Posted in Interviu

Florin Toma: „În teatru, dacă nu există o neliniște continuă în tine, înseamnă că nu mai ai nimic de spus”

Cu un program aglomerat și plin de responsabilități, directorul Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galați, Florin Toma, actor și pedagog în această meserie, a acceptat o discuție cu Dramateca despre lumea din spatele cortinei, despre critica teatrală și suișurile și coborâșurile în teatru. Ne-a învățat că fără muncă și disciplină, talentul actoricesc nu înflorește. Și totuși nu e suficient! În teatru, este nevoie și de un set de nenumărate alte valori sănătoase care să îmbogățească pe deplin actorul. Despre ce e vorba?

***

Dramateca: Cum s-a dezvoltat cariera ta până acum? A curs totul lin?

Florin Toma: Foarte lin (Zâmbește). N-am avut foarte multe decepții profesionale. Au fost niște trasee pe care am mers fără să îmi propun lucruri mari. Cred că cel mai indicat ar fi să mă raportez la bulgărele de zăpadă. Întâlnirii mele cu teatrul i se datorează, într-o foarte mare măsură, contribuția profesoarei mele de limba română din liceu. În pragul bacalaureatul s-a pus problema ce fac mai departe. Ea a auzit că sunt niște ateliere de teatru pe care le organiza atunci domnul Stelian Stancu, ulterior Decan al Facultății de Arte, cel care a înființat această facultate în Galați. Primul lucru pe care l-am spus a fost: „Eu nu calc la teatru!”, pentru că eu am vrut dintotdeauna să fac psihologie – mi-a plăcut să studiez carnavalul acesta uman. M-a convins, însă, și am ajuns la aceste ateliere. Mi-am pregătit un repertoriu, am susținut examenul, l-am luat, iar apoi lucrurile au avut o traiectorie ascendentă. După finalizarea studiilor, profesoara noastră de atunci, doamna Adriana Popovici, ne-a propus – mie și altor colegi – să rămânem asistenți universitari preparatori în cadrul facultății. La scurt timp, s-a dat concurs la Teatrul Dramatic la care am participat și iată-mă și actor, și cadru didactic, plecând de la punctul de start: „Nici nu vreau să aud!”. Pentru mine facultatea și în special întâlnirea cu acest om minunat care este Adriana Popovici au însemnat enorm. În primul rând ca individ, apoi ca profesionist, dânsa a fost o școală de viață, m-a inspirat foarte mult. Încet-încet, am început să capăt experiență și scenică și pedagogică. Toate evenimentele profesionale n-au fost forțate, ci s-au întâmplat, pur și simplu. Se zice că în meseria asta trebuie să ai și un pic de noroc. Să zicem că eu l-am avut, dintr-un anumit punct de vedere, depinde cum întorci caleidoscopul vieții.

17858930_1461438097208755_1321046863_o
Credit foto: Oana Artem

Dramateca: Care a fost momentul tău în teatru (sau în viață) când ai realizat că mergi pe un drum greșit, dar pavat cu bune intenții?

F.T.: Îmi amintesc un moment în care voiam să mă las de teatru, pentru că nu era teatrul pe care mi-l doream eu. Ce se întâmpla acolo în momentul acela nu era pentru cei patru ani pe care i-am alocat pentru Facultatea de Teatru și ce s-a întâmplat după nu mai semăna cu nimic din facultate. Satisfacțiile pe care le avusesem în anii studenției nu se mai regăseau. Atunci mi-am zis : „Dacă așa e în teatru, eu nu mai vreau”. Între timp, am avut parte de un regizor care m-a făcut să mai rămân, pentru că am lucrat cu el așa cum lucrasem în școală: profesionist. Un om foarte pregătit și în care aveam încredere și care ne-a tratat ca actori, nu ca pe niște funcționari artistici. Am lucrat și cu regizori pe care nu i-am respectat și care nu aveau credibilitate, iar lucrul ăsta s-a simțit.

