Posted in Comedia

Când din bucluc se naște comedia

Finalul lui februarie pare a fi o perioadă tare veselă pentru gălățeni care au fost invitați la o altă comedie, de data aceasta o premieră găzduită la Teatrul Muzical „Nae Leonard”, în regia lui Victor Zaharia, tânăr regizor din Iași. O familie trăsnită a smuls fără încetare hohote de râs din public, lăsând mereu impresia unui izvor nesfârșit de poante.

Textul, destul de obscur, scris de George Mihalache pe la mijlocul anilor ’80, a fost adaptat regizoral printr-o actualizare a comicului de situație și de limbaj, dându-i-se un ritm însuflețit și plin de vervă artistică. Ne aflăm în fața unui vodevil (fr. vaudeville) autentic cu personaje ale căror tipologii sunt inspirate din commedia dell’arte (soții, amantul, soțul încornorat, servitoarea, fata bătrână, parvenitul, bătrânul pedant), însă multe dintre acestea sunt reinventate: amantul și soțul încornorat sunt doar fictivi, parvenitul bucătar ajunge să fie o victimă într-o încurcătură absurdă, iar servitorii îndrăgostiți nu sunt împiedicați de nimeni să se căsătorească.

Piesa începe neobișnuit și se încheie clasic cu prezentarea tuturor personajelor implicate în actul dramatic, se înconjoară scena larg, lumina reflectorului cade pe rând pe fiecare personaj în parte, ceea ce provoacă instantaneu aplauze. Multe dialoguri de pe tot parcursul piesei, de altfel, au fost întrerupte de aplauzele publicului.

Firul dramatic pornește de la momentul când Mișu Georgescu (doctor și stăpân al pensiunii), interpretat de actorul Radu Andrei Horghidan salvează o tânără de la înec, fapt care stârnește o gelozie nestăpânită Marianei, soția sa (actrița Mariana Pisică). Radu Horghidan are o prezență scenică foarte corectă și apare într-o poziție de forță, ținându-și deseori mâinile în buzunare și vorbind calm, ceea ce inegalizează ușor jocul actriței Mariana Pisică, mult prea alert și energic inițal, dar care se echilibrează pe parcurs. Ambii actori au voci puternice și armonioase, iar interpretarea rolurilor este foarte bine lucrată.

Încurcătura apare când Mariana încearcă să se răzbune pe Mișu, găsindu-și un amant, însă își alege amantul… greșit. Bogata mătușă Aglaie, interpretată excepțional de Isabela Oancea, este o prezență neașteptată și nedorită care aduce după sine și mai multă încurcătură. Apare o mișcare browniană de acțiuni și scene dramatice care se întretaie haotic, însă comicul nu se pierde. Asistăm la scene puternice în permanență, pline de haz. Unele personaje stârnesc mila (bucătarul Vasile, care nu înțelege cu ce a greșit), altele antipatia (gelozia Marianei și nechibzuința ei vorbesc de la sine), iar doctorul Mișu este un personaj pe care îl apreciezi pentru calmul și adaptabilitatea sporită la situațiile încurcate.

O adaptare formidabilă o au actorii Paul Buța, în rolul bucătarului Vasile Viva Villa și Mitică Belciugan care îl interpretează pe pictorul George Miclescu (își franțuzește în mod elitist prenumele în Jorj). Conflictele prin care trec unul cu celălalt, dar și cele intrinseci – fiind nevoiți ca fiecare să preia ocupația celuilalt – sunt de un comic greu de egalat. Personajele lor sunt construite pe note caricaturale, cu alunecări înspre grotesc și în același timp cu observații din realitatea vieții, toate în spirit de satiră și de vervă comică.

