Posted in Comedia

Retrăindu-l pe Caragiale – ce comédie!

Când iscusința regizorală întâlnește talentul actoricesc reiese ceea ce numim teatru de calitate, un concept de la care Teatrul Dramatic „Fani Tardini” pare să nu se dezică. O scrisoare… pierdută! a fost, în adevăratul sens al cuvântul, un spectacol lăudabil. Unul de la care nu ar trebui să lipsească nimeni; se va mai juca și pe 25 martie, de la ora 19:00, așadar grăbiți-vă să vă cumpărați biletele!

Ne aflăm în fața unui decor somptuos, din care se revarsă noblețea secolului XIX. Scenografa Monica Turcu reușește să facă din scenă o extensie a sălii însăși, prin utilizarea roșului regal atât pe panourile care separă strategic spațiul scenic, cât și prin aducerea unui covor roșu. Spectatorii par a se afla, astfel, în decorul propus, dar vom vedea mai târziu cum implicarea lor – atât pasivă, cât și activă – se face chiar și nivel regizoral.

Ghiță Pristanda, interpretat extraordinar de către actorul Răzvan Clopoțel, are o apariție nonșalantă în sală, fredonând versurile lăutărești ale lui Ionel Tudorache (readaptare după Am iubit și-am să iubesc): „Am să te prind și-am să te bat cu scândura de la pat,/ Și pentru că te iubesc, am să te cotonogesc”. Nu are maniere, se așează cu picioarele pe biroul din lemn masiv, nu știe să citească și nu ciocnește paharul cu Ștefan Tipătescu, junele prim interpretat de actorul Ionuț Alexandru Moldoveanu. Lui Pristanda i se păstrează replicile din textul original: „Familie mare, remunerație mică, după buget…” și tautologia „Moșia, moșie. Foncția, foncție. Coana Joițica…”, dar i se adaugă și replica introspectivă la care întreabă și răspunde singur: „Păi nu? Pai da”. Aceasta este repetată deseori pe parcursul  piesei pentru a crea liber comicul de limbaj, asemenea replicii „Atenție la trepte!”, rostită tot de Pristanda, chiar și după ce el însuși se împiedică de ele.

Cei doi actori au un joc egal și toate scenele în care apar sunt bine închegate, atât în replici, cât și în joc. Pe o notă pozitivă, nu ne simțim o clipă ca la teatru. Răzvan Clopoțel este autentic în prezența sa autoritară, deși nu e violent în gesturi, își execută cu talent rolul servil, fără să fie umil și stângăciile personajului său sunt foarte bine inserate. Actorul își construiește rolul pe un amestec constant între două personalități care se coagulează perfect.

Junele Tipătescu are un defect de vorbire, dar este interpretat foarte simpatic. Actorul are momente reale de teatru când se teme de Zaharia Trahanache (actorul Petrică Păpușă), ferindu-se de el și având o mișcare scenică potrivită sau când se impune în fața lui Cațavencu (actorul Vlad Ajder): „Bă! Trebuie să îmi dai aici, acum scrisoarea (…). Ori te omor ca pe un câine”. Fermecătoare interpretarea lui Ajder: îl portretizează pe Cațavencu ca pe demagogul parvenit, iar discursului său final i se adaugă diverse inserții regizorale care îl comicizează la maximum. Dacă Farfuridi stă așezat pe scaun după tribună (i se vede doar mâna care mai gesticulează), Cațavencu se urcă pe două scaune, pentru a fi văzut pe deplin. Un narcisist peste măsură, o prezență teatrală genială. I se păstrează nonsensurile oratorice din textul original: „Vreau ceea ce mi se cuvine în orașul ăsta de gogomani, unde sunt cel dintâi!”, „Noi aclamăm munca, aclamăm travaliul care nu se face în patria noastră!”, „Industria românească este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire!”, „Un popor care nu merge înainte, stă pe loc. Ba mai mult, dă înapoi!”, dar i se adaugă un accent moldovenesc și simpaticul „măi”, pe care îl folosește indiferent cui i se adresează.

Zaharia Trahanache este neașteptat de bine simetrizat de Ștefan Tipătescu, la nivel verbal. La început, Trahanache – care înțelege ce se petrece între el și soția sa, Zoe – rostește: „Așa e lumea, n-ai ce-i face. N-avem s-o schimbăm noi”, iar Tipătescu încheie această filosofie rostind simplu, ca pentru sine: „Ce lume! Ce lume!”.