Dramateca: Personal, cum ți se pare că se prezintă în acest moment Teatrul Dramatic „Fani Tardini” având un director nou și automat o viziune nouă?

F.T.: Nu știu dacă este neapărat o viziune nouă. Teatrul Dramatic a avut un punct de plecare acum câțiva ani foarte bun, după care lucrurile au stagnat. Eu nu fac decât să le duc mai departe. Cel mai important lucru este timpul prezent și acesta coagulează în momentul de față un nucleu de artiști tineri, entuziaști, foarte deschiși și doritori. Este o echipă pe care eu mă străduiesc în momentul de față să o formez ca trupă: să aibă o gândire unitară, coerentă, să aibă cutezanță și să aibă o deontologie profesională așa cum ar trebui să existe în teatru. Poate sunt niște deziderate idealiste, dar cred că numai așa poate funcționa un teatru și cred că doar așa poate avea rezultate pe măsură.

Dramateca: De când este implicată atât de fervent echipa aceasta tânără de actori, am putea crede că se vizează o audiență target?

F.T.: Până la urmă, trebuie să luăm în calcul – dincolo de faptul că teatrul trebuie să aibă o politică de marketing foarte bine pusă la punct – că Teatrul Dramatic, ca profil artistic, este unic în zonă, fără să scoatem din ecuație secția de păpuși, bineînțeles. Asta înseamnă că Teatrul Dramatic are un public deja format căruia i se adresează, de la 4 până la 85 de ani. Nu se vizează neapărat publicul tânăr, ci cel de toate vârstele și genurile. Sunt anumite spectacole cu care eu îmi doresc să ajung la un anumit segment de public, dar asta nu ține neapărat de faptul că în distribuție sunt tineri sau nu.

Dramateca: Dacă Teatrul Dramatic ar fi avut mai multă concurență în acest sens, cum ar fi fost?

F.T.: Exceptând Teatrul Muzical, care are un profil diferit, dacă ar fi fost mai multe teatre, ai putea atunci să ai o proiecție sau o viziune managerială foarte bine nișată: teatru comunitar, teatru bulevardier, comedie, dramă, teatru de interveție socială ș.a.m.d. Ori în momentul de față noi trebuie să acoperim toată plaja asta. Să acoperi o plajă foarte largă de acest tip înseamnă să te expui, ceea ce implică și riscuri ca unele spectacole să nu placă sau să iasă din spectrul propus. Este destul de greu să păstrezi acest echilibru, în așa fel încât teatrul să nu râmână doar în zona de entertainment, ci să atingă și zona educativă, să fie și un vector de opinie în comunitatea respectivă. Practic, trebuie să aibă foarte multe funcții teatrul și asta încerc eu să cuprind în această viziune.

Dramateca: Povesteai de colaborările cu unii regizori, despre care știm că nu au mai montat niciodată la Galați. Cum ți se pare tranziția acestora din orașele și mediile artistice din care provin? Cum lucrează cu actorii gălățeni?

F.T.: În momentul de față, parafrazând – aș îndrăzni să zic – 100% din regizorii care au venit aici de când am preluat eu mandatul, cu ocazia Festivalului de Teatru Independent Butterfly Effect, a Festivalului de Comedie ș.a., au spus că este o trupă cu un foarte mare potențial. Pot să vorbesc de două experiențe. Eugen Gyemant, regizorul Visului unei nopți de vară, care s-a îndrăgostit de trupa de la Galați. A spus că cea mai frumoasă experiență profesională pe care a avut-o până acum a fost aici. A fost foarte bine primit și de trupă și de teatru. Spectacolul său a fost, la fel, bine primit de public…

Dramateca: Și de critică!

F.T.: Și de critică (Râdem).

17858350_1461438087208756_1001373921_o
Credit foto: Oana Artem

Dramateca: Iar a doua experiență?

F.T.: A doua experiență este lucrul cu Adrian Iclenzan, în momentul de față, la spectacolul Metoda, care va avea premiera în mai. Este exact genul de experiență interesantă pe care mi-am dorit-o.