Reprezentația este bazată în jurul unui repertoriu de situații convenționale, cum ar fi adulterul, gelozia, senilitatea sau dragostea. Dialogurile și acțiunea sunt ușor ajustate să satirizeze evenimentele la care participă personajele sau năravurile acestora. Sunt împărțite în categorii: zanni erau personajele de clasa socială joasă, iar vecchi sunt opușii lor. Avem și o a treia categorie, și anume innamorati (îndrăgostiții).  Întâlnim o conjurație clasică și tradițională la personajele Nuțica (actrița Adina Lazăr) și Fănică Vârtej (actorul Ionuț Negrișanu), unde aceștia – innamorati – au de gând să se căsătorească, dar regia aduce o variațiune a poveștii, care se abate de la structura clasică. Ca în cazul oricărei comedii de moravuri, însă, povestea are un final fericit, toată lumea se împacă, se anunță cuplurile nou formate (pictorul și Lidia, Nuțica și Fănică Vârtej), iar mătușa îi iartă pe toți pentru buclucul creat și le promite toată averea.

Mișcarea scenică, care poartă semnătura Florentinei Ștefan, este extraordinar de bine așezată în concordanță cu momentele muzicale și de dans, însă observăm și frânturi în care actorii își utilizează propriile corpuri ca pe niște mașinării pentru a se deplasa pe scenă, ceea ce traduce un comic – în adevăratul înțeles al cuvântului – fizic. Un aspect la care s-ar fi putut lucra mai mult îl reprezintă intrările și ieșirile scenice, întrucât s-a creat un tumult de mobilizare ce devenea pe alocuri obositor: personajele intrau în scenă mult prea repede când erau chemate sau dispăreau prea brusc când li se finaliza scena.

Coregrafia, pe de altă parte, este minunată; întâlnim elemente de dans dintre cele mai diverse, de la vals, tango, charlestone, blues, burlesque – chiar și hip-hop! -, iar pașii actorilor sunt fluizi pe muzică, ritmul nu se pierde niciodată.

Scenografia Rodicăi Gherghinoiu și regia tehnică a Vioricăi Mărăndici s-au coagulat perfect. Ne aflăm în fața pensiunii Vraja Mării: culoarea albastră, plantele, balansoarul, precum și muzica suavă întreruptă strategic de ciripitul de păsări și de valurile mării au tot efectul scontat. Pentru o clipă uiți că ești în februarie, starea idilică de vacanță te cuprinde pe loc.

Dacă rupem textul de jocul actorilor, observăm că acesta nu are o valoare artistică literară în sine. Important este ce face actorul. Se recurge în tușe groase la urzeală, intrigi, situații comice sau tragice, care – laolaltă – stârnesc râsul deopotrivă. Fiecare personaj apare cu identitatea lui, aducând noutatea și neprevăzutul în spectacol. Rolurile sunt create pe o singură idee, de unde și denumirea de personaj-mască (pornindu-se, desigur, și de la faptul că actorii jucau mascați). Linia vestimentară vine să confirme și ea trăsături anumite, fixate pe tradiția comică: doctorul Mișu poartă mereu un halat alb, pictorul apare excentric cu pantaloni roșii și eșarfă verde, servitoarea și bucătarul au uniforme specifice, asistentul doctorului (fost caporal) are halat alb, iar ghete militărești, Lidia este îmbrăcată într-o rochie de un roșu aprins.

Lucru deja cunoscut, vodevilul combină secvențe comice cu muzică și dans, jocuri puternice de lumini, uneori și magie. Dialogurile sunt vioaie, alerte, ca în cazul farsei, cu înteruperi de replici sau subtile gesturi indecente. Cu excepția numerelor de magie, Familia trăsnită le-a avut pe toate. Magic a fost, însă, jocul actorilor care s-au pliat perfect pe rolurile interpretate. Suntem martorii unei naturaleți constante pe scenă, chiar și gesturile largi și afectate sunt interpretate perfect. Se repetă de opt ori titlul piesei pe parcursul spectacolului, toate personajele realizând că „aici e o familie trăsnită”, ceea ce subliniază conștientizarea condiției eul dramatic și a confuziei care a fost, într-adevar, tergiversată de unele scene scurte sau inutile ce puteau fi eliminate. Exceptând acest aspect, toate replicile personajelor cuceresc cu totul, sunt interpretate cu măiestrie și țin publicul atent în permanență, regia lucrând îndeosebi la transpunerea comicului de limbaj în modernitatea contemporană.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s