Posted in Interviu

Flavia Călin: „Actorul lucrează cu un corp inert, căruia îi dă viață”

Cu Flavia Călin lucrurile au fost foarte franci. Este o actriță căreia îi place să experimenteze profesional foarte mult și care refuză să fie plasată în tipologii. Mi-a povestit despre pregătirea ei academică și curiosul traseu profesional pe care l-a parcurs din Constanța până în Galați. Am rememorat unele dintre rolurile ei de suflet, jucate încă din facultate, dar mi-a dezvăluit și alte secrete sau aspirații profesionale pe care nu le-am bănuit. Despre ce a fost vorba?

***

Dramateca: Începem cu o întrebare-clișeu: ce a atras-o pe Flavia Călin să înceapă o carieră în teatru?

Flavia Călin: Eu am crescut în teatru. Am o prietenă de familie care a facut asta și de când aveam 5-6 ani mergeam cu ea la repetiții. Era haios, pentru că actorii stăteau și mă ascultau pe mine cum vorbeam și încercam să fac lucruri pe scenă, iar ei nu mai apucau să repete când mergeam eu (Râde). Am crescut, așadar, prin teatru și mi-a plăcut să mă exprim liber.

Dramateca: Ești o actriță foarte tânără. Nu de demult ai terminat studiile de master. Cum era teatrul de pe băncile facultății și cum ți se pare acum, când îl faci pe bune?

F.C.: Eu cred că din facultate făceam teatru pe bune. Încă din liceu, deși eram la profil real, timp de trei ani am mers la festivaluri prin țară, am luat și premii. Țin minte că într-un festival la Constanța, Festival de Teatru Antic, aveam un monolog la un moment dat și intram cu o flacără – un pocal de foc – și timp de o săptămână mi-am ascuțit cuțitul de vânătoare al tatălui meu pentru că urma să îmi tai parul, conform vechii tradiții pe care o practicau femeile din Antichitate când nu voiau să se căsătorească. Eu pe atunci aveam părul la fel de lung ca acum și în timpul monologului, am crezut că voi lua o șuviță mică, dar mi-am tăiat jumătate de păr, până la ureche. De atunci mi-a plăcut să fac teatru pe bune.

IMG_4640
Credit foto: Oana Artem

Publicul este format din oameni deschiși, dar care trebuie, bineînțeles, educați.

Dramateca: Ești din Constanța. Ai studiat Actoria acolo, apoi masterul la Târgu Mureș. În prezent lucrezi la Teatrul Dramatic din Galați. Ce s-a întâmplat cu acest parcurs profesional al tău, foarte variat geografic?

F.C.: Am făcut facultatea la Constanța, pentru că știam că este un pedagog foarte bun acolo, Diana Cheregi, una dintre cei care au înființat Facultatea de Teatru de la Constanța. A plecat dintre noi, între timp, am fost ultima ei promoție. După ce am terminat facultatea, am zis că nu mai aveam ce să fac acolo, pentru că nu mai era ea, așadar am hotărât să merg la admitere peste tot, dar prima sesiune de admitere la master a fost la Târgu Mureș. În zece zile m-am îndrăgostit de oraș, de oameni, de teatrul de acolo, de tot, ceea ce m-a determinat să rămân. La Galați am ajuns datorită unei prietene scenograf, care mi-a spus de un concurs care se organiza aici și s-a ținut de capul meu să vin. S-a întâmplat să iau concursul, s-a întâmplat să rămân și s-a întâmplat să aibă loc multe lucruri bune (Zâmbește). E un început bun, din punctul meu de vedere.

Dramateca: Poți percepe publicul diferit în cele trei orașe în care ai jucat?

F.C.: În Constanța, percepția spectatorilor nu era bună despre teatru, în sine, despre trupă și despre management, dar lucrurile s-au schimbat de-atunci și am înțeles că sunt în plină dezvoltare, ceea ce mă bucură. În Târgu Mureș este o cu totul altă poveste. De fapt, acolo chiar este o poveste, pentru că sunt multe teatre. Teatrul de bază are două secții: română și maghiară. Maghiarii vin la secția română și umplu sălile, ceea ce mi se pare extraordinar. Invers se întâmplă mai puțin, ceea ce nu mi se mai pare extraordinar. Iar în Galați, de când am ajuns eu aici – dar și înainte, nu știu cât de mult s-au schimbat lucrurile între timp – observ că există mult public. Îi percep ca pe niște oameni deschiși, dar care bineînțeles, trebuie educați.