Dramateca: De ce ai gândit pentru începutul mandatului lucrul cu regizorii tineri?

F.T.: Pentru că sunt la început de drum și pentru că încă nu știu tot. Sunt niște oameni care încă mai au întrebări și asta este o meserie în care dacă nu mai pui întrebări și ai certitudini, poți să pui lacăt pe ușă și să pleci acasă. Pe mine mă interesează ca această echipă tânără să își pună întrebări. Dacă ajungi la un punct finish, este destul de dificil să te mai numești artist. Dacă nu există o neliniște continuă în tine – și profesională și umană – de a pune mereu întrebări și de a căuta, înseamnă că nu mai ai nimic de spus. Pe mine mă interesează și întâlnirea cu regizorul. Dincolo de spectacolul care reprezintă rezultatul acestei întâlniri, această experiență trebuie să fie una profesională consistentă, completă pentru actori. Actorii mari sunt rezultatele unor întâlniri mari. Pe mine nu mă interesează un om care să vină să facă un spectacol și un actor care să execute un spectacol. Asta ține de rutina meseriei. La teatru trebuie să existe aceste întâlniri cu niște oameni cu care nu te mai întâlnești. Stai o lună de zile, dar acel om devine providențial pentru tine. Pentru că actorii stau între ei, încep să se cunoască, încep să se mai tocească simțurile, dar atunci când vine cineva, acel cineva trebuie să îi reactiveze și să îi pună într-un context în care ei să mișune ca electronii.

Dramateca: În cazul tău, de câte ori se ceartă pragmatismul managerial cu sensibilitatea artistică? Cum gestionezi asta?

F.T.: Mai tot timpul se ceartă. La un moment dat, da, îmi pare foarte rău că ajungi rareori să te ocupi efectiv de teatru și mai mult te ocupi de zona birocratică, de administrație, de lucruri care au puțină legătură cu sensibilitatea artistică de care vorbești. Din păcate, ponderea unui manager este plasată în zona administrativ-birocratică și mai puțin în zona artistică, iar eu trebuie să le fac pe amândouă în mod egal. Ca să îți implementezi și proiectul managerial și viziunea, trebuie să ții cont de amândouă. De regulă, sunt o persoană pragmatică, dar sunt și situații în care, din păcate, trebuie să faci un balans între ce se întâmplă emoțional și practic. Greu, dar nu imposibil.

17858332_1461438077208757_1984997634_o
Credit foto: Oana Artem

Dramateca: Lămurește-ne un lucru: cum se îmbină, în teatru, teoria cu practica? Este această uniune doar un mit?

F.T.: Peter Brook spunea la un moment dat că, teoretic, nimeni nu poate învăța pe nimeni teatru. Suntem doar niște orbi care conduc alți orbi, cu singura diferență că am mai fost pe-acolo. În momentul de față, practica poate să te înșele, așa cum și teoria poate să facă același lucru. Poți să fii un foarte bun teoretician, dar ca practician să nu faci nimic. Este o meserie care nu poate fi prinsă în cutume. Chiar Stanislavski, după ce toată viața și-a îmbunătățit sistemul, și l-a elaborat, l-a cercetat, l-a verificat, la finalul vieții a zis că el nu crede. Pentru că nu poți să pui niciodată punctul pe i, sistemul a generat alte sisteme și nu ai cum, raportându-te la un singur sistem, să ai niște rezultate. De ce? Pentru că noi vorbim la teatru de niște experiențe iluzorii în care mulți actori n-au fost puși. Cum faci unele situații ireale sau necunoscute ție să devină reale, să ți le asumi și, în același timp, să le și transmiți publicului?

Dramateca: Înțeleg criticii de teatru această finețe?

