte bine primită aici, atât de colectivul tânăr, cât și de cel în vârstă. Am primit sfaturi foarte valoroase din partea colegilor mai în vârstă, de exemplu. Disciplina este, iarăși, un alt lucru pe care l-am învățat aici. O caracteristică foarte importantă în meseria noastră.

IMG_4927
Credit foto: Oana Artem

E frumos să fie viu un spectacol, dar folosită în exces și pe un fundament gol, improvizația strică.

Dramateca: Faci parte și din trupa de teatru independent Social Act Theatre. Ați avut un spectacol de improvizație, I’M PRO Show. Care este limita improvizației în această meserie și cât de periculoasă poate deveni?

O.M.: În improvizație, ai nevoie să uiți un pic despre ce înseamnă teatru, unde trebuie să fim corecți. Deși urmezi niște reguli și în improvizație, poți să te joci mai mult. Totuși, cred că la un moment dat, folosind prea mult improvizația, poți strica. E frumos să fie viu un spectacol, dar este interesant să rămână viu și cu textul impus de dramaturg. Folosită în exces și pe un fundament gol, improvizația strică. Când știi foarte bine ce ai de făcut și când ești sigur pe tine, dacă improvizezi, atunci nu este neapărat o problemă. Dar dacă faci prea mult uz de improvizație, s-ar putea să nu-ți mai dai seama ce joci.

Dramateca: Știu că predai actorie și copiilor. Povestește-mi mai multe despre acest proiect al tău. De când a început și de ce?

O.M.: Până la terminarea facultății nu m-am simțit pregătită să le predau celorlalți. Dar nici acum nu cred că știu suficient încât să mă numesc profesor de actorie, în niciun caz! Sunt pasionată de ce înseamnă lucrul cu copiii, pentru că mi-a adus un mare plus în meseria asta. Lucrul cu ei te responsabilizează foarte mult, te maturizează, te liniștește, te energizează și toate astea, dacă le aduci înapoi în sala de repetiții, sunt minunate.

Dramateca: Cum asimilează exercițiile și indicațiile tale?

O.M.: Prin exerciții îmi dau seama ce rezolvări au ei, cât de adevărați sunt. Nu ai cum să-i minți nicio secundă, pornești de la o premisă greșită din start, crezând că ai putea să îi păcălești. Dacă am putea să fim și noi la fel de adevărați ca ei mereu… Am și trupa de actori amatori De ce ficatul?, formată din studenți de la alte facultăți. Nici pe ei nu-i poți păcăli, chiar dacă nu au terminat Teatru. Au un simț extraordinar când nu e pe bune, nu poți să-i păcălești.

Dramateca: Care este povestea din spatele numelui De ce ficatul?

O.M.: (Râde puternic.) Asta a fost și întrebarea mea când am început să mă ocup de trupă! Am auzit o explicație legată de legenda lui Prometeu care a fost înlănțuit, moment în care niște ciori i-au mâncat din ficat. E o tradiție a Casei de Cultură a Studenților să rămână acest nume, pentru că trupa are deja 15 ani de activitate.

IMG_4950
Credit foto: Oana Artem

Mă bucur foarte mult că Eugen nu a abordat un Puck tipizat și mai ales că a existat această diferență între interpretarea mea și cea a lui Vlad Volf.

Dramateca: Într-un articol din Viața Liberă, apare declarația ta: „Mă bucur că am reuşit să fac parte din acest proiect – e un text pe care mi-l doresc încă din facultate. E o provocare pentru mine, ca actriţă”. Ce a fost atât de provocator la rolul lui Helen din Fat Pig?

O.M.: Încă din timpul facultății, profesoara mi-a spus despre rol: „Tu trebuie să faci spectacolul ăsta!”. L-am citit, m-am îndrăgostit de el. A fost o mare bucurie pentru mine când am auzit că se va monta Fat Pig, pentru că nici nu m-am așteptat atât de mult, de ce să mint? A venit perfect acest spectacol pentru mine și vreau să îi mulțumesc lui Florin pentru asta, pentru că – nu știu – poate aș fi așteptat mult și bine să-mi îndeplinesc visul din facultate. M-a ajutat foarte mult ca actriță acest spectacol, pentru că am lucrat temeinic, ca în facultate, și ne-am descoperit foarte mult, am lucrat la detalii foarte mici, la nuanțe, la firescul cel mai adevărat. E un spectacol de suflet pentru toți patru, cred eu, și se vede treaba asta. Și da, a fost o provocare pentru mine. Poate părea o prostie, dar faptul că a trebuit să apar în costum de baie pe scenă, în primă fază m-a speriat. La prima ieșire la scenă în costum de baie, mi-a tremurat și sufletul, dar mi-am dat seama că dacă te simți bine și dacă ești tu împăcat cu tine, nu ai de ce să-ți faci griji în privința asta.

Dramateca: Dar cum a fost să-l joci pe Puck?