Dramateca: Ca actriță, este ceva în mod particular pe care încerci să îl schimbi în public?

F.C.: Nu cred că asta este treaba mea. Cred că schimbarea asta ține de altcineva sau de altceva. E un întreg ansamblu care trebuie avut în vedere: genurile de spectacole jucate, managementul ș.a. Publicul, în general, gustă ce i se dă.

Dramateca: Cum este primit un actor tânăr într-un colectiv predominat de actori cu renume local sau chiar național? Te intimidează asta?

F.C.: Nu m-am simțit intimidată în niciun fel. M-au primit foarte călduros și chiar le mulțumesc.

Dramateca: Ai lucrat imediat după finalizarea masterului. Ți-ai fi dorit o pauză sau s-au așezat lucrurile exact așa cum ai vrut?

F.C.: Nu, nu mi-am dorit deloc o pauză. Eu mi-am dorit să joc. Îmi doream, în același timp, să fac și un master pe coregrafie, dar pentru că nu aveam nimic la mână, niciun loc în care să joc sau niciun proiect la acea vreme, am preferat să joc în acei doi ani, ca mai apoi să văd ce se întâmplă. În continuare îmi doresc acel master. Poate într-un anumit viitor o să-l fac.

IMG_4623
Credit foto: Oana Artem

Noi lucrăm cu sufletul, cu psihicul, cu corpul, în general cu lucruri fragile care se pot rupe puțin câte puțin.

Dramateca: Ai jucat Visul unei nopți de vară și în 2011, în al doilea an de facultate, dar și anul acesta, în regia lui Eugen Gyemant. Atunci jucai Helena, acum joci Hermia. Cum traversezi psihologia acestor personaje? Cum te-ai raportat la primul atunci și cum te raportezi la al doilea acum?

F.C.: Nu cred că sunt două personaje foarte diferite, pentru că sunt amândouă din același spectru: îndrăgostite, iubesc viața, vor niște lucruri pentru suflet. Cu toate acestea, în facultate simțeam că personajul Helena era foarte siropos și acum simt despre Hermia că este un personaj siropos. În facultate mi se părea Hermia mai fructuoasă, iar acum e invers. Cred că undeva, ca actor, deși ai șansa unor roluri, îți dorești altceva de fiecare dată. Îți iubești și personajul tău, îl accepți și încerci să îl „găsești”, dar ai vrea încontinuu să ți se ofere șansa de a face și altceva.

Dramateca: Foarte interesant în biografia ta este și rolul Mariei din Unsprezece minute, de Paulo Coelho. Paulo Coelho era în mare vogă acum câțiva ani. Cum a fost asta o provocare pentru tine?

F.C.: Eu mi l-am ales. Eram la primul examen din anul I, de Dramatizare. Fiecare avea la alegere orice text din literatura universală. Întâmplător, acest roman a fost printre ultimele cărți citite pe vreme aceea.

Dramateca: Textul nu este un scenariu dramatic și l-ai readaptat, pesemne. Cât de dificil este să lucrezi cu un text narativ, dar să-l transpui teatral?

F.C.: Nu este neapărat dificil. Dacă tu îl gândești și ți-l imaginezi, reușești să îl faci.

Dramateca: În Galați ai avut ocazia să lucrezi la fiecare spectacol cu câte un regizor diferit. Trebuie să fi observat diferențe între ei. Care ți-a fost cel mai drag?

F.C.: Diferențe sunt între noi toți. Chiar dacă faci același rol la doi regizori diferiți, niciodată n-o sa fie la fel. Majoritatea mi-au fost dragi, nu pot să numesc unul în mod special. Chiar dacă nu se înfiripă o legătură strânsă, chiar dacă nu există o prietenie, regizorii te învață mereu câte ceva. Din orice experiență cu ei înveți câte ceva, chiar și din cele urâte, pentru că am avut parte și de experiențe de genul ăsta. Noi lucrăm cu sufletul, cu psihicul, cu corpul, în general cu lucruri fragile care se pot rupe puțin câte puțin. Cu toate acestea, cred că orice rupere are un final bun la un moment dat, mai devreme sau mai târziu.

IMG_4571
Credit foto: Oana Artem

Cred că am un soi de dualitate comportamentală și emoțională. De regulă, îmi dezvălui doar o parte din această dualitate.