F.T.: Critica de teatru înseamnă, din punctul meu de vedere, literatură câteodată. O scenă foarte clară pe care tu o înțelegi, dar ești în poziția observatorului din care vezi absolut toată imaginea de ansamblu, ți-e foarte ușor s-o cuprinzi cu mintea, pentru că o judeci rațional. Când ești în sistem, lucrurile se complică, pentru că trebuie să ții cont și de planul personal, și de planul actorului. Criticul, nefiind niciodată practician, poate spune cu ușurință: „A jucat prost actorul respectiv”. În Franța, criticii sunt regizori aflați în pragul pensiei, sunt practicieni. Arta are un grad de relativitate foarte mare; este posibil ca un actor să intenționeze un lucru și la spectator să ajungă alt lucru. Cred că un critic ar trebui să treacă pe acolo, ca să nu devină doar un simplu speculant.

Dramateca: Cum poate arăta critica din interior?

F.T.: Ar fi foarte interesant ce ar scrie un actor despre un spectacol, pentru că a fost acolo și pentru că știe cu ce se confruntă emoțiile pe care le are, sistemele pe care le folosește, instrumentele actoricești ș.a.m.d. Ori criticii vorbesc oarecum despre estetica spectacolului, despre mesaj, dar când ajungem la actori, asta ține de gust. Sunt foarte multe spectacole care sunt apreciate de public, dar nu sunt apreciate de critici.

Dramateca: Poate critica să demonteze, din ignoranță, din exces de zel literar?

F.T.: Da. Poate să facă și asta, pentru că ce este așternut pe hârtie sunt ideile despre un organism viu, iar acesta este spectacolul. Dacă vezi un spectacol de două ori, este posibil să fie diferențe de la unul la altul. Spectacolul poate să crească sau să scadă de la o reprezentație la alta, dar este într-o continuă mișcare și metamorfozare. Și atunci cum scrii despre un lucru viu care se mișcă încontinuu? Cum încerci să îl pui într-o direcție? Putem vorbi de demers regizoral, dacă este coerent, dacă și-a propus ceva, dacă are valoare artistică, dar când vorbim de laboratorul intern al actorului, acolo este o nebuloasă totală. La un spectacol poți să pleci de la un concept, de la un gest, de la un sunet, de la o culoare sau senzație. Este foarte dificil să faci niște afirmații care să stea în picioare 100%. Și criticii, cred eu, aici păcătuiesc câteodată când etichetează un spectacol cu prea multă siguranță.

Dramateca: Dacă poate critica să demonteze atât de mult, mai este ea necesară?

F.T.: Da, este necesară, pentru că este un punct de vedere. Am avut o mobilitate doctorală internațională în Anglia și una dintre marile întrebări a fost aceasta. Deci și ei, cu o experiență teatrală extrem de bogată în spate, se întreabă așa ceva. Întotdeauna va fi o fractură între teoretician și practician.

17858347_1461438093875422_1981170386_o
Credit foto: Oana Artem

Dramateca: Ai avut și proiecte artistice personale, printre care se numără un spectacol pentru copii. Cum sunt văzute acestea de către publicul gălățean, în comparație cu proiectele instituționalizate?

F.T.: Cred că în peisajul teatral gălățean încap foarte multe demersuri, dacă ele sunt bine susținute, bine gândite și dacă sunt necesare. Din ce-am descoperit odată cu înființarea trupei Social Act, mi-am dat seama că piața suportă aceste inițiative independente de ordin teatral.

Dramateca: Așadar, nu iese niciunul în avantaj, neapărat: teatrul independent sau teatrul de stat.

F.T.: Nu, o astfel de gândire nu este una sănătoasă. Publicul, marele benefic, vine la teatru – indiferent dacă este independent sau de stat –, dacă i se prezintă un spectacol bine gândit, care are un mesaj bine definit și cu adresă clară. Dacă vrea să spună ceva spectacolul respectiv, poți câștiga public. Noi asta am făcut cu Social Act și ne-am dat seama că am primit foarte mult feedback pozitiv de la oameni care ne-au felicitat, mai ales când ne-am apucat să facem și teatru de improvizație, o formă de spectacol din zona entertainment-ului care nu exista în Galați până în 2014.