O.M.: Puck cred că a fost cel mai neașteptat lucru care mi s-a întâmplat vreodată. Când s-a anunțat distribuția pentru Visul unei nopți de vară, eu am crezut că este o greșeală, pentru că nu are cum să mă fi trecut pe mine Eugen Gyemant drept Puck. Cum să fac eu Puck? Am plecat din facultate cu impresia că Puck trebuie să fie o persoană mică de înălțime, slabă și foarte fâșneață care să zboare prin tot teatrul ca argintul viu. Mă bucur foarte mult că lucrez cu domnul Pînzaru, care mi-a fost profesor și în liceu. Recunosc că m-am concentrat foarte mult pentru acest rol, pentru că eu n-am mai jucat niciodată așa ceva. Este total altfel decât toate rolurile pe care le-am abordat până atunci.

Dramateca: Ce este atât de diferit?

O.M.: E curajos (Oftează). Mă bucur foarte mult că Eugen nu a abordat un Puck tipizat și mai ales că a existat această diferență între interpretarea mea și cea a lui Vlad Volf.

Dramateca: Următoarea premieră pregătită de Teatrul Dramatic este Metoda. O parte dintre colegii tăi mi-au spus foarte succint cum se raportează ei înșiși la rolurile interpretate. Dar rolul tău?

O.M.: Pe personalitatea mea, rolul acela este total invers. Eu, Oana, sunt total diferită de personajul pe care îl interpretez.

Dramateca: Deci chiar trebuie să joci un rol de data asta!

O.M.: (Râdem puternic.) Da! Ți-am spus că eu râd și am multă energie. Ei bine, nu știu dacă am zâmbit de trei ori pe perioada repetițiilor. Cu acest regizor, Adi Iclenzan, mă simt ca și cum aș face facultatea din nou. Cei trei ani sunt condensați într-o lună și jumătate. Mă bucur că fac parte din acest proiect și că pot contribui la dezvoltarea mea ca actriță.

IMG_4924
Credit foto: Oana Artem

Cred că toate conflictele se pot rezolva oricum, dar niciodată folosind violența. N-ar trebui să se glumească pe tema asta, pentru că este un lucru foarte serios.

Dramateca: Cum reușești să rămâi atât de energică și plină de viață mereu?

O.M.: Dacă nu îți place ce faci, n-o să ai niciodată energie. Mi-am dorit să fiu actriță și mi s-a dat ocazia să fac asta încă din anul al doilea de facultate, n-am cum să nu mă bucur de fiecare secundă aici. Oricum, eu sunt energică încă de mică. Sunt foarte agitată și aiurită. Când ieșim undeva, toată lumea are grijă ca eu să nu sparg lucruri (Râde). Energia mea vine, așadar, din lucrul făcut cu pasiune, cu dragoste. Știi că faci ceva și ți se întoarce înapoi, fără nici cea mai mică urmă de îndoială.

Dramateca: Ce apreciezi cel mai mult la un partener de scenă?

O.M.: Modul corect de a se raporta la situație. Să fie acolo pentru tine, gata să facă orice pentru a te ajuta. Asta fac eu, cel puțin, și mă aștept să se întâmple același lucru. Este important să te simți în siguranță lângă partenerul pe care îl ai. Chiar și în improvizație, trebuie să ai parteneri cu care să te simți în siguranță mereu. „Eu sunt acolo pentru tine, tu ești acolo pentru mine” – dacă schimbul ăsta există încă de la bun început din partea amândurora în aceeași proporție, nu are cum să se întâmple ceva rău.

Dramateca: Cum depășești conflictele colegiale?

O.M.: Conflictele în zona teatrală cred că se traduc mai mult în zona conflictelor de orgolii sau a diferențelor de opinii. Într-adevăr, ne certăm foarte tare pe o părere în care credem și ne luptăm pentru ea, dar nu ne pasionează cearta neargumentată.

Dramateca: Care a fost ultima ceartă a voastră bine argumentată?

O.M.: În Privacy Settings au fost multe conflicte intense de opinii. Mai ales, ce înseamnă Facebook-ul și mediul de socializare pentru fiecare. Până am pornit pe un drum cu care să fim de acord cu toții, a fost mai greu. Au fost trei variante de spectacol până la cea finală (Râde).

Dramateca: Dar pentru tine, Oana, ce înseamnă Facebook-ul?

O.M.: Acum 6 ani, ziceam că n-o să-mi fac niciodată cont de Facebook. Pentru mine, e un mediu foarte ușor prin care poți să ții legătura cu ceilalți și să-i informezi despre ce se întâmplă. Cât despre promovarea teatrului și a trupei de teatru independent, e mană cerească. De foarte multe ori, este mult mai util un Share pe Facebook decât o reclamă la radio. Mi-e greu să recunosc, dar vrem, nu vrem, suntem dependenți de el. Când n-am nimic de făcut, e în mâna mea un telefon și un deget care se mișcă singur.

IMG_4906
Credit foto: Oana Artem

Îmi doresc să experimentez cât pot de mult și să nu-mi dau voie niciodată să am senzația că am ajuns la un capăt, să cred că eu știu. Nu vreau să știu niciodată la perfecție ce am de făcut.