Treptele montate în fața scenei au rolul de obiect-personaj. Ele nu sunt un obstacol în dezvoltarea firului dramatic, însă „interacțiunea” cu ele apare mereu în momente neașteptate și împiedică – da, joc de cuvinte! – personajele să își construiască scenele natural, augumentându-le comicul. Florin Toma, în rolul Cetățeanului turmentat, interpretează genial scena în care trebuie să urce scările. Le măsoară… ochiometric, ezită, insistă, este ambițios, se mai clatină pe picioare – ceea ce stârnește îngrijorarea publicului în ce se anticipează a fi un accident – ca până la urmă să se arunce brusc, cu tot corpul la pământ, pe scenă. Au răsunat aplauze și râsete zgomotoase în sală. Deși calculat, actorul nu a trădat niciun moment acest lucru și efectul teatral al momentului a fost pe deplin atins. Deși salvator al întregii acțiuni dramatice (găsește scrisoarea… pierdută!), Cetățeanul turmentat nu urmărește laudele, fiind relaxat („M-am murdărit”, „Da’ ce-ai vrea? Ăsta e mirosul meu naturel!”, „Eu am o vorbă. O mie de ani pace!”) și preocupat constant de viciul său (vorbește cu sticla: „Noi doi avem de discutat”).

Zoe este fermecătoare, atât interpretarea actriței Carmen Albu, cât și personajul însuși care conduce, după cum bine știm toate intrigile politice pe care se construiește acțiunea, năucind celelalte personaje cu care interacționează. Ea este cea care anunță finalul fericit al piesei, spunând scurt: „Gata, am terminat!”. Prezența actriței este diafană, parcă plutește când se mișcă, poartă o perucă albă care amintește de curțile franceze de secol XVI-XVII. Are o voce subțire, mereu afectată și rostește replici în spaniolă care îi comicizează puternic drama. Își portretizează bine farmecul și când este poziționată între Cațavencu și Tipătescu pe sofa, dar și când rostește replicile: „Domnule Cațavencu, ai voit să mă pierzi pe mine și te-ai pierdut dumneata.”, „Rușinea mea. Onorea mea. Viața mea!” (îndreptând arma către Tipătescu… strategic).

Cuplul comic Farfuridi și Brânzovenescu (actorii Lică Dănilă, respectiv George Breabăn) este o apariție extrem de reușită, conturată pe un comic îngroșat fizic, dar se pune accentul și pe comicul de limbaj. Cele două personaje sunt reinventate complet: ambele au accent maghiar (Brânzovenescu chiar vorbește în maghiară): „Nu știmu”, „zicu”, „depeșu” (în loc de „depeșa”), „Mai am doi vorbe de zis” ș.a. Farfuridi dă din mustață frenetic, iar Brânzovenescu are mersul lui Charlot, primul personaj creat de Chaplin.

Agamiță Dandanache, în interpretarea lui Dan Căpățână, este formidabil: are dese ticuri nervoase, ochelari cu dioptrii foarte mari, o prezență caraghioasă întru totul! Nu vede și nu aude bine, are monologuri incoerente și îi este portretizată excelent senilitatea.

Regizoral, Eugen Făt a surprins publicul în momentul în care l-a implicat pasiv la adunarea finală, unde candidații își recitau discursurile, dar și activ la finalul pauzei din spectacol când – luați prin surprindere – spectatorii trebuiau să își găsească repede locul, grăbiți fiind de Pristanda, care făcea ordine și disciplină, parcurgând deseori spațiul sălii, chiar și lojele. Din public, întâlnim personajul colectiv Poporul, care aclama sau huiduia candidații. Se aduc saci de faină, grâu, fasole etc., manipularea meselor fiind subtil marcată simbolic și prin vocea lui Tipătescu din culise adresată Cetățeanului turmentat: „Pe Cațavencu trebuie să-l votezi”.

Originală este participarea copiilor Sara Drăguț (rolul lui Zoe), Rareș Jașcu (rolul lui Tipătescu) și David Călinescu (rolul lui Cațavencu), care reiau câteva scene din piesa ce tocmai se încheia, ceea ce sensibilizează publicul și îl face părtaș la o scurtă secvență de teatru în teatru. Prezența acestora în piesă duce cu gândul că toată situația alambicată, deși ruptă din lumea adulților, este doar o joacă de copii, cu slabă probabilitate în viața reală.

Deși s-ar putea renunța la încercarea de a improviza forțat, comedia satirizează perfect moravurile sociale și politice, dar surprinde prin actualizarea umorului. Odată cu O scrisoare… pierdută!, Eugen Făt demistifică personalitatea marelui dramaturg, aducându-l alături de noi, aproape de noi. Este singurul fel de a ne păstra vii și autentici.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s