Dramateca: Este vreun sfat care ți s-a dat vreodată în cariera actoricească și care ți-a schimbat complet viziunea despre teatru?

F.T.: Mi s-au dat foarte multe sfaturi, dar concluzia pe care am tras-o din această meserie este că cel mai frumos lucru în teatru este să te surprinzi pe tine însuți. Dacă reușești să faci asta, satisfacțiile pot fi uriașe.

Dramateca: Dacă cineva are deja talent actoricesc, mai este necesară o pregatire academică?

F.T.: Absolut. Talentul fără muncă nu are nicio valoare. Un om talentat are mai multe șanse să se rateze decât un om care muncește, dar care are mai puțin talent. Indiferent de meserie, dacă nu muncești pentru harul pe care îl ai, îl pierzi. Toate experiențele profesionale de care îți povesteam că au curs lin, au venit totuși în urma unor eforturi susținute și a unui travaliu constant. Peste talent, dacă se așază muncă și disciplină, talentul acela înflorește.

17837783_1461438103875421_83839925_o
Credit foto: Oana Artem

Dramateca: Care sunt lucrurile pe care le faci în afara activității teatrale, fie ea ca actor sau director?

F.T.: (Râde) În prezent, de 6-7 luni nu mai fac nimic în afară de teatru.

Dramateca: Care este cel mai mare secret al tău, personal și profesional, după care spui mereu: „Da, am reușit!”?

F.T.: Am întâlnit oameni cu bun simț, care m-au învățat ce este corectitudinea, onestitatea, disciplina. Mi-au impregnant un set de valori sănătoase și benefice, din punct de vedere personal și individual.

Dramateca: Deci bunul simț.

F.T.: Bunul simț, da. Încă gândesc în termeni echitabili, încerc să fug de iluzia puterii acestui scaun. Poziția ierarhică în această instituție reprezintă, pentru mine, responsabilitate și profesionalism, nu putere. Încerc să iau decizii corecte, nu părtinitoare. De asta am implementat, de exemplu, sistemul de casting pentru fiecare spectacol, fiecare trebuie să aibă șanse egale.

Dramateca: Complexitatea expresiei, dezordinea emoțiilor. Toate astea înglobează omul. Mai este nevoie de altceva pe scenă, în afară de asta?

F.T.: Sunt spectacole și cu un singur scaun, dar nu poți să omori actorul. El este absolut necesar, tot ce vine pe lângă el nu trebuie decât să îl pună în valoare. Important este ca ce se întâmplă pe lângă să nu anuleze actorul. Eclerajul, scenografia, costumele trebuie să potențeze persoana actorului, pentru că niciun spectacol de teatru nu poate exista fără actor. El este cel care dă viață acelui spațiu, el dă concretețe poveștii. Dar în funcție de rol, de partitură sau de spectacol, el poate fi extraordinar sau poate fi limitat și să nu spună nimic.

Dramateca: Oamenii tind să își imagineze o lume fantastică în care trăiesc actorii, regizorii, scenografii. Spune-mi dacă totul este așa de perfect cum crede toată lumea.

F.T.: Nu trăim într-o lume perfectă, sângerăm și noi ca toți oamenii. Experiențele sunt foarte frumoase, dar lumea teatrală poate fi o lume cinică, nedreaptă, injustă sau, dimpotrivă, poate fi o lume absolut minunată. Depinde cum vrei să vezi tu acel univers. Exact cum spunea Einstein: „Poți trăi viața ca o banalitate sau poți să te gândești că fiecare zi reprezintă un miracol”. E o chestiune de opțiune personală. Poate să te frustreze că un coleg de-al tău a primit un anumit rol pe care ți-l doreai tu sau poți să te bucuri pentru el și să speri că următorul va fi al tău sau să muncești mai mult pentru asta. E mai ușor să fii nemulțumit decât să faci ceva concret. De asta mă străduiesc în fiecare zi în care, întâmplător, sunt aici ca fiecare actor să aibă parte de o experiență fantastică, care să îi îmbogățească pe deplin.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s