Dramateca: Cu ce fel de prejudecăți ale publicului te-ai întâlnit până acum?

O.M.: Limbajul licențios cred că a fost, la un moment dat, o prejudecată cu care ne-am întâlnit. (Ironică:) „A vorbi urât pe scenă, nu! La teatru trebuie să fie frumos, trebuie să facem frumos, trebuie să fie costume frumoase”. Depinde acum ce înseamnă acest frumos pentru fiecare. Cred că este mai degrabă vorba de libertate, nu de frumos. Pentru că a face frumos nu este întotdeauna adevărat. Putem să facem frumos și să ascundem foarte multe lucruri urâte. Totuși, nu cred că suntem departe de a depăși această prejudecată, mai ales că în ultima vreme am văzut că publicul trece mai ușor peste lucrul ăsta și a înțeles că nu e vorba despre a spune un cuvânt vulgar, ci despre a transmite ceva în spatele acelui cuvânt. Eu cred că publicul este mult mai deschis decât credem noi. Îi tratăm la un moment dat ca pe niște oameni de care ar trebui să ne ferim sau cu care trebuie să avem grijă cum să-i abordăm. Nu este cazul, pentru că ei vin cu mintea și cu sufletul deschis. Publicul poate fi educat foarte ușor.

Dramateca: Oana, ce îți dorești tu cel mai mult?

O.M.: Visul meu este acela de a juca și în străinătate. Am avut un prieten la un moment dat care mi-a spus că eu trebuie să mă duc pe Broadway și să joc acolo (Râde).

Dramateca: Te-ai gândit vreodată serios la asta?

O.M.: La cât de serios vorbea el, am avut senzația că aș putea s-o fac (Râde). Mi-a zis: „E foarte simplu. Te duci și-ți iei bilet de avion, te-ai urcat, ajungi acolo, îți prezinți o monodramă, un one-woman show, joci și îți garantez că de-acolo ajungi unde ai să visezi tu”. Vorbea cu atâta patos, încât aproape mă convinsese (Râde).

Dramateca: Actoria este o meserie în care trebuie să experimentezi. Cât de mult rezonezi cu asta?

O.M.: Îmi doresc să experimentez cât pot de mult și să nu-mi dau voie niciodată să am senzația că am ajuns la un capăt, să cred că eu știu. Nu vreau să știu niciodată tot. Nu vreau să știu niciodată la perfecție ce am de făcut. Nu vreau să mă plafonez, să cred că „doar așa e bine” sau că „doar așa trebuie făcut”. Vreau să fac în mai multe feluri, să iau câte puțin din orice și să mă bucur de perioada asta. Cred că, în principiu, acesta este idealul meu: să ajung și în alte locuri, să joc și în alte orașe din România. Asta se întâmplă deja cu Social Act Theatre, unde am avut ocazia să mergem în mai multe orașe, să vedem cum se dezvoltă zona teatrului independent și în alte medii artistice. Nu vrem să ne izolăm de ce se întâmplă în țară. Plus că suntem o gașcă tânără care vrea să facă cât mai multe lucruri, într-un timp cât mai scurt. Nu ne iese asta de fiecare dată (Zâmbește).

Dramateca: Caracterizează-te în trei cuvinte.

O.M.: Energie. Inconștiență. Râs. Eu râd mult, nu pot să trăiesc fără să râd.

Dramateca: Cu toate astea, cu ce anume crezi nu ar trebui nimeni să glumească vreodată?

O.M.: Cu violența. Sunt total împotriva violenței de orice fel. Cred că toate conflictele se pot rezolva oricum, dar niciodată folosind violența. N-ar trebui să se glumească pe tema asta, pentru că este un lucru foarte serios. N-ai niciun drept asupra persoanei mele, motiv pentru care nu mi-o abuza.

Dramateca: Cum este o zi obișnuită din viața Oanei Mogoș?

O.M.: E foarte simplu. Îți pui ceasul să sune la 9:15 (Râdem). Ai un timp foarte scurt să faci duș și să mănânci. Aici, săru’ mâna, mama, că există cafeaua în fiecare dimineață! De la 10:30 la 14:00, ai repetiții. De la 16:00 la 17:45, ai cursuri cu copiii. Și apoi de la 18:00 te întorci la teatru și stai până la 22:00-23:00, cât e nevoie.

Dramateca: Amintește-ți ultimul vis nocturn pe care l-ai avut. Dacă ai putea să îl transpui pe scenă, cum ar arăta el?

O.M.: Haha, e o porcărie! Aș putea să îl pun în scenă, dar asta ar însemna să pun 10,000 de euro pentru decor, pentru că zburam și în același timp eram sub apă. Eram la mare, unde era foarte multă agitație, și brusc m-am trezit zburând. Nu mai puteam să mă opresc din zbor. Aș vrea să văd și eu spectacolul ăsta! (Râde.)

IMG_4882
Credit foto: Oana Artem
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s