Dramateca: Într-un articol din Viața Liberă apare o declarație de-a ta care spune cam așa: „M-am bucurat că mi s-a dat şansa să ies puţin din tipologia ingenuă”, făcând referire la rolul lui Jeannie din Fat Pig, în regia Laurei Moldovan de la Teatrul Național din Târgu Mureș. Ca actriță, ți-e teamă să fi așezată într-o tipologie anume?

F.C.: Da, pentru că acest lucru este foarte des întâlnit. Dar eu am avut norocul să nu fac parte dintr-o tipologie anume sau să ies din ea (Râde). Următorul proiect o să fie o surpriză, din punctul ăsta de vedere.

Dramateca: Pe Laura Moldovan ai cunoscut-o când erai la master?

F.C.: Da. Am asistat și la o repetiție la o monodramă montată de ea, dar nu am avut mari tangențe atunci. La Fat Pig ne-am cunoscut mai bine, unde mi-a spus ulterior că era hotărâtă să nu mă ia în distribuție (Râde.), pentru că, necunoscându-mă, mă vedea făcând parte din tipologia ingenuă.

Dramateca: Foarte departe de tipologia ingenuă este și personajul Alena din Trilogia belgrădeană. A fost greu să intri în acest rol?

F.C.: Acolo a fost o cu totul altă experiență, deși nu a fost primul rol de femeie ușoară pe care l-am avut. A fost diferit, pentru că nici nu am avut multe repetiții atunci. Fiind o distribuție dublă (n.a.: personajul Alena este jucat și de actrița Elena Ghinea), s-a lucrat mai mult pe celelalte relații. De altfel, personajul în sine nici nu era unul foarte puternic, dar este totuși unul drag mie.

Dramateca: Ce tip de rol te-ar provoca cel mai tare și încă nu l-ai jucat?

F.C.: Lucrez acum la un personaj foarte diferit de ce am făcut până acum. O să vedeți (Zâmbește).

Dramateca: Vei juca în curând în Cursa de șoareci, în regia lui Radu Nichifor. Scurte observații despre personajul tău? Cum se pliază pe personalitatea ta?

F.C.: Eu cred că am un soi de dualitate comportamentală și emoțională. De regulă, îmi dezvălui doar o parte din această dualitate. Acum, odată cu acest personaj, dezvălui cealaltă latură a mea (Râdem).

IMG_4558
Credit foto: Oana Artem

Aș vrea să nu uit niciodată cine sunt.

Dramateca: Ce preferi: spectacolele cu distribuții mai mari sau mai mici? Consideri că munca într-o echipă mare poate fi obositoare?

F.C.: Nu, dacă este un colectiv fain, nu e niciodată obositor. Am lucrat foarte bine și în Visul unei nopți de vară, ca și în Fat Pig, de exemplu. Mă bucur că se mai întâmplă să intru într-un spectacol în care fac parte și actori consacrați ai teatrului gălățean. Îmi doresc în continuare să se întâmple asta.

Dramateca: Crezi că actoria este meseria ideală pentru tine?

F.C.: Da.

Dramateca: Dar dacă viața te-ar fi dus pe o altă cale, ce meserie ți-ar fi plăcut să ai?

F.C.: Dacă vreodată nu voi mai putea practica actoria, mă voi specializa pe medicină legală. Aș putea să lucrez la morgă, deja am asistat la trei autopsii și sunt okay cu asta.

Dramateca: Ce corelație ai putea găsi între cele două profesii?

F.C.: Este o legătură între corpul fără ființă și actorie. Atunci când noi lucrăm la un personaj, cred că există acolo un corp inert căruia noi îi dăm viață.

Dramateca: Completează fraza: „Mi-ar plăcea să am oportunitatea de a…”?

F.C.: De a juca în altă țară.

Dramateca: De ce nu ai făcut asta până acum?

F.C.: (Râdem puternic.) Este mai complicat. Am oportunitatea de a face asta și nu doar într-o altă țară, ci chiar pe un alt continent. Este vorba despre Insulele Maldive. Însă am nevoie de timp pentru a lucra la acel proiect, finanțarea mi-aș obține-o din deplasarea însăși.

Dramateca: Dacă mâine te-ai trezi cu incapacitatea totală și iremediabilă de a-ți mai aminti ceva, cu excepția unui singur lucru, care ai vrea să fie acela?

F.C.: Cine sunt. Vreau să nu uit niciodată cine sunt.

IMG_4636
Credit foto: Oana Artem
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s