Posted in Comedia

Ticalosiile de la Creeps

„Noi va dam viata! Noi promovam doar superficialul! Fuck the rest!”. Acesta este mesajul transmis de piesa Creeps, jucata miercuri, 27 martie, de Ziua Mondiala a Teatrului, la Centrul Cultural German din Iasi. Adaptata dupa originalul scris de Lutz Hübner, reprezentatia in discutie surprinde mass-media si modalitatea in care ele influenteaza si expun oamenii, criticindu-le.

Multe nu ar fi de spus in afara acestui nucleu moralizator, in conditiile in care aceasta problematica sociala prezentata artistic nu este nici noua, nici surprinzatoare. Mass-media, in forma lor actuala, sunt stigmatizate constant – de cele mai multe ori, pe buna dreptate – iar efectele de imbecilizare a publicului, de valorificare a mediocritatii si de popularizare a inculturii si prostului-gust, pe care ele le provoaca, devin inerente, in mod tragic.

Regizorul, Radu Ghilas, s-a folosit de artificii teatrale, precum muzica – care a predominat pe tot parcursul reprezentatiei, in mod obsesiv – si sunetele de aplauze, care au ajutat actorii. Daca aparatura tehnica i-ar fi permis, acesta ar fi apelat cu siguranta si la lumini, lucru ce ar fi artificializat spectacolul si mai mult. Inregistrarile video, microfoanele, pregatirea propriului decor de catre actori sunt alte tehnici regizorale moderne care au contribuit la scheletul scenic al piesei.

Actiunea se petrece in Germania zilelor noastre, unde un post de televiziune invita trei fete la o auditie pentru slujba de moderatoare TV in noul spectacol muzical intitulat „Creeps”. Fiecare dintre acestea are o personalitate aparte, lucru bine valorificat regizoral, caci vestimentatia, tonul vorbirii, precum si gestica atit de esentiala in teatru au creionat in mod natural cele trei tipologii. Petra, interpretata de Cezara Fantu, este o tanara plina de viata, vine din estul Germaniei. Este sigura pe ea si aminteste de indrazneala locatarilor din cartierele urbane. Maren, de cealalta parte, personaj pus in scena de catre Diana Roman, simbolizeaza ingenuitatea adolescentina. Este interesata de protectia mediului inconjurator si a animalelor, crede in utopia unei lumi in care oamenii nu vor mai fi judecati dupa aparente, ci dupa adevarata lor valoare. Interpretat de Loredana Ionita, personajul Lilly Marie este rasfatata fiica a unui influent director artistic. Este inteligenta, aroganta, sigura de victoria pe care o va obtine in urma auditiei. Nu ezita nicio clipa sa exclame raspicat faptul ca postul va fi al ei: „Eu pot sa fac orice (…). Daca vreau, pot sa iau taxiul pina in Tara Minunilor. Daca vreau un job super, tatal meu da un telefon si imi face rost. Daca imi spun numele, am acces peste tot. Pricepi? Jobul asta e al meu. E de rahat, e sub orice critica, dar e al meu. Al meu. Si vreau ca toti, vreau ca ei sa ma respecte pentru ca sunt Lilly Marie!”. Ambitia absurda de a ocupa un loc de munca ce nu ii va aduce satisfactii personale sau profesionale marcheaza drama personajului, inchistat intr-o lume a aspiratiilor materiale, deloc profunde.

Producatorii emisiunii – Arno si Klaus, interpretati de Alexandru Petrila si, respectiv, Codrin Danila – aduc fetele in aceasta competitie in care se impletesc comicul situatiei cu cel al limbajului. Concurentele se cearta, se lovesc, rad, plang, se impaca, aceste comportamente contradictorii marcind virsta frageda si lipsa experientei de viata. Le incurajeaza, spunindu-le ca sunt credibile si ca pot capta publicul prin naturaletea lor, insa la final niciuna nu este aleasa. Ne aflam, in mod cert, in universul adolescentilor „cool” care aspira la o cariera in televiziune, un univers in care visele acestora se spulbera asemenea unor baloane de sapun ce se sparg brusc in aer. Replica in care lumea presei pare a fi cel mai vizibil criticata este rostita tot de caustica Lilly: „Nu esti potrivita pentru jobul asta. Este o veche regula a jurnalismului”.

Este surprinsa ierarhia lumii meschine din spatele „sticlei” si prin prezenta personajului Otto (Theodor Ivan) care se ocupa doar de sonorizarea si de pregatirea platoului de televiziune, dar care ramine intr-o tacere perfecta pe tot parcursul piesei. Acest personaj este poate cel mai tragic dintre toate; nici macar dramele adolescentelor nu reusesc sa surprinda profunzimea zguduitoare a simbolisticii lui Otto. El reprezinta toti acei mici pioni ajutatori care nu au, pare-se, nicio autoritate in lumea media, monopolizata nedrept de producatori cruzi si cinici („creep” insemnind, in limbajul argotic englezesc, si „ticalos” sau „persoana uricioasa”). Klaus recunoaste, de altfel, faptul ca insensibilitatea din media trebuie corelata cu simtul practic, ridicat la rang de cinste, batjocorind-o pe Maren: „Noi n-avem de emotie aici. Care televiziune din lume mai lucreaza cu emotii?”.

Invazia de anglicisme obositoare („Oricum, they don’t give a shit, anyway!”, „basics”, „foarte easy”, „Up to you, spune ce vrei!”, „cool si modern”, „insiderii”, „Okay!”, „Alright?”, „scurt talk”,  „Linisteste-te, cool down!”, „loser”, „close up” s.a.) si-a atins scopul scontat: se ironizeaza ignoranta tuturor personajelor, marcata de automatismele verbale si de mimesisul nefericit.

Avantajul a fost adus de patru actori din trupa de teatru IDIOT, trupa care se bazeaza pe improvizatii, un gen de spectacol care lucreaza mai mult cu simturile si spontaneitatea creativa, lucru de care acestia au profitat. S-au facut greseli, dar acestea au fost cu usurinta ignorate, gratie circumstantelor care au justificat povestea dramatica.

Piesa vorbeste despre superficialitate, dar ea insasi este scrisa superficial. Asadar, nici jocul actorilor nu a putut impresiona publicul. Acestia mai degraba s-au jucat, nu au jucat. Printre replicile personajelor, s-au ascuns insa cateva adevaruri dramatice – precum cel rostit de Lilly, cind rivalele ei ii interzic sa fumeze: „Dar credeam ca aici fiecare face ce vrea, indiferent daca are voie sau nu. (…) Important este sa arati cat de primitiv poti fi, cat de ratat poti fi, cat de fucked up poti fi, cat de ros de complexe poti fi. Iar daca asta este stilul practicat azi la TV, atunci am si eu voie sa fumez o tigara, nu?”. Efectul acestor replici nu este, insa, indeajuns de convingator, piesa amintindu-mi, mai degraba, de o sceneta de liceu slab reprezentata. Atit spre finele ei, cit si acum, am ramas cu aceeasi impresie.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s